- Părinte, în tot cazul, cei care au vrut să distrugă societatea au atacat temeliile, rădăcinile, copiii; le-au distrus pe toate.

- Toate acestea nu vor sta în picioare. Răul se distruge singur pe sine. În Rusia au distrus totul şi cu toate acestea, după trei generaţii, vezi acum ce se întâmplă! Nu Iasă Dumnezeu, nici păcatele copiilor vremii de astăzi nu le va judeca la fel ca pe păcatele copiilor vremii noastre.

- Părinte, cum se întâmplă că unii copii care trăiesc o viaţă lumească dau totuşi răspunsuri corecte atunci când se pun subiecte de credinţă?

- Copiii aceştia au avut intenţie bună, dar nu s-au putut frâna pe ei înşişi şi au alunecat. De aceea dau răspunsul corect. Vreau să spun, de pildă, că unul vrea să meargă pe un drum; vrea, dar nu-l poate urma. Însă îl preţuieşte pe cel care-l urmează. Pe unii ca aceştia nu-i va lăsa Dumnezeu, pentru că n-au răutate. Va veni ceasul când vor avea puterea să meargă mai departe.

- Părinte, cum poate cineva să se apropie de tinerii care au apucat-o pe un drum greşit?

- Cu dragoste. Dacă există dragoste adevărată, nobilă, îndată tinerii sunt încredinţaţi lăuntric şi sunt dezarmaţi. Vin la Colibă tot felul de tineri cu diferite probleme. Îi întâmpin, îi cinstesc, le vorbesc şi peste puţin devenim prieteni. Îşi deschid inimile şi primesc dragostea mea. Unii, sărmanii de ei, sunt atât de lipsiţi! Însetează de dragoste. Se vede îndată că n-au simţit dragoste nici de la mama, nici de la tatăl lor; nu se mai satură. Dacă îi compătimeşti, dacă-i iubeşti, uită şi problemele lor, chiar şi de droguri, se depărtează bolile, îşi lasă neorânduielile şi vin după aceea ca închinători evlavioşi în Sfântul Munte. Pentru că într-un anumit fel simt dragostea lui Dumnezeu. Şi văd că au o nobleţe ce îţi mişcă inima. Să nu primească nici un ajutor bănesc, deşi au nevoie, ci să se apuce de lucru ca să se descurce şi să meargă seara la şcoală! Aceşti tineri merită să fie ajutaţi. La Gara Nouă din Tesalonic există nişte case unde locuiesc mulţi copii împreună, băieţi şi fete. într-un loc pentru trei stăteau cincisprezece. Sunt copii din familii dezmembrate; unii fură, alţii au mărime de suflet şi nu pot fura. De mulţi ani am spus multora să se apropie de ei şi să-i ajute. Am spus să facă şi o biserică, spre a-i aduna. Acum au făcut o bisericuţă în numele apărătorului lucrătorilor de la căile ferate, Sfântul Apostol şi Diacon Filip.

În orice caz, am înţeles că dacă cineva nu-şi pune în valoare de mic prilejurile ce i se oferă, de multe ori diavolul exploatează situaţia aceasta. Pentru că spune o vorbă din bătrâni: „Fierul, când este înroşit, se lipeşte”. Fierarii, atunci când voiau să lipească doua bucăţi de fier - nu vă uitaţi că acum au sudură cu oxigen etc. - băgau fierul în foc, aruncau apă fierbinte şi borax şi de îndată ce îl scoteau înroşit, scoţând scântei, imediat se lipea. Iar dacă din întâmplare se răcea, nu se lipea. La fel vreau să spun şi despre tânăr, dacă i se dădeau ocazii dar nu le băga în seamă, după aceea începea să se ocupe de alţii, să judece, să osândească, îndepărtându-se astfel harul lui Dumnezeu de la el. În timp ce, atunci când are căldura dumnezeiască, dacă ia aminte sporeşte. De aceea părinţii, pe cât pot, să ajute copiii atunci când sunt mici. Copiii sunt casete goale. Dacă se umplu cu Hristos, vor fi alături de El pentru totdeauna. Dacă nu, este foarte uşor să rătăcească atunci când vor fi mari. Dacă sunt ajutaţi de mici, chiar dacă mai târziu se vor depărta puţin, pe urmă iarăşi vor reveni. Dacă lemnul îl ungi cu untdelemn, nu putrezeşte. Dacă sunt adăpaţi puţin cu evlavia, cu frica de Dumnezeu, după aceea copiii vor fi în siguranţă.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 270-272)