Însuși faptul că omenirea e destinată Învierii, a cărei bază a pus-o Hristos, și anume învierii în solidaritate, pe un plan de viață absolut și etern fericită, arată că Dumnezeu a pregătit pentru omenire ceva cu mult mai înalt, iar istoria creației e numai o etapă de existență omenească în care contribuie și omenirea la creșterea ei pentru această viață absolut fericită.

(Ieromonah Benedict Stancu, Părinții Bisericii despre sfâșitul lumii: antologie, Editura Sophia, București, 2009, p. 19)