Ia seama că toată plăcuta podoabă ce se vede dinafară este numai a nevăzutului şi prea frumosului Duh. Dintr-Însul provine acea frumuseţe.

Bucură-te şi zi cu voioşie: „Iată râurile necreatului Izvor!”. Iată picăturile infinitului Ocean de bunătate! Cât mă bucur în adâncul inimii mele, gândind la veşnica si nemărginita frumuseţe a Ziditorului meu, începutul şi cauza oricărei frumuseţi create! O, cât mă îndulcesc cugetând la negrăita, tainica şi prea frumoasa podoabă a lui Dumnezeu, originea oricărei frumuseţi”! Iar când vei auzi vreun glas dulce, armonios, plăcut, ori cântări frumoase, întoarce-ţi mintea la Dumnezeu, şi zi: „O, Armonia armoniilor, Doamne! Cât mă bucură nemărginitele tale Desăvârşiri, fiindcă toate împreună Îţi ridică, la fel ca într-o cântare, armonia supracerească, şi fiind unite cu îngerii în Ceruri şi cu toate creaturile, fac o mare simfonie. Doamne, când auzi în inima mea glasul Tău cel dulce, să-mi zici: „Pacea mea dau ţie; Pacea patimilor; fiindcă glasul Tău este dulce, după Cântarea Cântărilor” (2, 14).

Când miroşi vreo floare, treci de la mirosul plăcut dinafară la Mireasma negrăită a Sfântului Duh şi zi: „Iată miresmele florii binemirositoare şi ale nesecatului Mir, revărsat peste toate făpturile lui, după Cântarea Cântărilor: „Eu sunt o floare a câmpului şi un crin al văilor” (2, 1), ori „Numele Tău este mir vărsat” (1, 3). Iată revărsarea mirosului ales, care suflă puterea lui dumnezeiască, de la îngerii de sus, foarte curaţi, până la cele mai mici creaturi, cum zice Dionisie Areopagitul (Ierarhia bisericească, capitolul 4).

Despre această bună mirosire a zis Isaac fiului său Iacov: „Mirosul fiului meu este ca un miros de ţarină plină, blagoslovită de Domnul” (Facerea 27, 27).

Când mănânci ori bei, gândeşte că Dumnezeu dă gustul tuturor bucatelor. Numai într-Însul să te îndulceşti si să zici: „Bucură-te sufletul meu, că după cum fără Dumnezeul tău nu găseşti odihnă, tot astfel fără El nu-i nicio dulceaţă ori gust. De aceea numai într-Însul poţi să te îndulceşti de orice lucru”. Tot astfel te îndeamnă şi David: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Psalmul 33, 8); iar Solomon te asigură cu desăvârşire, zicând: „Fructul lui era dulce în gura mea” (Cântarea Cântărilor 2, 3).

Iar când vei pune mâna a face ceva, socoteşte că prima cauză a acelui lucru este Dumnezeu şi că tu nu eşti altceva decât un viu instrument al Lui. Înalţă-ţi gândul la El şi zi: „Cât de mare bucurie simt, Preaînalte Dumnezeule al tuturor! Fiindcă fără Tine nu pot face nici un lucru, ci Tu eşti primul şi principalul autor al oricărui lucru”.

Iar când vezi la alţii bunătate, înţelepciune, dreptate şi alte virtuţi, desparte cu mintea ta între ele şi zi Dumnezeului tău: „O, prea bogat Tezaur al virtuţilor, mare-i bucuria mea! Căci de la Tine şi prin Tine vine tot binele şi fiindcă orice bine, comparat cu Dumnezeiasca Ta desăvârşire, nu înseamnă nimic. Îţi mulţumesc Dumnezeule pentru aceasta şi pentru orice bine făcut aproapelui meu. Adu-Ți aminte, Doamne, de sărăcia mea şi de marea trebuinţă ce am pentru fapta bună”.

Şi în general vorbind, de câte ori vei vedea la creaturi vreun lucru plăcut, atrăgător, nu te opri aici, ci treci cu gândul la Dumnezeu şi zi: „O, Dumnezeul meu, dacă făpturile Tale sunt aşa de frumoase, veselitoare şi plăcute, cu cât mai frumos, veselitor, şi prea dulce eşti Tu, Ziditorul tuturor acestor lucruri”.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 70-72)