Cuvinte duhovnicești

Epistola Sfântului Chiril către Episcopul Ioan

Toată lupta noastră pentru credinţă a avut ca temei faptul că Sfânta Fecioară este Maica lui Dumnezeu. Însă, dacă noi spunem că Sfântul Trup al lui Hristos, Mântuitorul nostru, al tuturor, este din cer și nu de pe pământ, atunci cum ar mai putea fi considerată ca Maica lui Dumnezeu? Pe cine altul a purtat, dacă nu L-a născut după trup pe Emanuel?

„Toată lupta noastră pentru credinţă a avut ca temei faptul că Sfânta Fecioară este Maica lui Dumnezeu. Însă, dacă noi spunem că Sfântul Trup al lui Hristos, Mântuitorul nostru, al tuturor, este din cer și nu de pe pământ, atunci cum ar mai putea fi considerată ca Maica lui Dumnezeu? Pe cine altul a purtat, dacă nu L-a născut după trup pe Emanuel?

Fericitul Prooroc Isaia nu a minţit când a spus: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel (Is. 7,14), care înseamnă Dumnezeu este cu noi. Ceea ce Sfântul Gabriel a zis Fecioarei, este, de asemenea, cu totul adevărat: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. şi iată, vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema nu-mele Lui Iisus (Lc. 1,30-31)... căci El va mântui poporul Său de păcatele lor (Mt. 1,21).

Astfel că, atunci când spunem că Domnul nostru Iisus Hristos este din cerul cel de sus,noi nu spunem că Sfântul Său Trup a fost adus de sus, din cer. Nu, noi îl urmăm pe dumnezeiescul Pavel, care a zis atât de limpede: «Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer» (I Cor. 15,47), și noi, de asemenea, ne amintim de Mântuitorul Însuși, Care a spus: «şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer» (In 3,13), deși El a fost născut după trup din Sfânta Fecioară, așa cum am spus mai înainte. Dumnezeu-Logosul S-a coborât de sus, din cer, «ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând» (Fil. 2,7), și a fost numit Fiul Omului, în timp ce a rămas ceea ce El era, adică Dumnezeu – pentru că El este fără de schimbare și nestricăcios prin fire, și din această cauză El a zis că «S-a coborât din cer», și s-a înţeles acum că este una cu trupul Său și este numit «omul din cer»[1]. Același om este desăvârșit în dumnezeire și perfect în umanitate, și noi Îl înţelegem a fi un prosopon, pentru că există «un singur Domn Iisus Hristos» (I Cor. 8,6), deși noi suntem conștienţi de diferenţa dintre firile din care s-a format negrăita unire.

Acelora care spun că a existat un amestec, sau o confuzie, sau o îmbinare între Dumnezeu-Logosul și trup, să le fie oprite gurile de dumnezeiasca cugetare, pentru că asemenea oameni sunt cei care răspândesc astfel de calomnii despre mine, cum că eu aș fi spus aceasta. Dar departe de mine a gândi așa ceva, fiindcă eu consider că cel care ar gândi astfel, cum că există vreo umbră de schimbare[2] în dumnezeiasca fire a Logosului, trebuie să fie complet nebun. Căci El rămâne ceea ce este și nu se schimbă și nici nu suferă alterarea. Mai mult, cu toţii mărturisim că dumnezeiescul Logos este nestricăcios, chiar dacă, în a Sa preaînţeleaptă iconomie a tainei, El este văzut cum Își atribuie suferinţele ce vin odată cu trupul. Preaînţeleptul Petru spune: «fiindcă Hristos a pătimit cu trupul» (I Pt. 4, 1), și nu în firea dumnezeirii Sale de necuprins. El poartă suferinţele propriului trup printr-o iconomică asumare de Sine, așa cum am spus, pentru ca noi să credem că El este Mântuitorul tuturor, lucru care a fost prezis de vocea profetului care grăiește în locul Lui: «Spatele l-am dat spre bătăi și obrajii mei spre pălmuiri, și faţa Mea nu am ferit-o de rușinea scuipărilor» (Is. 50,6).

Să fie Sfinţia Voastră încredinţată că noi urmăm părerile alor noștri Sfinţi Părinţi, în special pe cea a fericitului și renumitului Părinte Atanasie. Noi refuzăm să fim diferiţi faţă de ei în vreun lucru; să nu se îndoiască nimeni de aceasta. Aș fi redat multe paragrafe din Părinţi care confirmă cuvintele mele cu ale lor, dacă nu m-aș fi temut că scrisoarea ar fi putut deveni obositoare din cauza lungimii. Noi nu vom îngădui ca credinţa, sau mai degrabă Simbolul de Credinţă (Crezul niceean), care a fost formulat de Sfinţii noștri Părinţi, care s-au adunat mai înainte la Niceea, să fie modificat de cineva. Nu ne vom permite nouă înșine și nimănui altcuiva a schimba un singur cuvânt din ceea ce s-a scris aici, sau de a păși peste vreo singură silabă; căci noi ne amintim de cel care a zis: «Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat părinţi tăi» (Pilde 22,28). Căci cine altul a vorbit prin ei decât numai Duhul lui Dumnezeu Tatăl, Care purcede din El și totuși nu este străin Fiului în ceea ce privește firea? Cuvintele sfinţilor tâlcuitori ne confirmă acest punct de vedere, căci... dumnezeiescul Pavel scrie: «Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui» (Rom. 8,8-9).”[3]

Ceea ce Sfântul Chiril a prezentat mai sus se află în deplin acord cu formula de mai târziu de la Calcedon[4]

(traducere de Dragoș Dâscă în Sinaxarul mare al Bisericii Ortodoxe. Luna iunie - pomenirea celui între Sfinţi Părintele nostru Chiril, Patriarhul Alexandriei, în curs de apariţie la Editura Doxologia)

[1]„Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer” (I Cor. 15,47).

[2]Cf. Iac. 1,17.

[3]Vezi scrisoarea sa în întregime, în J.A. McGuckin,„Scrisoarea lui Chiril către Ioan al Antiohiei”,în Saint Cyril of Alexandria and the Christological Controversy, pp. 343-348. Vezi, de asemenea, Ep. 39, PG 77:173-182.

[4]Părintele Ioannis Romanides comentează: „Ortodocșii necalcedonieni acuzăde secole pe calcedo-nienii ortodocși căsunt nestorieni. Pe de altăparte, calcedonienii îi acuzăpe necalcedonieni fie căsunt monofiziţi – ceea ce înseamnăcăei cred într-o ousia în Hristos –, fie căinsistăunilateral pe terminologia lui Chiril pânăla excluderea chiar a definiţiei lui Chiril referitoare la cele douăfiri din mărturisirea de credinţăcătre Ioan al Antiohiei, care a adus reconcilierea în 433...

Nestorie a respins faptul căCel care a fost născut din Fecioarăeste consubstanţial [deofiinţă] cu Tatăl dupădumnezeire și astfel este prin fire Dumnezeu... El credea cănumele de Hristos nu se potrivește Logosului, ci este numele persoanei de legăturănăscute din Maria și în care Logosul locuiește și care a fost asumatăde Logos... În lumina negării sale a celor douănașteri a Logosului și a îndoitei deofiinţimi a unuia și aceluiași Logos, Fiul lui Dumnezeu, și același, de asemenea, Fiu al Mariei, și astfel a adevăratei semnificaţii a termenului Theotokos, insistenţa lui Nestorie cum căel nu desparte pe Hristos în douăpersoane, ci doar firile și numele, a fost consideratăo batjocurăla adresa credinţei. Pe acest temei el a fost condamnat de Sinoadele al III-lea și al IV-lea Ecumenice și respins de Ioan al Antiohiei și Leon al Romei.

Reconcilierea din 433 dintre Chiril și Ioan al Antiohiei a fost înlesnităde mărturisirea antiohianăa îndoitei nașteri și deofiinţimi a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul cel Unul născut al lui Dumnezeu,aceeași dogmărespinsăatât de violent de Nestorie și chiar și de Teodoret. În mărturisirea sa, Ioan afirmăclar căFiul cel Unul născut al lui Dumnezeu S-a născut din Tatăl mai înainte de veacuri conform dumnezeirii Sale. Iar în zilele din urmă, același Fiu al lui Dumnezeu, pentru noi și pentru mântuirea noastră, S-a născut dupătrup din Fecioara Maria, la fel (a se observa căel vorbește aici clar despre Fiul Unul născut și nu despre Prosopon-ul din unirea celor douăfiri, al lui Nestorie și Teodoret) deofiinţăcu Tatăl, dupădumnezeire, și deofiinţăcu noi, dupăumanitate (Mansi, iv. 292)...

În scrisoarea sa către Acachie al Mitilenei (PG 77:184-201), Chiril chiar subliniazăfaptul căaceastămărturisire antiohianăa îndoitei nașteri și a îndoitei deofiinţimi ale Unuia și Aceluiași Logos, nu poate fi suspectatăde nestorianism, de vreme ce aceasta este exact ceea ce Nestorie neagă(PG 77:189-192, 197).

Desigur, Chiril preferăsăvorbeascădespre o singurăfire (physis) sau ipostas al lui Dumnezeu-Cuvântul întrupat și făcut om, de vreme ce aceasta apărămai bine unirea și atribuirea tuturor acelor lucruri care aparţinlui Hristos Cuvântul ca subiect al tuturor actelor dumnezeiești sau umane. Pentru Chiril, physis semnificăun comportament concret și individual ca subiect de sine și conform proprietăţilor sale firești. Astfel, sin-gura fire a lui Dumnezeu Cuvântul întrupat, luând asupra Sa prin a doua Sa naștere, o umanitate reală, per-fectăși deplină, are atât ousia, câtși trăsăturile firești specifice oamenilor. Astfel, Însuși Logosul Care este Hristosși trăiește cu adevărat viaţa de om, fărăsăSe schimbe în vreun fel în dumnezeirea Sa, rămâne ceea ce era... Lucrul asupra căruia stăruie Chiril și care, poate căîntr-o zi, va atrage mai multăatenţie din partea necalce-donienilor este că, oricât de mult ar insista cineva în privinţa acurateţii formulării teologice, este o purăcari-caturăfaptul de a acuza pe cineva căeste nestorian dacăacceptăîndoita naștere și îndoita deofiinţime a Logosului ca bazăpentru titlul de Theotokos, ca și pentru atribuirea atributelor umane și divine și a energiilorLogosului, Care este un singur subiect întrupat și Care acţioneazăconform dumnezeirii Sale și conform uma-nităţii Sale însușite. Aceasta este ceea ce negau Teodor, Nestorie și Teodoret; și acesta este miezul Ortodoxiei.Sfântul Chiril a înţeles acest lucru și este datoria noastrăa-l așeza în centrul discuţiilor noastre...

De asemenea, definiţia de la Calcedon este clarăîn aceastăprivinţă. «Urmând Sfinţilor Părinţi, noi în-văţăm și mărturisim cu toţii căDomnul nostru Iisus Hristos este unul și același Fiu, perfect în ce privește dumnezeirea și perfect în ce privește umanitatea, Dumnezeu adevărat și om adevărat, având un suflet raţional și un trup; de aceeași fire cu Tatăl în privinţa dumnezeirii și de aceeași fire cu noi în privinţa firii umane... în privinţa dumnezeirii – născut din Tatăl mai înainte de veacuri; în privinţa firii umane – născut în timpurile din urmădin Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pentru noi și pentru mântuirea noas-tră...» (Mansi, vii, 116)

Este imposibil de acceptat părerea multora cum căChiril s-ar fi lepădat de ale sale Douăsprezece capitolede dragul reconcilierii cu Ioan. De unul singur nu avea nici o putere de a modifica în vreun fel deciziile unui Sinod Ecumenic și nu existănici o dovadăîn sens contrar. Deși se pare căSinodul Endemus de la Constantinopol aexagerat în privinţa meritelor lui Chiril din 433, a acceptat cele Douăsprezece capitoleca parte a Efesului, care a fost aprobat în totalitate (Mansi, vi, 665). În lumina mărturiilor este clar că«Scrisoarea a III-a către Nestorie» a lui Chiril, inclusiv cele Douăsprezece capitole, nu a fost repudiatăde Calcedon, așa cum pretind mulţi. Dimpotrivă, cele Douăsprezece capitole(Doisprezece anatematisme) au fost folosite ca punct de plecare în poziţia Sinodului faţăde nestorianism și Tomosul lui Leon. Ar trebui remarcat căla Chiril, în «Scrisoarea a III-a către Nestorie», aprobatăde Efes și Calcedon, se vorbește despre un ipostas al lui Dumnezeu Logosulîntrupat și nu despre o physis a lui Dumnezeu Logosul întrupat. Desigur, acești termeni sunt absolut sinonimi pentru Chiril. La Sinodul din Alexandria (362), prezidat de Sfântul Atanasie cel Mare, s-a decis adoptarea modalităţii capadociene de a distinge între ipostas și ousia atunci când este vorba de Sfânta Treime. Nici odecizie nu s-a luat în privinţa termenului physis. Urmarea a fost cătradiţia capadocianăa echivalat physis cu ousia, în timp ce tradiţia alexandrinăa echivalat physis cu ipostas. Natura accidentalăa acestei echi-valări a lui physis fie cu ipostas, fie cuousia, trebuie luatăîn mod serios în consideraţie pentru a înţelege istoria dezbaterilor hristologice dintre 448 și 451”. Vezi textul următor despre Sfântul Chiril: „One Physis or Hypostasis of God the Logos Incarnate and Chalcedon”, de Părintele Ioannis Romanides, în Greek Ortho-dox Theological Review, vol. X, 2 Winter 1964-1965; http: //www.romanity.org/htm/rom.-08.en.st_-cyrils_one_physis_or_hyposta-sis_of….