Vom învia, așadar. Toți vom avea un trup veșnic, dar trupurile noastre nu vor fi asemănătoare… Dacă unul e drept, primește un trup ceresc care să-i îngăduie să stea cu vrednicie în tovărășia îngerilor. Dacă altul e păcătos, primește un trup veșnic și în stare să îndure pedeapsa păcatului fără a fi mistuit în focul cel veșnic.

Pe drept cuvânt, Dumnezeu se folosește aici de un lucru sau de altul. Căci nimic nu se face în noi fără trup. Gura noastră blesteamă, și tot gura noastră se roagă. Mâna noastră fură și tot mâna noastră face milostenie. Și așa mai departe. Deci, întrucât în orice împrejurare trupul a fost slujitorul credincios al sufletului, împărtășește soarta lui și pe mai departe.

(Sfântul Chiril al Ierusalimului, Catheheses 18,  PG 33, 1040B)