Corigenţele se vor susţine în luna august

Educaţie

Corigenţele se vor susţine în luna august

    • Corigenţele se vor susţine în luna august
      Corigenţele se vor susţine în luna august

      Corigenţele se vor susţine în luna august

Elevii care nu reuşesc să promoveze anul şcolar în curs şi rămân corigenţi la una sau două materii vor putea susţine examenele de promovare în perioada 20-31 august, excepţie făcând cei din clasele a XII-a, potrivit unei note transmise de Ministerul Educaţiei.

Examenele de corigenţă pentru anul şcolar 2011-2012 se vor susţine între 20 şi 31 august, potrivit unei note a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Excepţia de la această regulă se aplică în cazul claselor terminale de liceu, anul de completare, stagii de pregătire practică (8-9 august).

Clasele din învăţământul primar, clase din învăţământul gimnazial şi liceal (altele decât cele terminale), clase din anul de completare şi stagiile de pregătire practică, clase din şcoala postliceală şi de maiştri vor susţine corigenţele între 27 şi 31 august, iar clasele a VIII-a, între 20 şi 22 august.

Potrivit notei MECTS, elevii din clasa a VIII-a, care au susţinut şi promovat examenul de corigenţă, se pot înscrie la admiterea în clasa a IX-a, pe locurile rămase libere în a treia etapă de admitere, conform calendarului aprobat prin ordinul MECTS. Elevii corigenţi din clasele terminale de gimnaziu, de liceu, din anul de completare şi cei care au parcurs stagiile de pregătire practică, care nu pot participa la sesiunea de corigenţe stabilită pentru aceste clase în perioada 8-9 august, se pot înscrie la sesiunea generală de corigenţe, din perioada 27-31 august 2012.

Elevii corigenţi din clasele terminale de gimnaziu, liceu, anul de completare şi stagiile de pregătire practică, care s-au prezentat la sesiunea de corigenţe pentru aceste clase din perioada 8-9 august şi nu au promovat examenul de corigenţă, vor fi declaraţi repetenţi şi nu mai au dreptul să se prezinte la sesiunea din 27-31 august 2012.

Elevii din clasele terminale de liceu, care au susţinut şi promovat examenul de corigenţă, se pot înscrie pentru examenul de bacalaureat, a doua sesiune de examen, în data de 10 august.

Conform MECTS, elevii claselor terminale de liceu, ai anului de completare şi ai stagiilor de pregătire practică, care au promovat examenele de corigenţă în sesiunea 8-9 august 2012, se pot înscrie la examenul de certificare a competenţelor profesionale, sesiunea august.

Pentru elevii din anii terminali ai învăţământului postliceal, precum şi pentru elevii din anul de completare şi pentru cei de la stagiile de pregătire practică, pentru care curriculumul este organizat modular, se organizează o sesiune de corigenţe, până la încheierea cursurilor de pe semestrul al II-lea al anului şcolar 2011-2012.