Sute de ani la rând, femeia a fost complet lipsită de drepturi care astăzi ni se pot părea banale, mai exact libertatea de a lua propriile decizii şi de a acţiona conform dorinţelor sale, pe toate planurile: social, economic sau politic. Primele idei legate de emanciparea femeii au apărut în anul 1791, dar erau strict legate de drepturile umane ale acesteia. După aproape 100 de ani au început să se desfăşoare proteste şi mişcări feministe în adevăratul sens al cuvântului, care au reuşit, în timp, să modifice imaginea femeii în societate. Astăzi, însă, nu putem vorbi despre mişcările feministe fără a lua în considerare un aspect esenţial: propaganda pentru dreptul femeilor la avort.

Fertilitatea femeii, o chestiune de alegere personală

Partizanii avortului susţin că importanţa capacităţii femeii de a-şi controla fertilitatea este un element fundamental în procesul de egalizare şi emancipare a femeii. Atunci când femeia îşi poate “planifica” familia, îşi poate planifica şi restul vieţii. Mai mult, atunci când drepturile sale reproductive – inclusiv dreptul de a decide numărul, momentul şi distanţa temporală dintre copii – sunt promovate şi protejate, ea are libertatea de a se implica mai intens în viaţa socială. Am mai vorbit în articolele anterioare despre persuasiunea socială continuă în ceea ce priveşte numărul ideal de copii. Ca într-un cerc vicios, fără vreo ieşire concretă, majoritatea femeilor au ajuns să-şi construiască viaţa pe planuri şi dorinţe, fără a lăsa nimic să le stea în cale. Aici apare problema individualismului copleşitor, existând o tendinţă, pe cât de supărătoare, pe atât de lipsită de orice urmă de conştiinţă creştină, de a crede că orice problemă ţine de alegerea individuală. Efectul principal al acestui comportament generalizat este pierderea din vedere a realităţii, şi promovarea individului şi a voinţei sale la nivel de realitate fundamentală. Revenind la problema avortului, uităm de multe ori că embrionul este o persoană umană reală, pentru care părinţii, dar în special mama, este responsabilă. Însă se uită faptul că un copil nu-i aparţine mamei la modul material, pentru a se putea lua în considerare varianta renunţării la el.

După secole la rând în care femeia nu a avut drepturi, ci doar datoria de a fi o soţie şi o mama bună, procesul de emancipare ne îndreaptă către extrema cealaltă, în care fiecare femeie poate lua ce decizie vrea cu privire la propria persoană. Şi pentru că vorbim despre situaţia în care o femeie nu-şi doreşte copilul din pântece, poziţia acesteia variază de la interzicerea categorică a avortului până la posibilitatea avortului selectiv sau la cerere, în funcţie de circumstanţele sociale şi religioase în care se află. Orice constrângere legală dă naştere la mişcări feministe şi la activităţi organizaţionale menite să elibereze femeia şi să-i dea posibilitatea de a lua ce decizie vrea şi când vrea în legătură cu fiinţa căreia ar trebui să-i dea naştere. Acest fenomen dă naştere unei situaţii foarte des întâlnită în ziua de azi: familia trece pe plan secundar. Aici nu mai este vorba doar de emanciparea femeii, ci de emanciparea omului în general, care uită de ce a fost lăsat pe pământ, şi consideră tradiţiile creştine învechite, dorind să evolueze, să se autodepăşească şi să deţină controlul asupra propriei persoane. Cuplurile trăiesc în concubinaj pentru că nu sunt pregatite să-şi asume responsabilitatea familiei, copiii sunt omorâţi pentru că “nu este momentul potrivit”; familiile se destramă pentru că soţii uită de ce au pornit la drum împreună şi îşi pierd acel ţel care i-a legat.

Egalitatea sexelor şi responsabilitatea legământului conjugal

Nu spune nimeni că familia perfectă este aceea în care bărbatul aduce banii în casă, iar femeia îngrijeşte de gospodărie şi creşte copiii. Şi chiar dacă ar fi aşa, nu s-ar mai putea pune în aplicare. Circumstanţele sociale forţează femeia să contribuie şi ea la echilibrul financiar al familiei, vrând-nevrând. Nefirească este însă dorinţa de a avea o carieră şi o situaţie financiară foarte bună, lăsând la o parte îndatoririle familiale, neglijând copiii şi subestimând importanţa rugăciunii. Părinţii trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle şi responsabilităţile asumate în urma legământului căsătoriei şi să-şi asume rolul patern şi matern în familie. Dorinţa de egalizare a sexelor duce la o devalorizare a specificităţii fiecăruia dintre părinţi. Ierarhizarea într-o familie – mamă, tată şi copii – nu presupune o inegalitate a membrilor, ci doar structurarea pe roluri specifice.

Pentru noi, trăind într-o ţară cu tradiţii creştine, este greu de imaginat că există zone ale lumii în care părinţii renunţă la copil pentru simplul fapt că nu au sexul dorit de ei. Dar se întâmplă. China, Pakistan şi India sunt doar câteva zone în care normele culturale pun mai presus bărbaţii, motiv pentru care este permis avortul bazat pe presupusul sex al copilului. Cercetările arată că în ţările în dezvoltare, odată cu creşterea nivelului de trai, creşte şi rata avortului la cerere. Şi foarte numeroase sunt ţările în care femeia poate face avort fără a avea nici un motiv, mult mai multe decât ţările în care avortul este interzis cu desăvârşire. Militanţii drepturilor femeii susţin că este dreptul femeii să beneficieze de servicii medicale care să-i protejeze sănătatea, inclusiv în cazul în care ea alege să renunţe la o sarcină. În cazul în care, ferindu-se de consecinţele legislative, o femeie alege să facă avort prin metode alternative, consecinţele aduc la suprafaţă statistici cât se poate de sumbre: 70 de mii de mame mor anual şi alte 5 milioane rămân cu probleme medicale incurabile. Din cele 44 de milioane de avorturi făcute anual la nivel global, aproape jumătate sunt făcute în afara sistemului medical, prin mijloace alternative, precum medicamente care provoacă pierderea sarcinii.

Emanciparea femeii ar trebui să pornească de la altceva: de la recunoaşterea realităţii în care femeia este destinată naşterii şi creşterii de prunci, o bucurie de care numai ea poate avea parte. Aceasta nu înseamnă însă că femeia trebuie să fie o unealtă a societăţii sau a bărbatului. Problema emancipării femeii a pornit de la nemulţumirea acesteia că nu are nici un drept, ci doar obligaţia de a-şi îndeplini rolul de mamă şi soţie. După atîţia ani, după ce a dobândit foarte multe drepturi, nemulţumirea persistă. De această dată este vorba de obligaţii, iar direcţia spre care se îndreaptă nu face decât să ducă la destrămarea familiei ca instituţie socială şi ca mijloc de mântuire. În ochii lui Dumnezeu, şi bărbatul şi femeia sunt egali prin fire, fiecare având propria valoare.

Contact ProVita Iaşi:

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Sectorul de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală

Departament ProVita

Str. Stefan cel Mare, nr. 14, etaj 3, Iasi
Telefon: 0232.222.550
E-mail:departamentprovita@gmail.com, www.provitaiasi.ro, www.facebook.com/ProVitaIasi