Duminica a 15-a după Rusalii  (Matei 22, 35-46)

 (Mt. 22, 35)Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat

Să luăm un argument prin care se urmărește prinderea în cursă: Învățătorule, spune el, care poruncă este mai mare în Lege? Îl numește Învățător încercând să-L prindă în cursă pentru că-și face cunoscute gândurile nu ca un ucenic al lui Hristos, lucru pe care-l veți înțelege mai bine din exemplul pe care vi-l voi oferi acum. Tatăl unui fiu este cu adevărat tată și nimeni altcineva nu-l poate numi tată decât fiul său; iar mama unei fiice este cu adevărat mama sa și nimeni nu altcineva nu o mai poate numi mamă, decât numai fiica sa. La fel și învățătorul unui ucenic este cu adevărat învățătorul său, iar ucenicul învățătorului este pe drept cuvânt ucenicul său. Ca atare, nimeni nu-l poate numi învățător decât numai ucenicul său. Vedeți, pe baza acestui fapt, că nu toți care-L numesc Învățător o fac corespunzător, ci numai cei care doresc să învețe de la El. Hristos a spus ucenicilor Săi: Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt (In. 13, 13). Așadar, ucenicii lui Hristos I se adresau cum se cuvine ca învățător și prin acest cuvânt de la însuși Domnul, ucenicii Săi Îl numesc Domn. Astfel, Apostolul a spus cu dreptate că: Totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi noi întru El (1. Cor. 8, 6) și destul este ucenicului să fie nu ca un simplu învățător, ci ca învăţătorul său şi slugii ca stăpânul (Mt. 10, 25). Așadar, dacă este cineva care nu învață nimic din acest cuvânt și nu se încredințează din toată inima, ca să devină sălaș bineplăcut al Său și Îl numește în continuare Învățător, se face frate cu fariseii care căutau să prindă în cuvânt pe Hristos în timp ce-L numeau Învățător. Și astfel, toți cei care spun Tatăl nostru care ești în ceruri nu trebuie să aibă un duh al robiei, spre temere, ci Duhul înfierii (Rom. 8, 15). Iar cel care nu are Duhul înfierii și totuși spuneTatăl nostru care ești în ceruri, minte, pentru că nu este Fiu al lui Dumnezeu, chiar dacă numește pe Dumnezeu Tatăl său.

(Origen, Comentariu la Matei 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 22, 36) Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?

Întrebarea a fost aceasta: care poruncă este mai mare în Lege? O întrebare bună care nu va permite să explicăm ceva despre diferențele dintre aceste porunci căci unele sunt mai mari, iar unele mai mici și trebuie să privim la fiecare, până la cea mai mică dintre ele. Dar dacă la prigoana fariseilor și la întrebarea lor care poruncă este mai mare în Lege, Hristos nu a răspuns, atunci trebuie să sfârșim prin a stabili că niciuna nu este mai mare decât alta.

(Origen, Comentariu la Matei 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 22, 37) El i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău”.

Când îi răspunde, El spune: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este prima și cea mai mare dintre porunci. Pentru că este cea mai mare, răspunsul Său conține ceva folositor și nouă ca să cunoaștem: celelalte porunci, până la ultima dintre ele, sunt inferioare acesteia.

(Origen, Comentariu la Matei 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 22, 37) El i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău”.

Vrednic este cel neclintit în toate darurile sale, care se veselește în înțelepciunea lui Dumnezeu, având o inimă plină de dragoste pentru Dumnezeu și un suflet luminat de făclia cunoștinței și un cuget plin de Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că toate darurile vin de la Dumnezeu. Acela va pricepe că legea și proorocii sunt într-un fel parte a înțelepciunii și atotștiinței lui Dumnezeu. El va înțelege că legea și proorocii depind și sunt legate de principiul iubirii Domnului Dumnezeu și a aproapelui și că desăvârșirea ascultării constă în iubire.

(Origen, Comentariu la Matei 4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 22, 37) El i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău”.

Așadar cea mai mare poruncă învață ascultarea de toate felurile pentru că a iubi pe Dumnezeu din toată inima este cauza fiecărui bine. Porunca a doua include faptele de dreptate pe care le facem înaintea altor oameni. Porunca dintâi pregătește calea pentru cea de-a doua și la rândul ei este întărită de aceasta. Pentru că persoana care este ancorată în dragostea lui Dumnezeu iubește și pe aproapele său. Persoana aceea care împlinește aceste două porunci nu face altceva decât să păzească toate poruncile.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 251, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 22, 39) Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

El adaugă aceasta pentru că fariseii Îl întrebaseră care poruncă este mai mare în Lege, iar El le răspunde și ne învață și pe noi în același timp. Nu este doar cea mai mare poruncă să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, ci este și prima dintre ele. Însă nu este prima în ordinea din scriptură, ci prin ordinea virtuții. Și pentru că vine de la o asemenea sursă, trebuie să-I fim credincioși căci, ca și în cazul altor porunci, Hristos spune că prima și cea mai mare este să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău iar a doua este la fel ca aceasta, să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În felul acesta, o privim ca fiind a doua, cum la fel de bine una poate fi a treia în mărimea și importanța ei, sau a patra și astfel, numărăm în ordine poruncile legii, primind această ordine ca înțelepciune a lui Dumnezeu, care le așează până la ultima dintre ele. Această aranjare în ordine nu aparține nimănui altcuiva decât numai lui Hristos, pentru că El este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu (1 Cor. 1, 24).

(Origen, Comentariu la Matei 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 22, 40)În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.

 După aceasta te întrebi cum se poate ca aceste două porunci să cuprindă toată Legea şi proorocii. Se pare că textul ne arată că orice s-a scris în Ieșire, Levitic, Numeri sau Deuteronom este cuprins în cele două porunci. Dar dacă este așa, cum legea, care se referă la leproși sau la scurgerea de sânge sau la menstruația femeii este cuprinsă în aceste două porunci? Și mai departe, cum este cuprinsă în aceste două porunci proorocia despre căderea Ierusalimului (cf. Is. 5, 1-30), sau vedenia lui Isaia a Egiptului (Cf. 19, 1-25), sau cea a Tirului sau ceea ce s-a proorocit despre Tir sau despre regele Tirului (Iez. 28, 12-19) sau viziunea lui Isaia cu fiarele cu patru picioare la miazăzi (Is. 30, 6-7)?

Mie mi se pare că răspunsul este unul ca acesta. Cel care împlinește tot ceea ce s-a scris în legătură cu dragostea lui Dumnezeu și cea față de aproapele este vrednic să primească cea mai mare răsplată de la Dumnezeu.

Iar în legătură cu aceasta, s-a afirmat că înțelepciunea vine de la Duhul Sfânt, după care-i urmează înțelegerea, care este prin Duhul (1 Cor. 12, 8).

(Origen, Comentariu la Matei 4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 22, 41)Şi fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus,

Mulțimea era derutată de pronia lui Dumnezeu, de a iconomia divină progresivă care aduce toate lucrurile la maturitate la plinirea vremii. Hristos nu voia doar să chestioneze pe cei care I se împotriveau, ci voia să îi învețe folosindu-se de toate mijloacele posibile. Hristos voia să învețe mai departe pe cei ce erau deschiși să asculte și pentru aceasta, a vrut să fie întrebați. Domnul care pune hotar mărilor este văzut aici așezându-se cu putere înainte diavolului pentru că poate pune hotar și acestuia oricând dorește.

(Opere incomplete la Matei, Omilia 42, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 22, 42) Zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David.

Amintiți-vă câte minuni s-au săvârșit înainte de această discuție, după cât de multe semne, după cât de multe întrebări, după o atât de mare înfățișare a unirii Sale cu Tatăl atât în fapte, cât și în cuvinte, ca acum Iisus să ajungă să pună întrebări. După atât de multe lucruri petrecute, El acum îi conduce în taină ca să mărturisească că este Dumnezeu. Face aceasta ca ei să nu poată spune că este un dușman al legii și un vrăjmaș al lui Dumnezeu chiar și după ce a săvârșit atât de mari minuni.

Chiar și pe proprii ucenici, pe muntele Schimbării la față, i-a întrebat mai întâi ce spun alții și numai după aceea ce spun ei. Dar în cazul de față, nu a procedat în felul acesta. Pentru că ar fi răspuns fără teamă despre El că este un amăgitor și un om al diavolului. Dar ca să nu se întâmple aceasta, îi întreabă direct pe aceștia.

Pentru că era pe cale de a începe să pătimească, pune înainte proorocia care-L proclamă ca Domn. Nu o face fără să fie provocat sau fără vreo cauză serioasă sau doar pentru că poate, ci pentru că mai înainte, când au fost întrebați, ei răspuns greșit că este doar un om. Însă, ca să le arate că răspunsul lor este greșit, aduce vorba despre proorocul David, ca adevărata Sa identitate și divinitate să fie mai ușor recunoscută. Ei spuneau că este doar un om, dar tot ei spuneau și că Hristos este fiul lui David și astfel,  le arată proorocia care mărturisește că El este Domnul, că este Fiul lui Dumnezeu Tatăl și că este de aceeași cinste cu El (Ps. 109, 1).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 71.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 22, 43) Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numeşte pe El Domn?

Se cade să judecăm că Mântuitorul chiar a vrut să pună această întrebare fariseilor, sperând că vor răspunde așa cum trebuie. Însă ei nu au fost în stare să o facă. Asemenea, tot voința Mântuitorului a fost să intre în dialog cu nerușinații săi oponenți, cu fariseii și cu multele lor cârteli, la fel cum a făcut-o cu saducheii care L-au întrebat despre femeia ce se căsătorise cu cei șapte frați (Mt. 22, 23-38). Saducheii și fariseii îl întrebau atât de multe pe Iisus ca să-L ispitească și nu ca să învețe ceva de la El. Păreau mari învățați ai legii, dar de fapt nu erau nimic asemănător. Pentru aceasta, Domnul le adresează propriile Sale întrebări celor care susțineau că știu și cunosc legea: ca aceste probleme să fie dezbătute deschis, în ochii poporului. Domnul nu le-a dat răspunsuri clare, deși le-a răspuns la toate întrebările. Se cuvenea ca Însuși Domnul Hristos, după obiceiul de a cina cu învățații poporului, să le arate și să le înmâneze adevărata învățătură dumnezeiască. Cu toate acestea, ei nu L-au recunoscut ca fiind Cel mai mare dintre prooroci.

(Origen, Comentariu la Matei 5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 22, 44) Zis-a Domnul Domnului meu: „Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”.

Învățătorii iudeilor îl ispiteau pe Hristos omul căci nu ar mai fi îndrăznit să-L ispitească dacă ar fi crezut că El este Fiul lui Dumnezeu. De aceea, Hristos era gata să se arate pe Sine cine este, cunoscând ticăloșia din inimile lor. Era pe punctul de a le arăta că nu era un om ispitit, ci era însuși Dumnezeu, pe care nimeni nu poate să-L ispitească. Nu putea să le spună direct adevărul despre Sine, dar nici să rămână tăcut. Nu putea vorbi deschis pentru ca nu cumva iudeii să găsească în aceasta că este o blasfemie și să se mânie și mai tare. Dar nici adevărul care era la El pentru a fi împărtășit nu putea fi ținut sub tăcere. De aceea le adresează această ingenioasă întrebare ca în timp ce El nu spune nimic despre adevăr, acesta să fie dezvăluit prin întrebare și iudeii să înțeleagă că El nu este un om, ci însuși Dumnezeu. Și-i întreabă direct: Cum deci David, în duh, Îl numeşte pe El Domn? Cum este posibil ca El să fie Domn când încă nu se născuse din David? Cred că Hristos a adresat această întrebare nu numai pentru fariseii din vechime, dar și pentru ereticii din ziua de astăzi. Pentru că Hristos a fost Fiul lui David după trup, însă Domn după divinitatea Sa.

(Opere incomplete la Matei, Omilia 42, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 22, 45) Deci dacă David Îl numeşte pe El domn, cum este fiu al lui?

În acest loc, este nevoie de multă grijă ca nu cumva să spunem că însuși Hristos ar fi negat că este fiul al lui David. El nu a negat că este fiu al lui David, ci a pus pe vrăjmașii Săi să explice cum se poate aceasta. Ați spus că Hristos este fiul lui David, nu neg asta. Deci, dacă David Îl numeşte pe El domn, cum este fiu al lui? Spuneți-mi cum poate să fie și Fiul său, dar și Domnul său? Iudeii nu i-au răspuns, căci erau înmărmuriți.

Să le răspundem noi prin explicația pe care o dă chiar Hristos. Le-a fost dată vreo explicație? Da, prin apostoli. Cum putem dovedi că Hristos a dat explicația asta? O spune apostolul: voi căutaţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine? (2 Cor. 13, 3). Deci, Hristos permite ca problema să fie rezolvată prin vocea apostolului. În primul rând, vă amintiți ce a spus Hristos vorbind prin Apostol către Timotei? Adu-ţi aminte de Iisus Hristos, Care a înviat din morţi, din neamul lui David, după Evanghelia mea (2 Tim. 2, 8). Cu ușurință vedem că Hristos este Fiul lui David. Dar cum rămâne că El este și Domnul lui David? Tot Apostolul ne spune despre Cel care Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu (Filip. 2, 6). Iată-L pe Domnul lui David. Dar dacă mărturisești pe Domnul lui David, pe Domnul nostru, Domnul cerului și al pământului, Domnul îngerilor, egal cu Dumnezeu și în chipul lui Dumnezeu, cum este El fiul lui David? Răspunsul este în cele ce urmează. Apostolul ți-L arată pe Domnul lui David spunând: Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu. Și cum este tot El fiul al lui David? Este pentru că s-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat (Filip. 2, 7-9). Hristos din seminția lui David, Fiul lui David, S-a ridicat din nou pentru că S-a deșertat pe Sine. Cum S-a deșertat? Luând ceea ce nu era al Său și nu lăsând ceea ce era. S-a deșertat pe Sine. S-a smerit pe Sine. Deși era Dumnezeu, a apărut ca om (aici, verbul a apărea are sensul de a se arăta, de a se face cunoscut. Nu implică nicidecum ideea răspândită în secolul al doilea și al treilea, că trupul asumat de Hristos a fost unul aparent – n.tr.). Pe pământ a fost disprețuit, El, cel care a creat cerul și pământul. A fost batjocorit ca un simplu om, ca și cum n-ar avea nici o putere. Nu numai că a fost disprețuit și batjocorit, ci a fost și omorât! El a fost piatra dată la o parte, de care iudeii s-au poticnit și care i-a zdruncinat. Hristos însuși spune: Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi (Mt. 21, 44). Prima dată a fost dat deoparte și s-au împiedicat de El. Dar mai apoi va veni de sus și va cădea peste ei și-i va strivi.

Așadar, ai auzit că Hristos este atât fiul al lui David, cât și Domn al său: Domn al lui David întotdeauna și fiul al Său doar în timp. Domn al lui David, născut din aceeași fire cu a Tatălui; fiu al lui David născut din Fecioara Maria și zămislit de la Sfântul Duh. Să le ținem cu putere pe amândouă. Una dintre ele ne va fi adăpostul nostru pe vecie, cealaltă este scăparea noastră din acest exil.

(Fericitul Augustin,Predica 92.2-3,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 22, 46) Şi nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe.

Și astfel, Matei a adăugat: nimeni nu putea să-I răspundă un cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe. Motivul pentru care nu au mai îndrăznit să-L mai întrebe ceva a fost că ei înșiși au fost întrebați și nu au știu să răspundă. Pentru că dacă întrebarea lor ar fi izvorât dintr-o dorință de a învăța, nu L-ar fi întrebat niciodată pe El. Nu au mai îndrăznit să-L mai întrebe altceva, pentru că Îi adresau întrebări ca ispititori și de aceea, Hristos i-a zăpăcit cu propria întrebare ca astfel, rușinându-se, să dea înapoi și să-L nu mai poată întreba nimic mai departe. Am scris aceste cuvinte referindu-ne la sensul de bază al textului.

(Origen, Comentariu la Matei 5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 22, 46) Şi nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe.

Fariseii și saducheii căutau o ocazie să-L păcălească, sperând că vor prinde un cuvânt de care să poată să se folosească în complotul lor. Dar n-au făcut altceva decât să se  încurce în cuvintele lor și nu au mai întrebat nimic. Dar ce-au făcut? Tot ce le mai rămăseseră de făcut a fost să Îl dea în mâinile autorităților romane. Din acestea învățăm că păcatele făcute din invidie pot într-adevăr fi biruite, însă sunt greu de înlăturat.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 4.22.46, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)