Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a împlinit 8 ani de la hirotonia întru Arhiereu
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a împlinit duminică, 29 mai, 8 ani de la hirotonia sa în Arhiereu. Cu această ocazie, Patriarhul Daniel i-a transmis felicitările Preafericirii Sale.
Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul s-a născut în 21 noiembrie 1959, în Brădești, județul Buzău. A urmat Școala Generală din Bușteni, județul Prahova, după care doi ani la Liceul Mefin din Sinaia; A urmat cursurile Seminarului Teologic din București (1976-1981) și ale Institutului Teologic de Grad Universitar din București (1982-1986), fiind licențiat în teologie în anul 1986.
În același an a intrat în viața monahală, iar după câteva luni de noviciat, a fost călugărit la Mănăstirea Bistrița – județul Neamț, în 2 ianuarie 1987.
În 29 aprilie 1988 a fost numit preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București, încredințându-i-se și misiunea de bibliotecar al Palatului Patriarhal.
La recomandarea fostului Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Roman Ialomițeanul, în data de 1 martie 1990, a fost numit Eclesiarh al Catedralei patriarhale din București.
A fost hirotesit protosinghel în 25 decembrie 1990, și apoi arhimandrit la 10 aprilie 1994, la propunerea Patriarhului Teoctist. Tot în anul 1994 a fost numit Reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și superiorul Așezămintelor românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon.
În anul 2009 a fost ales Episcop vicar patriarhal, cu titulatura „Sinaitul”, și hirotonit arhiereu în 29 mai 2014 în Catedrala Patriarhală din București.
Sursa: basilica.ro