Existența și manifestarea omului ca om se datorează educației. Nimic din ce este, devine sau întreprindere o persoană nu este posibil dacă nu a pre-existat în subsidiar (și) un fundament sau o intenționalitate paideică. Suntem un rezultat nu numai al unui „joc” ce ține de natură, al unor forțe mai mult sau mai puțin descriptibile sau recunoscute, ci și al determinărilor sau confluențelor unor medii educaționale. Omul învață să se comporte în modul lui specific de a fi din mai multe pricini (pentru el, pentru cei de lângă el, pentru societate) și prin intermediul mai multor instanțe (familie, școală, biserică, grupul de prieteni, comunitate, structuri asociative etc.). Cel mai mult se crede că se achiziționează prin școală – instituția abilitată de comunitate să facă așa ceva. Este adevărat, dar nu trebuie desconsiderate alte situații sau medii care acționează dincolo de sala de clasă.

Una dintre noile topici care valorifică potențialul educogen al altor prilejuri educativ este surprinsă de conceptul (și realitatea din spatele lui) de outdoor education. Educația outdoor este cea care începe dincolo de ușa clasei și se consumă în drumeții, excursii, incursiuni în lumea reală (pădure, cartier, parc, centru cultural, comercial, industrial etc.) și care este conexată la conținuturile școlare, fiind un mediu de explorare, de aplicare, de punere la probă sau experimentare a unor cunoștințe stipulate prin programa școlară. Această ipostază a formării a luat un avânt deosebit, dispunând și de o consistentă literatură în domeniu, ca și de o practică pe măsură, în țări precum Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda. Pe lângă aportul cognitiv, un astfel de cadru și suport educațional asigură o dezvoltare personală și socială a elevilor, o exersare a potențialului lor senzorial și volițional, o intensificare a activității colaborative. Mediul înconjurător devine șantier de aplicare a cunoștințelor sau arenă de descoperire a noi probleme a căror rezolvare se poate face fie la fața locului, fie în perimetrul sălii de clasă. Abordarea invocată privilegiază activismul metodic, spiritul de inițiativă și atitudinea antreprenorială, transdisciplinaritatea și integrativitatea dintre teorie și practică.

Un astfel de context scapă rutinei sălii de clasă iar activitățile de învățare capătă un caracter mai atractiv și mai aplicat. Profesorul însă trebui să „identifice” și să „vadă” noi resurse de învățare, să selecteze prilejuri de viață pentru a le compatibiliza cu valorile curriculare (teoretice sau nu) induse de parcurgerea programei școlare (de pildă, să învețe adjectivele specifice primăverii în grădina școlii, să deslușească fracțiile pe terenurile din marginea satului, să depisteze linii și stiluri arhitectonice în gospodăria unui localnic). Nu orice motiv dinafara clasei poate fi speculat și folosit din punct de vedere educațional. În cazul în care „escapada” capătă dimensiuni mai mari (mai multe zile, una după alta), aceasta trebuie atent pregătită și planificată, presupune cheltuieli suplimentare, eforturi de adaptare. Din punct de vedere didactic, un astfel de context se bazează pe metodele cunoscute care vor fi adaptate și exersate în raport cu date mult mai concrete, mai aplicate, mai complicate. Învățarea outdoor nu înseamnă doar un nou loc al învățării; ea presupune o schimbare de optică, o inedită filozofie de acțiune, o nouă instrumentalizare și perspectivă asupra învățării, o permisivitate ridicată pentru achiziția experiențială și prin punerea în situație.

În același timp, contextul învățării outdoor are influențe pozitive asupra stării de sănătate a copiilor, dezvoltă agilitatea și spiritul de aventură, conduce la bucurii și satisfacții de învățare pe aliniamente noi, deseori nonconformiste, antrenând (și) elevi care altfel se caracterizează prin comportament indiferent, blazare sau rebeliune. În același timp, se valorizează și experiențe anterioare ale elevilor, realizându-se un continuum educațional bazat pe cumulare și extindere permanentă a experienței. De-localizarea lecției, prin „consumarea” ei dincolo de pereții clasei, poate deveni profitabilă și pentru educator, acesta fiind mereu provocat să fie atent la valențele educogene ale mediului înconjurător, identificând corelate sau suporturi ale învățării din sala de clasă. Se acreditează într-un fel ceea ce John Dewey intuia demult că experiența este stimul pentru formare, temei și rezultat al ei. Cunoașterea izvorâtă din acțiune și problematizare conduce la o reconstrucție permanentă a experienței, la rafinarea și maturizarea ei. Cunoașterea nu este statică, ci devine o realitate ce se „face” permanent în contact cu noile date ale experienței.

Educația din școală rămâne sărăcită dacă nu este complementată de ceea ce se poate adăuga dinafara perimetrului ei; ceea ce apare pe „lângă” școală trebuie luat în serios, convertit, preluat și asumat în cunoștință de cauză și pe autentice temeiuri psihopedagogice; acest „rest” trebuie pus în „rost”, adică transformat în suport, sursă de motivare și expansiune a învățării. Educația de tip outdoor nu eclipsează educația din sala de clasă, ci îi imprimă o altă demnitate și consistență. Este o formă de stimulare și „împlinire” a ei, prin extensiuni, aplicații, prefațări de noi căutări. O școală inovativă va prelua și integra, în modul ei specific, astfel de situații, le va face aliat, sursă de revigorare, de întărire, de extensiune a ariei ei de acțiune. Și asta, pentru binele școlii și al celor care intră în ea, deopotrivă!