Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - Păzirea poruncilor)( Ev. Luca 18, 18-27)

(Lc. 18, 18) Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?

Mulțimile evreiești… cu mai-marii și învățătorii lor… priveau pe Hristos ca pe un simplu om asemenea nouă și nu ca pe Dumnezeu ce s-a făcut om. Aceștia au venit la Hristos ca să-L ispitească și ca să întindă mrejele înțelepciunii lor…

În evanghelia aceasta, cel ce se apropie de Hristos este numit dregător. Credea despre sine că știe Legea și cugeta că îi și învățase întocmai și pe alții. Gândea că-L va putea osândi pe Hristos pentru că a adus legi noi, legi ale Sale, și că a nesocotit poruncile date de preaînțeleptul Moise. Iudeii urmăreau cu înverșunare să dovedească că Hristos era împotriva poruncilor celor dintâi și că, prin autoritatea Sa, a așezat noi legi, care se împotrivesc celor ce existau înainte. Purtarea lor viclenească față de Hristos era zidită pe o piatră mincinoasă. Dregătorul vine la Hristos și se preface că vorbește cu inimă bună. Îl numește Învățătorule, spune că este bun și se arată a fi dornic de a-I fi ucenic. Spune, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Bagă de seamă, cum dregătorul amestecă măgulirea cu înșelăciunea și viclenia, precum ar amesteca oțetul cu mierea, închipuindu-și că în acest chip ar putea amăgi pe Hristos.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 122, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 19)Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu.

Ce răspunde Cel-a-toate-cunoscător despre care s-a spus că prinde pe înţelepţi în isteţimea lor (Iov. 5, 13)? Răspunde cu o altă întrebare: pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Vezi cum Hristos vădește de-ndată că dregătorul nu era nici înțelept, nici învățat, deși era mai-marele unei sinagogi iudaice. Hristos îi spune că veșmintele trupului Meu te-au dus pe căi greșite și nu ai crezut că sunt Dumnezeu. De ce m-ai numit cu numele celor mai înalte făpturi dacă tu crezi că sunt un doar simplu om, asemenea ție, și tăgăduiești că nu sunt mai presus de hotarele naturii umane? Prin firea care transcende totul, numai Dumnezeu este bun prin natura Sa, adică este bine neschimbător … Hristos spune despre Sine: Pentru tine, nu par a fi cu adevărat Dumnezeu. Dar nebunește și fără băgare de seamă, mi-ai atribuit caracterul și virtuțile naturii dumnezeiești. Atunci, de ce-ți imaginezi că am puterea naturii neschimbătoare, fiind Eu un simplu om, care nu este niciodată învestit cu bunătate, ci o câștigă numai prin învoirea cu voia divină? Acesta a fost înțelesul a ceea ce vorbea Hristos.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, 122, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 19)Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu.

Tatăl este bun. Fiul este bun. Sfântul Duh este bun. Totuși, nu sunt trei buni, ci numai un singur bun. Hristos spune: Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Domnul Hristos nu a răspuns la întrebarea dregătorului pentru ca acesta, vorbind ca și cu un simplu bărbat prin cuvintele bunule Învățător, să nu-L considere doar un simplu om. De aceea nu i-a spus: Nimeni nu este bun, decât unul Tatăl, ci Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Doar prin Tatăl, s-ar fi înțeles că doar Tatăl cel ceresc este bun. Dumnezeu,însă, include în sine atât pe Hristos, cât și pe Duhul Sfânt, pentru că întreaga Treime este bună.

(Fericitul Augustin, Despre Sfânta Treime 8, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 22) Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie.

Tânărul a întrebat pe Domnul cum să moștenească viața veșnică și i s-a răspuns că trebuie să vândă toate cele ce le are și să le împartă săracilor și astfel va avea comoară în cer. De ce a plecat de la Domnul mâhnit, decât pentru că, așa cum spune Scriptura, era foarte bogat? Una este a nu dori să aduni cele de trebuință și alta să împarți ceea ce ai agonisit. Primul este ca și cum ai refuza mâncarea, iar al doilea, ca și cum ți-ai tăia un mădular.

(Fericitul Augustin, Scrisoarea 31, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 25) Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.

Dregătorul era prea slab în cugetul său și nu a putut fi convins nici măcar să asculte de sfatul de a-și vinde averea, deși i-ar fi fost mult folositor și plin de răsplată. Domnul vădește boala care și-a aflat casă în cei cu averi, spunând: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila (camela) printre urechile acului, decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. Prin camilă, Hristos, nu se referă la animalul cu același nume, ci la un o funie groasă. Cei ce se îndeletnicesc cu navigatul pe mare obișnuiesc să numească aceste funii camile.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 123, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 25) Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.

Ce se spune aici este de o mare putere. O mare greutate se află în cuvintele acestea. Cu ce alte cuvinte ar fi putut Hristos arăta mai cu tărie că cel bogat n-ar trebui să-și pună nădejdea în averile sale, decât prin acestea? … Moral, acestea pot fi aplicate la orice păcătos sau orice bogat trufaș. Vameșul, când nu îndrăznea să-și ridice ochii la Dumnezeu, recunoștea povara păcatelor sale și era precum o camilă. Prin mărturisirea păcatelor sale, mai ușor va trece vameșul prin urechile acului, decât va intra fariseul în împărăția cerurilor. Fariseul era mândru în rugăciune, lăudându-se cu nevinovăția sa și mult prea încrezător în mărirea sa. El a nesocotit mila, s-a declarat pe sine drept și l-a judecat pe celălalt. Mai degrabă l-ar fi înfruntat pe Domnul, decât să-I ceară mila Sa (Lc.18, 9-41). Dacă cineva se cutremură cugetând la camilă, cu atât mai mult să se înfricoșeze la cel ale cărui fapte sunt mai urâte decât o camilă.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 8, 70-72, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 25) Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.

Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila printre urechile acului, decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.Când au auzit porunca aceasta, sfinții s-au hotărât să fugă de această greutate a bogățiilor, împărțindu-și averile. Prin această împărțire a averilor către cei săraci, și-au ridicat comori veșnice. Apoi au luat crucea și i-au urmat lui Hristos. Unii i-au urmat și s-au desăvârșit prin mucenicia lor, precum v-am mai spus, în timp ce alții, prin jertfa lor de sine, nu au fost mai prejos în virtutea adevăratei filozofii. Amintește-ți că este poruncă a lui Hristos Împăratul nostru și Dumnezeu, care ne duce de la lucrurile vremelnice și ne face părtași la cele veșnice.

(Sfântul Ioan Damaschin, Varlaam și Iosif 15.128 – 129, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 25) Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.

Se spune în Evanghelie că: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi? (Mt. 19, 27).

Cred că la acesta unii ar răspunde: Ce au lăsat ucenicii? Ei erau oameni care câștigau cele de trebuință ale vieții prin sudoare și munca lor, fiind pescari, care poate aveau sau nu o barcă și niște mreje pe undeva. Nu aveau case bine zidite sau alte averi. Ce au lăsat sau pentru ce au cerut o răsplată de la Hristos? Ce răspundem noi la aceasta? Chiar pentru aceasta, au pus întrebarea aceasta mai mult decât necesară. Pentru că nu aveau nimic altceva decât câteva lucruri neînsemnate, au aflat că Domnul va răsplăti și va veseli cu darurile Sale pe cei care la fel au lăsat nu numai puținul lor pentru împărăția lui Dumnezeu. Au dorit să fie găsiți vrednici pentru a intra în împărăția cerurilor, datorită dragostei pentru El. Cel bogat, ca unul ce a lăsat mult, va aștepta cu încredințarea unei răsplăți pe măsură. Cel care are puțin și a lăsat și puținul său, nu este și el îndreptățit să întrebe cum i se va răsplăti fapta? Pentru aceasta, și în numele lor și a celorlalți care au făcut asemenea, lăsând și puținul lor, spun: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie.

Dar mai trebuie să înțelegem un lucru. Socotită cum se cuvine, durerea suferită la lepădarea de cele lumești este aceeași, fie că este vorba de mult sau puțin. Haideți să vedem care este adevăratul înțeles al acestei exemplu atât de întâlnit. Să presupunem că doi oameni au trebuit să stea dezbrăcați. Unul s-a dezbrăcat de haine scumpe, în timp ce celălalt a trebuit să lepede numai dintre cele ieftine și ușor de găsit. Oare durerea goliciunii nu va fi aceeași în ambele cazuri? Mai rămâne altceva de lămurit? Cât privește ascultarea și dorința cea bună, cei ce, deși în situații diferite, au arătat totuși aceeași ușurință, și dorind, au vândut ceea ce aveau, trebuie așezați pe aceeași treaptă cu cei bogați. Chiar Pavel cel înțelept scrie: Căci, dacă este bunăvoinţă, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are (2 Cor. 8, 12). Astfel, întrebarea apostolilor a fost plină de rațiune.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 124, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)