Are nevoie oare cel care abia a descoperit Ortodoxia de sprijinul celor apropiaţi?

Sprijinul exterior este important. Chiar Apostolul Pavel spune că „tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (I Corinteni 15, 33). Omul care a dobândit credinţa tinde să comunice cu cei care sunt credincioşi deja.

Pe de altă parte, acest sprijin nu-l poate duce total pe calea credinţei. Dacă omul se va sprijini doar pe alţii, atunci credinţa sa poate să dispară. Astfel s-a întâmplat cu mulţi. Spre exemplu, dacă un elev dintr-o familie îmbisericită ajunge la facultate şi se confruntă cu viaţa veselă şi distractivă de student şi nu are ceva mai mult decât ajutorul extern, atunci lumea sa lăuntrică se destramă.

De aceea, este foarte important ca atitudinea interioară a omului faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică să fie una temeinică. Atitudinea sa faţă de Trupul lui Hristos trebuie să fie o atitudine nu ca faţă de un locaş sau o adunare de cunoscuţi sau parohie (eu îi cunosc şi ei mă cunosc). Este foarte important să existe un ritm interior al vieţii bisericești. Acesta este individual, dar anume cunoaşterea faptului că faci parte din Biserică, că te spovedeşti şi te împărtăşeşti este foarte importantă.

(Preot Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti, Editura Sophia, București, 2009, p. 285)