6, 22-23 

(Mt. 6, 22) Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.

Hristos ne vorbește prin asemănări pe înțelesul nostru, ca să înțelegem. Vorbise deja despre minte ca aflată în captivitate și acum se mută spre ochi, ca să ne învețe cu lucruri ce află înaintea noastră, pentru a pricepe mai ușor și ca să învățăm de la trup ceea ce nu am învățat de la minte. Căci, ceea ce este mintea pentru suflet, este ochiul pentru trup.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 20.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Mt. 6, 23) Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!

Știm că toate faptele noastre sunt curate și plăcute înaintea lui Dumnezeu dacă sunt săvârșite cu inimă smerită, adică din dragoste pentru aproapele și cu gândul la rai. Căci iubirea este împlinirea legii (Rom. 13, 10) . Aici trebuie să vedem ochii ca mijlocul prin care săvârșim totul. Dacă acest mijloc este curat, drept și se îndreaptă către Cel care trebuie să se îndrepte, atunci fără îndoială toate faptele noastre sunt fapte bune, pentru că sunt săvârșite întocmai cu acel mijloc. Și prin tot trupul, Hristos se referă la toate acele fapte pe care El le condamnă și pe care ne cere să le lepădăm. Căci Apostolul numește și anumite fapte, mădulare ale trupului: omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima (Col. 3, 5) și altele asemenea.

 (Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.13.45, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Mt. 6, 23) Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!

Dacă ați orbi, ați mai vrea să purtați aur sau mătase? Nu crezi că sănătatea curată este mai de preț decât lucrurile exterioare? Căci, dacă ar fi să ți-o pierzi sau să o irosești, toată viața ta va fi nefericită. Căci atunci când ochii tăi sunt întunecați și puterea mădularelor tale este slăbită, lumina lor fiind stăvilită la fel și mintea când este păcătoasă, viața ta este nenumărate răutăți. Pentru aceea, în trup, țelul nostru este de a ține ochiul curat, precum trebuie să ținem mintea curată, în ceea ce privește sufletul. Dar, dacă stricăm aceasta, cine va mai lumina pe restul, cum vom mai putea vedea? Precum cel ce seacă izvorul poate seca și râul, la fel și cel ce stăvilește înțelegerea poate să dea pierzării toate faptele sale din această viață. De aceea se spune:iar, de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat (Mt. 6, 22) . Căci ce speranță mai este pentru cei de sub comanda sa, când căpitanul vasului este înecat, lumânarea este stinsă și generalul este captiv.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 20.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

6, 24

(Mt. 6, 24) Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

Aici, Iisus numește pe mamona stăpân, nu din pricina firii sale, ci din cauza răutății celor care se închină lui. Numește deci, pântecele domn, nu pentru că i-ar oferi o asemenea cinste, ci din cauza răutății celor care sunt robiți de el. A avea pe mamona ca stăpân al tău este și așa destul de grav, mai grav chiar decât orice pedeapsă și orice răsplată a răului pentru cei care sunt prinși de el. Căci ce răufăcători osândiți pot fi atât de răi, decât cei care, odată ce L-au avut pe Dumnezeu ca Domn al lor, fug de El și se supun acestei lacome obsesii după bani? Chiar și în această viață, urmările idolatriei sunt nespus mari, iar suferințele de nedescris. Gândiți-vă la judecăți, certuri, vătămări ale trupului și ale sufletului trudiri. Iar cel mai rău este că omul cade,  așadar, din cea mai mare binecuvântare, cea de a fi slujitorul lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 21.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 6, 24) Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

 Pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi. Hristos nu spune că unul îl va urî pe celălalt, căci cu greu poate conștiința cuiva urî pe Dumnezeu. Însă Dumnezeu este disprețuit atunci când omul nu se mai teme de El, dar își pune nădejdea în bunătatea Sa. Sfântul Duh ne cheamă de la această faptă a nepăsării și a păcatului când spune prin proorocul: Să nu adaugi păcate peste păcate.  Şi să nu zici: Mila Lui este mare, va curăţi mulţimea păcatelor mele (Înţ. Sir. 5, 5-6). Ia seama la ceea ce spune Pavel: nu știi că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? (Rom. 2, 4). Căci a cui milă poate fi socotită la fel de mare ca cea a Celui care iartă toate dacă oamenii se întorc la El? El face mlădița sălbatică de măslin părtașă grăsimii copacului de măslin. În același timp, a cui asprime poate fi socotită la fel de mare ca asprimea Celui care nu a cruțat ramurile firii, ci le-a rupt din cauza necredinței (Rom. 11, 17-22)? Prin urmare, acela care dorește să Îl iubească pe Dumnezeu și vrea să nu-L supere, să curețe pornirea inimii sale de orice duplicitate. În acest fel, cugetaţi drept despre Domnul şi căutaţi-L cu inimă smerită (Înţ. Sol. 1, 1).

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.14.48, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

6, 25

(Mt. 6, 25) De aceea zic vouă: „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?”

Vedeți că nu a spus doar: Nu vă îngrijiți de viața voastră, ci a adăugat și motivul pentru care a poruncit aceasta. După ce a spus, nu poți sluji și lui Dumnezeu și lui Mamona, a adăugat de aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi.

De aceea? De ce de aceea? Din pricina pierderii de nedescris. Căci paguba ce o suferim nu este legată doar de bogății, ci rana se face în părțile cele mai esențiale, rănind mântuirea, alungându-ne de la Dumnezeu. Cel care ne-a făcut, Care se îngrijește de noi și ne iubește. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi. Numai după ce Iisus arată că vătămarea este de nedescris, atunci și nu înainte, face învățătura să fie mai aspră. Hristos nu ne cere doar să alungăm ceea ce avem, ci ne interzice până și să ne îngrijim de mâncarea de care avem nevoie, spunând: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nu pentru că sufletul are nevoie de mâncare, pentru că este imaterial. El vorbește în sens figurat. Pentru că, deși sufletul ca atare nu are nevoie de mâncare, nu poate să rămână în trup decât dacă acesta este hrănit.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 21.2.10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

6, 26

(Mt. 6, 26) Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?

Aceste exemple nu trebuie  să fie analizate ca alegorii. Nu trebuie să cercetăm însemnătatea alegorică a păsărilor cerului sau a crinilor câmpului. Aceste exemple ne sunt înfățișate pentru ca prin lucrurile mai importante să fie dezvăluite cele de o mai mică importanță.

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.15.52.11, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

6, 27-30

(Mt. 6, 30) Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

Vedeți cum Iisus limpezește ceea ce a fost ascuns, comparând cu ceea ce este de la sine evident. Poți adăuga o măsură de un cot, sau măcar prelungi cu puțin viața trupească, îngrijorându-te pentru aceasta? Poți adăuga clipe vieții tale, îngrijorându-te despre mâncare? Deci, este clar că nu este sârguința noastră, chiar și atunci când părem a fi activi, ci pronia lui Dumnezeu, care însoțește toate.

În lumina proniei lui Dumnezeu, niciuna dintre grijile noastre, îngrijorările, ostenelile sau vreun lucru asemenea nu va aduce ceva veșnic, ci toate vor trece de-ndată.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 6, 30) Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

Luați seama la schimbarea de simboluri: imediat după ce crinii se împodobesc, nu se mai vorbește despre ei, ci despre iarba câmpului și apoi arată spre condiția lor vulnerabilă, spunând care astăzi este. Apoi, nu spune doar și mâine nu mai este, ci cu o mai mare înfricoșare, El spune și se aruncă în cuptor. Aceste făpturi nu sunt doar îmbrăcate, ci sunt atât de îmbrăcate ca mai târziu să fie lăsate cu nimic. Vedeți cum peste tot Iisus abundă în amplificări și intensificări? Face aceasta ca așa să obțină rezultatul dorit și apoi adaugă oare nu cu mult mai mult pe voi (vă va îmbrăca), puţin credincioşilor? Forța accentului este pe voi pentru a arăta în taină cât de mare este importanța așezata pe existența personală și atenția pe care o arată pentru tine în particular. De parcă ar spune: Cui i-a dat El suflet, pentru cine a creat un trup, pentru cine a făcut El toate din creație, pentru cine a trimis pe prooroci și a dat legea, pentru cine a lucrat nenumărate fapte și pentru cine a jertfit pe Singurul Său Fiu, dacă nu pentru tine?

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 22.1.14, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 6, 30) Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

Abia după ce Își arată lămurit dragostea Sa, El îi mustră, spunând: puțin credincioșilor. Această calitate este deținută doar de un sfătuitor înțelept. El cumpănește sfatul și dojana ca să trezească pe cât mai mulți și să vadă puterea cuvintelor Lui.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 22.1.15, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

6, 31-33

(Mt. 6, 33) Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

La început, Hristos arată foarte limpede că aceste lucruri trecătoare nu trebuie văzute drept niște binecuvântări pentru care trebuie să săvârșim doar fapte bune ca să le dobândim, ci el sunt doar niște trebuințe lumești, căci El mai apoi spune: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. În acest cuvânt, auzim lămurit care este diferența dintre un bun care trebuie să fie căutat ca pe un scop și o valoare care trebuie văzută drept cale sau mijloc. Bunul nostru final este, așadar, împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Sa. Acest bun trebuie să-l căutăm și să ni-l transformăm într-un țel al nostru. Toate cele ce le săvârșim, întru acest scop să le facem. Dar totuși, pentru că în această viață ducem un război pentru a câștiga împărăția cerurilor și pentru că această viață nu poate fi întreținută decât dacă aceste necesități sunt satisfăcute, Hristos spune:toate acestea se vor adăuga vouă, dacă căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui.

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.16.53.16, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 6, 33) Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Când Hristos a spus că una trebuie căutată mai întâi, lasă să se înțeleagă că cealaltă trebuie căutată  după aceea, dar nu mai târziu, adică la o vreme mai târzie, ci ca un lucru care este de o importanță secundară. El a arătat că unul trebuie căutat ca bun al nostru, iar celălalt ca pe ceva folositor pentru noi, însă lucrurile folositoare trebuie  să fie căutate pentru cele care sunt bune [adică pentru împărăția lui Dumnezeu – n.tr.].

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.16.53.17, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)