Ectenia pentru cei chemați, sau a catehumenilor, cum mai este denumită, din cadrul Sfintei Liturghii, reprezintă un ansamblu de cereri pentru cei care, după ce și-au însușit învățăturile de credință, au convingerea deplină că vor să primească Taina Sfântului Botez pentru a intra în comunitatea creștin-ortodoxă. Denumirea de catehumen a fost dată după procesul la care luau parte cei chemați, și anume cateheza, adică predarea învățăturilor de credință de către un catehet, în prezent aceștia fiind nimeni altcineva decât preoții Sfintei Biserici.

Rugăciunile și cererile pentru cei chemați au în spate o istorie semnificativă, fiind prezente în cult încă din primele secole ale creștinismului, mai exact începând cu secolul al III-lea, prima lor rânduială aflându-se în Liturghia din cartea a VIII-a a Constituțiilor apostolice, de unde le-au adoptat și Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur în Liturghiile alcătuite de ei, care se săvârșesc până astăzi.

Ectenia celor chemați începe cu intonarea de către diacon sau preot a formulei de convocare la rugăciune a catehumenilor prezenți, și anume „Rugați-vă cei chemați Domnului!”. Aici, cei chemați își îndreaptă atenția spre rugăciunea pentru sine, deoarece, după cuvintele Fericitului Augustin, Dumnezeu a putut să îl zidească pe om fără de om, adică fără un prototip, însă nu-l poate mântui fără de om, fără voința sa pornită din interior. În continuarea ecteniei, preotul îi îndeamnă pe cei credincioși, adică pe cei ce au primit deja botezul, să ridice către Dumnezeu rugăciuni pentru cei chemați: „Cei credincioși pentru cei chemați să ne rugăm ca Domnul să-i miluiască pe dânșii; să-i învețe pe dânșii cuvântul adevărului”, adică să-i lumineze în legătură cu toate adevărurile credinței; „să le descopere lor Evanghelia dreptății”-  să le arate bogăția bunurilor celor veșnice; „să-i unească pe dânșii cu sfânta sa sobornicească și apostolească Biserică”, adică să le împărtășească din darurile mântuirii și, îndeosebi, să îi învrednicească a primi Sfântul Botez, prin care le sunt iertate păcatele și sunt primiți în sânul Bisericii.

Preotul, după ce îi îndeamnă pe catehumeni să își plece capetele, rostește rugăciunea „Doamne, Dumnezeul nostru cel ce întru cele înalte locuiești și spre cele smerite privești…”, în care cere de la Dumnezeu să-i învrednicească pe cei chemați spre a primi botezul, să le șteargă păcatele, să-i îmbrace în veșmântul nestricăciunii și să îi unească cu comunitatea creștină și cu Sfânta Sa Biserică.

În timpul acestei ectenii, se desface antimisul, pe care se săvârșește sfințirea Darurilor, iar la ecfonisul „Ca și aceștia împreună cu noi…”, preotul însemnează asupra lui semnul crucii cu buretele, sărutându-l şi așezându-l apoi deoparte.

Sfârșitul ecteniei celor chemați este marcat de momentul în care preotul (sau diaconul, dacă slujește) rostește „Câți sunteți chemați ieșiți…”, în vechime, la auzul acestor cuvinte, catehumenii ieșeau din Biserică, deoarece le era permis să participe doar la partea didactică a Liturghiei, doar credincioșii putând participa la cea mistică, sfințitoare. Astăzi, numărul catehumenilor este foarte mic. Această ectenie se mai citește, însă, întrucât mulți dintre creștini pot fi considerați a fi chemați încă la a descoperi adevăratul sens al trăirii în Dumnezeu. Până la pocăința lor sinceră, ei sunt nedemni de a lua parte la taina jertfei liturgice.