Ajunsesem într-o dimineaţă în curtea Bătrânului, împreună cu un grup de prieteni. L-am recunoscut, de la distanţă, într-un loc, pe un prieten de-al meu, creştin sever şi plin de zel, şi m-am apropiat de el. S-a bucurat că m-a văzut şi am început să vorbim diverse despre Bătrânul. Deodată, numai ce-l aud:

‒ Vin la Părintele tot felul de oameni total „pe dinafară” şi-l chinuie fără sens! Uită-te şi tu la doamna aceea, care fumează fără nicio jenă! Mă şi mir cum de o primeşte Părintele!

M-am simţit ca fript! Doamna era din grupul meu, iar prietenul meu nu ştia acest lucru. Am preferat să tac, ca să nu o pun într-o situaţie penibilă. Părintele, în schimb, n-a tăcut! Când i-a venit rândul prietenului meu să intre în chilie, Părintele i-a zis:

‒ Ştii, eu nu sunt aşa de sever ca tine… 

Doamna cu pricina, când a ieşit şi ea de la Părintele, ne-a spus ce sfaturi i-a dat: „Lupta pentru sfinţire trebuie să înceapă cu renunţarea la ţigară!”.

Aşadar, Bătrânul găsise leacul potrivit pentru amândoi: şi pentru cel care judeca, şi pentru cea care era judecată!

(Sfântul Părinte Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 218-219)