Duminica a XXIX-a după Rusalii, la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
Astăzi, 15 ianuarie 2022, în cea de-a XXIX-a Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, numită și Duminica celor 10 leproși, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în Paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei, arhim. Serafim Grigoraș, stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, precum și clerici de la Centrul Eparhial Suceava.
În cadrul slujbei, la momentul rânduit, diaconul Ștefan Marișca a fost hirotonit întru preot, iar monahul Grațian Prisecariu a fost hirotonit ierodiacon pe seama Mănăstirii Părhăuți.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
În cuvântul de învățătură intitulat „Recunoștința – Virtutea omului de caracter” publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a adus în atenție relatarea Sfântului Evanghelist Luca despre minunea vindecării celor zece leproși, săvârșită de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ierarhul a subliniat faptul că virtutea recunoștinței este rar întâlnită în zilele noastre și i-a îndemnat pe credincioși să nu se numere printre cei afectați de lepra sufletească manifestată prin nerecunoștință pentru binecuvântările primite de la Preamilostivul Dumnezeu.
În general, binefacerea și recunoștința sunt două virtuți care nu se întâlnesc și nici nu se cunosc. De remarcat este faptul că cel care s-a întors din drum era samarinean (Luca 17, 16). Anterior, doar suferința îi înfrățise pe cei zece. Deosebirile etnice și religioase nu mai contau. Este bine știut că între samarineni și evrei se crease o ruptură din momentul în care primii își construiseră propriul templu pe Muntele Garizim (sfârșitul sec. al IV-lea î.Hr.). Schisma a culminat cu pângărirea templului din Ierusalim de către samarineni, în timpul sărbătorii Paștilor, între anii 6-9 d.Hr, când aceștia au împrăștiat oase prin curtea templului. Însă, după vindecare, atitudinea celor zece leproși față de Binefăcătorul lor îi va despărți din nou. Nu vor mai putea sta împreună. (…) De fapt, nu era prima dată când evreii considerau că li se cuvinea binele făcut. Nu înțelegeau, sau nici măcar nu își puneau problema, de ce trebuie să mulțumească Binefăcătorului pentru binele primit. Se știe că vindecarea de lepră era întocmai cu învierea din morți. Ori, o astfel de boală incurabilă nu o putea vindeca decât Dumnezeu. Cu toate acestea, cei nouă nu L-au recunoscut pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, deși în Cartea a patra a Regilor (5, 7) se spune că vindecarea leprei aparține în exclusivitate lui Dumnezeu. De aceea, cei nouă nu au nicio scuză pentru lipsa lor de recunoștință față de Dumnezeu. Recunoștința în cazul lor era mai mult decât obligatorie. Nu poți să fii un partener de încredere al lui Dumnezeu fără să crezi în El. Din păcate, numai unul a știut să Îi spună mulțumesc.Celor nouă, nerecunoștința le-a pustiit sufletul, chiar dacă trupește au fost vindecați. Și astăzi, din păcate, sunt nenumărați leproși sufletește, care se folosesc de darurile lui Dumnezeu, de oamenii lui Dumnezeu, de casa lui Dumnezeu, dar care nu vor să mai audă de Dumnezeu. Doamne, nu ne număra printre unii ca aceștia!
