Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, la Mănăstirea Antim

Arhiepiscopia Bucureştilor

Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, la Mănăstirea Antim

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie în data de 6 martie 2016, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, la Mănăstirea Antim din Capitală.

În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej ierarhul a îndemnat pe credincioşi să se roage mai mult şi să facă mai multe fapte de milostenie în această perioadă a anului.

Pregătindu-ne pentru intrarea în Sfântul şi Marele Post, să reţinem şi să ne gândim în fiecare zi la această Evanghelie pe care am ascultat-o astăzi şi să înmulţim în timpul postului rugăciunea, să înmulţim osteneala şi să îndesim frecventarea Bisericii faţă de restul anului. Cât timp avem la dispoziţie, să citim din Sfânta Scriptură, Psaltirea şi alte lecturi care aduc multă lumină, multă bucurie şi multă speranţă în sufletele noastre. Dar să însoţim aceste fapte bune care ne privesc pe noi să înmulţim faptele de milostenie, mai ales acum”, a spus Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul.

Lăcaşul de cult a fost construit între anii 1713-1715, la iniţiativa Sfântului Antim, după planurile întocmite chiar de acesta. Autor, tipograf, gravor, teolog, episcop şi mitropolit român de origine georgiană, Sfântul Ierarh Antim a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale Ţării Româneşti din secolul al XVIII-lea. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: