Episcopul Macarie, în vizită pastorală în Norvegia și Suedia
În prima parte a lunii noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a efectuat o amplă vizită pastorală în Norvegia și Suedia, slujind în mai multe comunități ortodoxe din Trondheim, Molde, Ålesund și Stockholm. Vizita a fost prilejuită de Sâmbăta Moșilor de toamnă, dar și de săvârșirea mai multor Botezuri, momente de bucurie și întărire duhovnicească pentru credincioșii români și norvegieni care trăiesc credința ortodoxă în nordul Europei.
În aceste zile, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, s-a aflat într-o vizită pastorală în mai multe parohii din nordul Regatului Norvegiei și în capitala Regatului Suediei, aducând binecuvântare și întărire duhovnicească credincioșilor din comunitățile ortodoxe.
În Sâmbăta Moșilor de toamnă, 1 noiembrie 2025, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie Baptismală în Parohia „Sfinții Voievozi Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab și Regele Martir Olav, Luminătorul Norvegiei, și soția sa, Binecredincioasa Regină Astrida” din Trondheim.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat Taina Sfântului Botez pentru pruncul Teodor-Emanuel, cel de-al doilea copil al familiei ortodoxe norvegiene formate din ipodiaconul Tomas și soția sa, Marlyn Christensen, împreună cu primul lor copil, Iacob-Natanael.
În cadrul slujbei, Episcopul Macarie a rostit un cuvânt de învățătură plin de bucurie duhovnicească, subliniind importanța familiei creștine și a educării copiilor în lumina credinței ortodoxe, precum și frumusețea lucrării lui Dumnezeu care face să rodească Biserica în ținuturile nordice:
Fiecare Botez este o mărturie a iubirii lui Hristos care luminează sufletele. Bucuria aceasta o simțim astăzi, aici, în Trondheim, unde o familie norvegiană trăiește deplin viața în Hristos, alături de alte familii de convertiți, în Biserica noastră.
La eveniment au participat numeroși credincioși români, norvegieni și de alte naționalități. Mai mulți tineri norvegieni convertiți la Ortodoxie au dat o frumoasă mărturie de credință, vorbind despre drumul lor către Biserica Ortodoxă și despre sprijinul duhovnicesc primit din partea ierarhului și a preoților din cadrul Centrului pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM), care funcționează în parohie.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit slujba Parastasului pentru cei adormiți, pomenind pe toți strămoșii și binefăcătorii comunității, în duh de rugăciune și recunoștință.
În încheiere, ierarhul a adresat un cuvânt de îmbărbătare, chemându-i pe credincioși la statornicie în credință și la lucrare misionară:
Să fiți lumină în mijlocul lumii și mărturisitori ai dragostei lui Hristos. Aici, în ținuturile nordice, unde cei care cred în Hristos sunt flori rare, voi sunteți, iată, florile înmiresmate din grădina Domnului, care înfloriți prin credință, rugăciune, răbdare, nădejde și iubire.
Mărturii ale tinerilor convertiți
Benjamin Ledang, catehumen, 15 ani:
Îmi doresc să fac parte din comunitatea creștin-ortodoxă românească. Eu nu sunt încă botezat, însă fratele meu, Thomas, este. Îmi amintesc că am luat cina împreună cu el anul trecut și l-am întrebat de ce este atât de interesat de credința ortodoxă. Mi-a spus că este creștin ortodox practicant și că merge în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Acest lucru m-a făcut curios să particip și eu la slujbe. Vreau să mă botez și sunt foarte recunoscător că pot veni în această biserică, unde mă simt acceptat și respectat. Aici am găsit pacea și liniștea de care aveam nevoie, ceea ce m-a determinat să-mi doresc să devin creștin ortodox.
Hallvard Christian Dahl Nielsen, 32 ani:
Sunt creștin ortodox de opt ani. Am venit pentru prima oară în Biserică alături de un bun prieten norvegian, care m-a îndemnat să descopăr Ortodoxia. Îmi aduc aminte cu bucurie de Tainele săvârșite pentru cei dragi – Cununia, Botezul copiilor –, iar acum suntem din nou împreună la Botezul celui de-al doilea copil al prietenului meu Tomas. Am călătorit din Oslo pentru a participa la acest eveniment. Am descoperit că poți trăi creștinește oriunde în lume.
Tomas Leer Christensen, ipodiacon, 30 ani:
Este o mare bucurie să-l avem în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, care l-a botezat pe cel de-al doilea copil al nostru. Suntem de asemenea foarte bucuroși că am putut împărtăși această binecuvântare cu mulți prieteni și membri ai familiei noastre, care au participat la Sfântul Botez în cadrul Dumnezeieștii Liturghii. Astfel au putut vedea cum copiii sunt primiți în Sfânta Biserică din primele săptămâni ale vieții, crescând în tradiția și rânduiala creștin-ortodoxă, ca membri ai familiei lui Hristos.
În aceeași seară, 1 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Slujba Vecerniei și Taina Sfântului Botez în Parohia ortodoxă română din orașul norvegian Molde, ocrotită de Sfinții Mucenici Procopie și mama sa Teodosia, Epictet și Astion.
Cu acest prilej, ierarhul a botezat pe cel de-al treilea copil al tinerilor părinți Mihai și Livia Ranete, întregind astfel bucuria acestei familii credincioase, pe care a însoțit-o cu dragoste părintească de-a lungul anilor. Preasfinția Sa i-a botezat și pe ceilalți doi copii ai familiei – David-Gabriel (9 ani) și Ana-Sofia (7 ani). Nași au fost Pr. Marius-Cristian Alexe și soția sa, Nicoleta-Ecaterina.
Preasfințitul Macarie a călătorit de la Trondheim spre Molde, pe uscat și pe ape, pentru a fi aproape de credincioșii din această mică comunitate aflată departe de țară, dar unită în credință și dragoste frățească.
În cuvântul rostit la final, ierarhul a oferit îndemnuri pentru părinți și tineri, chemându-i să-și crească pruncii în credință, nădejde și iubire jertfelnică, și a încurajat pe tinerii din CTSM – Centrul pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” în misiunea lor pentru mântuire.
Duminică, 2 noiembrie, Preasfințitul Părinte Macarie s-a aflat pe coasta de nord-vest a Regatului Norvegiei, unde a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Alăptătoarea de la Țibleș, Sfintele Mironosițe Maria și Marta, surorile Dreptului Lazăr, și Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel” din Ålesund.
Comunitatea parohială, una dintre cele mai vii și dinamice din Norvegia, păstorită de Pr. Marius-Cristian Alexe, reunește nu doar credincioși români stabiliți în zonă, ci și numeroși norvegieni convertiți la Ortodoxie sau aflați în perioada de catehumenat. Mulți dintre aceștia L-au descoperit pe Hristos după ani de căutări și frământări sufletești.
În cadrul Sfintei Liturghii Arhierești Baptismale, ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre pericopa evanghelică a Duminicii – pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr –, subliniind importanța compasiunii, a milosteniei și a trăirii credinței prin fapte.
Cu acest prilej, Preasfințitul Macarie a botezat trei prunci din comunitate – Oscar-Daniel, Paul-Constantin și Amalia-Elena –, într-o atmosferă de profundă bucurie și comuniune duhovnicească. După otpust, ierarhul a avut un dialog cu tinerii CTSM, printre care s-au aflat și norvegieni convertiți, care și-au împărtășit trăirile și frământările spirituale.
Thorstein Andreas, tânăr ortodox norvegian:
Sunt ortodox și iau parte la activitățile din cadrul CTSM. Avem multe lucruri frumoase de făcut împreună: pelerinaje, întâlniri, momente de rugăciune și socializare. Am fost în pelerinaj la Selja, la peștera Sfintei Suniva. Astfel de activități ne apropie și ne ajută să trăim credința în comunitate.
Victor Scattergood, catehumen:
Am tot căutat o formă autentică de credință. Am crescut în neoprotestantism și am avut multe întrebări. În Ortodoxie am găsit pacea și lumina pe care Iisus ni le-a dăruit și pe care le-am simțit cu adevărat prezente în Biserica Ortodoxă.
Cuvintele tinerilor convertiți, împreună cu imnele bizantine cântate de ei la strană, în română și norvegiană, au adus emoție și bucurie întregii comunități.
Marți, 4 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Privegherea de noapte și Sfânta Liturghie Arhierească în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, înconjurat de tinerii CTSM care au venit să se roage împreună cu arhipăstorul lor.
