Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 25, versetele de la 31 la 46 inclusiv, vorbeşte despre Judecata de Apoi. Momentul nu este prezentat de ceilalţi evanghelişti. Cât priveşte timpul când se va face judecata, evanghelistul spune: „Iar de ziua şi ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24, 36). Ceea ce ştim este că Judecata se va face cu prilejul celei de-a doua veniri a lui Hristos. Referatul spune că, la Judecata de Apoi, Fiul Omului va veni întru slava Sa ca să judece viii şi morţii. În toată slava, Mântuitorul S-a arătat şi cu alte prilejuri: la Schimbarea la Faţă (Matei 17, 1-9) precum şi la Înălţare (Fapte 1, 9-11); de asemenea şi Sfântul Ioan Botezătorul L-a văzut în slavă în momentul Botezului (Matei 3, 16-17). Însă, spre deosebire de atunci, la Judecata de Apoi, El va fi însoţit de toţi îngerii şi de toţi sfinţii (Matei 17, 31; Zaharia 14, 5), având la dreapta Sa focul Legii (Deuteronom 33, 2).

Icoana Înfricoşătoarei Judecăţi surprinde momentul. Motivul judecăţii va fi să încununeze strădaniile celor buni şi să răsplătească cu dreptate vrednicia şi nevrednicia tuturor sau, cum spune evanghelistul: „ca să răsplătească fiecăruia după faptele sale” (Matei 16, 26-27). Şi cele mai mici fapte vor fi luate în cercetare, spune Sfântul Grigorie de Nyssa. Nu vom putea ascunde nimic, pentru că „le vom vedea pe toate deodată”, spune Sfântul Vasile cel Mare.

Deşi este o zi pe care numai Domnul o ştie (Zaharia 14, 7; Apocalipsa 22, 5), totuşi, mai înainte de Judecata de Apoi, Dumnezeu va arăta semne sus, în cer, şi jos, pe pământ. Dumnezeu spune prin pana proorocului: „Sânge, foc şi stâlpi de fum (...). Soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului” (Ioil 3, 3-4). Şi iarăşi: „Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini” (Matei 24, 29-31).

Şi, la momentul oportun, Hristos se va aşeza pe tronul slavei Sale. Că Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului (Ioan 5, 22). Sfântului Evanghelist Ioan i s-a revelat momentul: „Am văzut apoi un tron mare alb şi pe Cel Care şedea pe tron, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai găsit pentru ele” (Apocalipsa 20, 11).

Judecata întregii omeniri se va face, potrivit profetului, în valea Cedronului sau a lui Iosafat (Ioil 4, 2), situată la răsărit de Ierusalim. Sigur, valea lui Iosafat despre care face vorbire profetul trebuie înţeleasă ca fiind lumea întreagă, mai ales că la judecata de obşte toţi vor lua îmbrăcămintea trupului în care au vieţuit, nu doar sufletele lor vor participa la judecată.

Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre (Matei 25, 32). Atunci, se va face o triere nepreferenţială, fără echivoc. Şi spune referatul: „va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga” (v. 33). Sau: „grâul va fi separat de neghină” (Matei 13, 40-43). Judecata va fi anunţată de îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă (Matei 24, 29-31).

Toţi morţii vor învia. Şi cei pe care i-a înghiţit pământul şi cei pe care i-a înecat marea şi cei pe care i-a ars focul şi pe toţi cei mâncaţi de peştii mărilor, de fiarele pustiurilor şi de păsările cerului. Toţi deopotrivă!

Şi acest amănunt i s-a revelat Sfântului Evanghelist Ioan: „Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise şi altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii, şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor. Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale” (Apocalipsa 20, 12-13).

De remarcat este faptul că, celor buni, El le va oferi un loc de onoare, „de-a dreapta Sa”, pe când cei răi vor fi într-un loc numit generic „de-a stânga”. Judecata Lui este adevăr (Romani 2, 2). Spun generic, pentru că textul nu spune de-a stânga cui, ci pur şi simplu, spune: „vor fi de-a stânga”. Şi după ce vor fi pregătite toate, atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (v. 34). De remarcat este faptul că Împărăţia lui Dumnezeu, pentru om, a fost fondată de Însăşi mâna lui Dumnezeu de la întemeierea lumii.

Versetele imediat următoare motivează decizia, spunând: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (v. 35-36). Atunci drepţii Îl vor întreba: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?” (v. 37-39). Răspunsul vine neîntârziat; îl dă Însuşi Hristos: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (v. 40). Este ceea ce spune Solomon în pildele sale: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună” (Pilde 19, 17). Iisus se identifică cu cei cărora le este acordat sau refuzat ajutorul. Numai că, din răspunsul Mântuitorului se dă impresia că omul este judecat doar în baza comportamentului său faţă de aproapele. Or, judecata nu va fi doar pe seama faptelor bune pe care le-ai făcut, sau nu le-ai făcut, ci şi a credinţei. Sfântul Apostol Iacov face o afirmaţie demnă de luat în seamă: „credinţa fără fapte este moartă” (2, 14-26). Sigur, credinţa este fundamentalul raport al omului cu Dumnezeu, însă, nici faptele bune nu trebuiesc neglijate, după spusa apostolului.

Şi după ce îi va rândui pe cei drepţi, dăruindu-le viaţa veşnică, va zice celor de-a stânga: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat” (v. 41-43). Cuvinte greu de suportat: „blestemaţilor” sau „focul cel veşnic, gătit diavolului şi îngerilor lui”. Focul de veci, despre care se face vorbire, este opera lui Lucifer, consecutivă căderii, spre deosebire de Împărăţia lui Dumnezeu, pregătită omului de la întemeierea lumii. Focul de veci sau iezerul cel de foc este locul pregătit „celor care nu au fost aflaţi scrişi în cartea vieţii” (Apocalipsa 20, 15).

Indignaţi de sentinţa primită, condamnaţii Îl vor întreba, reproşându-I: „Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? (v. 44). Şi de această dată, Domnul îşi motivează sentinţa, solidarizându-se, identificându-se cu toţi ai Săi: „Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (v. 45). Cei prea mici ai Săi sunt toţi cei care cred în El. Asta ne arată că oamenii vor fi judecaţi nu numai pentru răul pe care l-au făcut, sau nu, ci şi pentru binele pe care ar fi putut să-l facă, dar nu l-au făcut. Şi precum răsplata celor buni, tot aşa şi răsplata celor răi va fi veşnică: „Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică” (v. 46).

Alegerea le aparţine în exclusivitate. Numai că, atenţie, sentinţele sunt irevocabile!