În Egipt, Paștele va deveni o sărbătoare legală
Între 11 și 14 aprilie 2015, indiferent de apartenența religioasă, toți egiptenii vor fi liberi. Anunțul a fost completat de precizarea că, în aceeași perioadă, bisericile creștine vor beneficia de pază armată și asistență umanitară din partea statului egiptean.
După veștile sângeroase venite din Egipt, acolo unde creștinii încă sunt persecutați pentru credința lor, începutul lunii martie a adus speranță. Deși este un stat majoritar musulman, de orientare conservatoare, noul regim de la Cairo ține cont și de prezența unei mari comunități creștine – 10% din cetățenii egipteni fiind creștini aparținând Bisericii Copte, dar și Patriarhiei Ortodoxe a Alexandriei și a toată Africa.
Astfel, ultima hotărâre luată de guvernul egiptean este legată de sărbătoarea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Conform informațiilor postate de Al Jazeera, între 11 și 14 aprilie 2015, indiferent de apartenența religioasă, toți egiptenii vor fi liberi. Anunțul a fost completat de precizarea că, în aceeași perioadă, bisericile creștine vor beneficia de pază armată și asistență umanitară din partea statului egiptean.