Fii vestitor al bunătăţii lui Dumnezeu, pentru că te că­lăuzeşte pe tine care eşti nevrednic şi pentru că eşti mult dator, şi nu scoate dreptul Său de la tine. Şi în locul lucrurilor mici pe care le faci, îţi dăruieşte cele mari. Să nu numeşti pe Dumnezeu «drept», căci nu dreptatea Lui se vede în faptele tale. Şi dacă David îl numeşte pe El drept, Fiul Lui ne-a arătat că El este mai degrabă bun şi blând. «Este bun, zice, cu cei răi şi necinstitori» (Lc. 6, 35). Cum ÎI numeşti «drept», când citeşti în capitolul despre plata lucrătorilor: «Prietene, nu te nedreptăţesc, ci voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie. Dacă ochiul tău este rău, Eu sunt bun» (Mt. 20, 33)? Şi cum numeşte iarăşi omul pe Dumnezeu «drept», când aude în capitolul despre fiul risipitor, care a cheltuit bogăţia în petreceri, cum numai pentru pocăinţa ce-a arătat-o, tatăl a alergat şi a căzut pe grumazul lui şi i-a dat stăpânire peste toată bogăţia lui? Nimeni altul n-a spus acestea despre El, ca să ne îndoim în El, ci însuşi Fiul Lui a mărturisit acestea despre El. Unde e dreptatea lui Dumnezeu când noi, pă­cătoşi fiind, Hristos a murit pentru noi? Iar dacă aici ni Se arată milostiv, să credem că nu primeşte schimbare în privinţa aceasta.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către cei singuratici despre viața duhului, taine dumnezeiești, pronie și judecată, Editura Deisis 2003, p. 54)