Vrei să-ți ghicești viitorul?
Îngerii și oamenii cunosc oarecum lucrurile ascunse, dar nu de la ei, ci din descoperirea lui Dumnezeu. Vracii și demonii, pentru că sunt întunecați și nu au iluminare de la Dumnezeu, nu pot să cunoască nimic ascuns, nici ce urmează să se întâmple fiecărui om, pentru că omul e propriul său stăpân.
Cei care vor să afle viitorul, sau diferite lucruri ascunse, să știe că doar Dumnezeu le cunoaște pe cele tainice, și doar El le prezice pe cele viitoare. Îngerii și oamenii cunosc oarecum lucrurile ascunse, dar nu de la ei, ci din descoperirea lui Dumnezeu. Vracii și demonii, pentru că sunt întunecați și nu au iluminare de la Dumnezeu, nu pot să cunoască nimic ascuns, nici ce urmează să se întâmple fiecărui om, pentru că omul e propriul său stăpân. Dacă dorește, se abate spre bine, dacă nu voiește binele, se înclină spre rău. Deci, evoluția și sfârșitul său sunt necunoscute. De aceea și Dumnezeu râde de Babilon, ai cărui locuitori credeau în astrologi și în demoni, și le zice: Să iasă la iveală și să te izbăvească aceia care măsoară cerul și iscodesc stelele, care la fiecare lună nouă spun ceea ce se va întâmpla! (Isaia 47, 13).
Desigur că demonii preștiu multe, dar pe cele din afară și firești, trăgând concluzii despre întâmplări din legile firii, așa cum fac de altfel oamenii de știință și cei înțelepți. Cele care se află însă în străfundurile inimii omului, și țin de voința lui, doar Dumnezeu le preștie cu exactitate. Aceia trag câteva concluzii, din mișcările trupului și din purtarea exterioară a omului. Astfel, și câte par să le știe dinainte, le cunosc întunecat, neclar și strâmb. (Sfântul Nicodim Aghioritul)
(Glasul Sfinților Părinți, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, pp. 252-253)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro