Dumnezeu a dat omului judecată şi l-a aşezat ca pe un împărat peste patimi şi dorinţe, pentru ca pururi să se grijească şi să înveţe cum să le stăpânească înţelept şi chibzuit. Pentru aceasta, în toată vremea urmează cugetului, iar nu patimii necuvântătoare, căci dacă „orb pe orb va călăuzi, vor cădea amândoi în groapă” (Luca 6, 39). Fie ca mintea să stăpânească patimile şi dorinţele iar nu patimile să stăpânească judecata. E rău dacă te vor stăpâni patimile, iar nu tu pe ele. Unde robii îl robesc pe stăpân, în acea casă nu poate fi nimic bun, afară de neîncetată vrajbă, necaz şi întristare, necuviinţă şi tulburare. Dumnezeu te-a făcut cugetător, deci nu fi nechibzuit: nu te lăsa de bunăvoie, întru cunoştinţă, în stăpânirea şi robia patimilor şi a desfătărilor.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 42)