Dumnezeu ne iartă, dar oare şi uită păca­tele noastre, sau se răsfrâng asupra urmaşi­lor noştri?

Dumnezeu îndată iartă păcatele, că aşa s-a descoperit lui Moise, Cel iubitor de oameni şi nepomenitor de rău. Dacă noi iertăm şi uităm păcatele aproapelui, şi Dumnezeu le uită şi le iartă pe ale noastre. Asupra urmaşilor? Nu, nu mai suntem în Vechiul Testament. Noi avem mucenici din părinţi păgâni, noi avem mucenici martirizaţi de părinţii lor. Aşa, avem sfinţi cu părinţi ucigaşi. Avem episcopi sfinţi născuţi din curvie, din flori. Biserica noastră îngăduie celor năs­cuţi din flori să ia preoţia, dacă au viaţa potrivită. Nu mai suntem în Legea Ve­che, aşa că, să nu fim obsedaţi că am moştenit de la părinţii noştri păcate. Anumite înclinaţii, prin educaţie, le moştenim sau, mai bine zis, le deprin­dem de-a lungul copilăriei, trăind în an­turajul părinţilor cu deprinderi proaste. Dar păcate nu moştenim. Nu trebuie să ne facem o preocupare din asta.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 105-106)