„Este un exemplu pentru noi toți”: Episcopul Macarie în vizită la PS Vasile Someșanul
„Este un exemplu pentru noi toți cum își poartă, smerit și răbdător, crucea suferinței, adeverind, astfel, cuvintele Sfântului Apostol Pavel că «puterea lui Hristos se desăvârșește în slăbiciune»”, a subliniat Episcopul Europei de Nord.
Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul a primit marți, 31 decembrie 2019, vizita Episcopului Macarie al Europei de Nord.
„Mulțumesc Preamilostivului Dumnezeu că, înainte de a reveni la Stockholm, am trăit bucuria reîntâlnirii la Cluj cu părinții noștri duhovnicești, IPS Mitropolit Andrei și PS Episcop Vasile Someșanul. Blândul nostru Părinte Episcop Vasile a împlinit ieri 71 de ani de viață, iar mâine își sărbătorește ziua onomastică”.
„Este un exemplu pentru noi toți cum își poartă, smerit și răbdător, crucea suferinței, adeverind, astfel, cuvintele Sfântului Apostol Pavel că «puterea lui Hristos se desăvârșește în slăbiciune» (2 Corinteni 12, 9)”, a subliniat Episcopul Europei de Nord.
Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a împlinit luni, 30 decembrie 2019, vârsta de 71 de ani. Ierarhul și-a sărbătorit ziua de naștere prin rugăciune și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate.
Cu acest prilej, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor, unde Preasfințitul Vasile obișnuiește să participe la slujbe în duminici și sărbători, a fost oficiată Sfânta Liturghie și un polihroniu, informează Radio Renașterea.
Sursa: basilica.ro