Duminica a 8-a după Paști (Ev. Ioan 7, 37-53)

(Ioan 7, 37) Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.

Ţine-te de dar, dar recunoaşte pe Dăruitorul. Când Domnul promite că va da pe Duhul, El spune, “Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”. De unde vine râul din tine? Adu-ţi aminte de întunericul tău de mai înainte. Adică, dacă nu ai fi fost uscat, nu ai mai fi fost însetat. Dacă nu ai fi fost însetat, atunci nu ai mai fi băut. Ce vreau să spun când zic: dacă nu ai fi fost însetat, nu ai mai fi crezut în Hristos? Dacă n-ai descoperit cât de gol eşti, nu ai fi crezut în Hristos. Înainte de a spune “râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”, El spune întâi Dacă cineva este însetat, atunci să vină la Mine şi să bea. Motivul pentru care ai un râu de apă vie, este acela că ai băut. Şi nu bei dacă nu ţi-e sete.

(Fericitul Augustin, Omilii, 160.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 37) Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.

Unii pot să bea din fântână fără ulcior. Rebeca, al cărei nume înseamnă statornicie în bine, a coborât la fântână şi a scos apa cu ulciorul pentru a-i da slujitorului însetat al lui Avraam să bea, dar ea însăşi a băut din fântână fără ulcior. Cunoaşterea nedesăvârşită şi profeţia nedesăvârşită (I Corinteni 13, 9) sunt ulciorul umplut din fântână. Când voinţa cea nedesăvârşită va trece (I Corinteni 13, 10), ulciorul se va sparge. Conţinutul lui, totuşi, nu este pierdut. Când cineva nu are nevoie să mai bea din ulcior datorită faptului că Mântuitorul i-a dat să bea şi a pregătit în persoana care bea un izvor de apă vie, atunci ulciorul nu mai este necesar pentru persoana care are fântâna de apă vie (Ioan 4, 14) înlăuntrul ei.

(Didim cel Orb, Comentariu la Ecclesiast, 361.9, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 38) Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

El vorbește aici despre băutura cea spirituală… Dar unde spune Scriptura că râuri de apă vie vor curge din pântecele lui­­? Nicăieri. Ce înseamnă deci  Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura? Aici trebuie să punem o pauză, pentru ca  râuri vor curge din pântecele lui să fie o afirmaţie a lui Hristos. Căci pentru că mulţi spun: Când Hristos va veni, va face El mai multe minuni?, El arată că este important să avem o înţelegere corectă şi să fim convinşi de evidenţa Scripturii, nu de minuni. De fapt, mulţi care L-au văzut săvârşind minuni tot nu L-au primit ca Hristos… Cercetaţi Scripturile, a zis El mai înainte.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 51.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 38) Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

Sărbătoarea Corturilor semnifica întreita perioadă a Învierii. Pentru respectarea ei, Dumnezeu a specificat luarea ramurilor de copaci şi a menţionat fructul unui copac bun şi alte lucruri alături de acestea (Levitic 23, 40) pentru a ne indica redescoperirea Raiului care va fi dăruită nouă prin Hristos. Dar de vreme ce Leviticul specifică la sfârşitul listei de cereri că omul va trebui să ia totul din pârâu şi să se bucure din nou, noi spunem că Domnul nostru Iisus Hristos a fost comparat cu un pârâu în care noi toţi vom găsi bucuria şi veselia în speranţă. Şi în el, acest pârâu ne va veseli într-un fel dumnezeiesc şi spiritual. Şi că este numit Pârâu, cel mai înţelept psalmist mărturiseşte (Psalm 35, 8-9). Şi Domnul Însuşi spune ceva similar în Profetul Isaia (Isaia 66, 12).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 5.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 38) Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

Este clar că ei raportează cuvintele “precum a zis Scriptura” la fraza următoare şi au început să se întrebe unde este scris că vor curge râuri de apă vie. Dar expresia mai degrabă ar trebui să se refere la afirmaţia anterioară. Pentru că în Sfintele cărţi sunt multe profeţii despre Mesia, aşa cum El a şi spus deja în alte locuri (Ioan 5, 39). Iisus, invitând pe toţi oamenii să creadă în El, vrea să spună:  Oricine care urmează Scripturile şi crede în Mine va fi adăpat cu har, şi nu numai că va fi ca un râu care nu seacă niciodată, ci se va şi revărsa din sine, pentru ca să dăruiască nu numai pentru sine, ci şi pentru mulţi alţii. Şi tot aşa şi Apostolii, după ce au primit Duhul Sfânt, au dăruit multora, graţie darului pe care l-au primit.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan, 3.7.37–39, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 38) Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

Duhul este în noi toţi, şi El este Apa cea vie pe care Domnul o dăruieşte celor care cred cu dreptate în El şi Îl iubesc pe El.

 (Sfântul Irineu de Lugdunum, Împotriva ereziilor, 5.18.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 38) Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

Aceasta …  nu este o chestiune banală când citim că un râu izvorăşte din Tronul lui Dumnezeu. Căci tu citeşti cuvintele Evanghelistului Ioan care vorbeşte acestea: Şi el mi-a arătat un râu de apă vie, strălucitor ca cristalul, izvorând din Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul drumului şi de fiecare parte era Pomul vieţii, purtând douăsprezece feluri de fructe,  dând roadele lui în fiecare lună, şi frunzele acestui pom erau vindecarea tuturor neamurilor (Apocalipsă 22, 1-2).

Acesta este cu siguranţă râul care izvorăşte din Tronul lui Dumnezeu, adică Duhul Sfânt, din care beau cei ce cred în Hristos, aşa cum Hristos Însuşi a spus: Dacă îi este cuiva sete, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Dar El vorbea despre Duhul.

Deci, râul este Duhul. Acesta, deci, este în Tronul lui Dumnezeu, căci apele nu spală Tronul lui Dumnezeu… Şi ce mirare este dacă Duhul Sfânt este Tronul lui Dumnezeu, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu însăşi este lucrarea Duhului Sfânt? (Romani 14, 17)

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Despre Sfântul Duh, 3.20.153–156, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 38) Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

Cel ce crede în El are nu numai o fântână, ci mai multe fântâni; nu numai un izvor, ci râuri înăuntrul său. Dar izvoarele şi râurile nu sunt cele care mângâie această viaţă muritoare, ci aduc cu ele nemurirea.

(Origen, Omilii despre Numeri, 12.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 38) Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

Să bem apă din propriile noastre rezervoare şi din propriile noastre fântâni (Pilde 5, 15). Noi bem din apa cea vie care izvorăşte spre viaţă veşnică. Dar aceasta este ceea ce a spus Mântuitorul despre Duhul,  pe care Îl primesc cei ce cred în El. Căci observaţi ceea ce spune El: Cel ce crede în Mine – nu numai atât ci, precum a zis Scriptura – aici, El te trimite la Vechiul Testament – râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

Acestea nu sunt râuri percepute de simţuri, care aduc apă pe pământ cu spinii şi copacii lui. Ci acestea sunt râuri care aduc sufletele către lumină. Şi în alt loc, El spune: Dar apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică (Ioan 4, 14) – un nou fel de apă vie şi izvorâtoare, izvorând pentru ce sunt vrednici.

Şi de ce numeşte El harul Duhului apă? Pentru că prin apă, toate lucrurile subzistă; pentru că apa scoate afară iarba şi lucrurile vii; pentru că apa ploii vine din cer; pentru că ea vine jos pe pământ într-o formă, dar lucrează în multe forme. Căci o Fântână adăpa întregul paradis, şi una şi aceeaşi ploaie coboară peste întreaga lume, şi totuşi, ea devine albă în liliac, roşie în trandafir, purpurie în violete şi în hyacint, şi diferită şi variată în fiecare. Aşa că este una în palmier şi alta în vin, şi toată în toate lucrurile. Şi totuşi, este una în fire, nefiind diferită de ea însăşi. Căci ploaia nu se schimbă pe sine şi nu coboară întâi un lucru şi apoi alt lucru, ci se adaptează pe sine la constituţia fiecărui lucru care o primeşte şi devine pentru fiecare ceea ce este potrivit.

Tot aşa este şi cu Duhul Sfânt, fiind Unul şi de o fire şi indivizibil, dăruieşte fiecăruia harul Lui, aşa cum voieşte (I Corinteni 12, 11). Şi, aşa cum copacul uscat, după ce a fost hrănit cu apă, scoate ramuri noi, tot aşa şi sufletul aflat în păcat, când a fost făcut vrednic de Duhul Sfânt prin pocăinţă, aduce ramuri de dreptate. Şi, deşi El este unul în fire, totuşi multe sunt virtuțile pe care le aşază prin voia lui Dumnezeu şi în numele lui Hristos. Căci El foloseşte limba unei persoane pentru înţelepciune, sufletul alteia El îl luminează cu profeţia, alteia îi dă putere să scoată afară pe demoni, în timp ce altuia îi este dată abilitatea să interpreteze dumnezeieştile Scripturi. 

El împuterniceşte controlul de sine al unei persoane în timp ce pe alta o învaţă să dea săracilor. El învaţă pe unul să postească şi să fie disciplinat, iar pe altul să dispreţuiască lucrurile trupului, şi iarăşi pe altul îl antrenează spre mucenicie – deferit în oameni diferiți, şi totuşi, nediferit de El Însuşi.

(Sfântul Chiril al Ierusalimului, Lecturi Catehetice, 16.11–12, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 38) Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

Aşa cum Înţelepciunea este fântâna vieţii, tot aşa este şi fântâna harului spiritual. Este de asemenea şi fântâna altor virtuţi care ne călăuzesc pe noi pe drumul vieţii veşnice. De aceea, râul care adapă paradisul izvorăşte din suflet când este bine lucrat, dar nu din sufletul care zace necultivat. Rezultatele, deci, sunt copacii roditori ai diverselor virtuţi. Aceştia sunt cei patru copaci principali care constituie părţile Înţelepciunii. Acestea sunt binecunoscutele patru virtuţi: prudenţa, răbdarea, curajul şi dreptatea… Înţelepciunea lucrează ca izvorul din care aceste patru râuri îşi iau originea, producând albii care sunt compuse din aceste virtuţi.

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Despre Paradis, 3.14, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 38) Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

Când propovăduirea sfântă izvorăşte din sufletul celui credincios, râuri de apă vie curg din pântecele credincioşilor. Căci ce este lăuntrul pântecelui, decât lăuntrul minţii? Cu alte cuvinte, o intenţie dreaptă, o sfântă dorire, smerenie către Dumnezeu şi milă către aproapele tău.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Omilii la Iezechiel, 1.10, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 38) Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

Hristos anunţă clar acea libertate care distinge Noul Testament şi noul Vin care este pus în burdufuri noi, adică, credinţa care este în Hristos, prin care El a proclamat Calea dreptăţii care izvorăște din deşert şi râurile Duhului Sfânt în ţinut uscat, pentru a da apă aleşilor lui Dumnezeu, pe care i-a primit, pentru ca aceştia să aducă lauda Lui.

(Sfântul Irineu de Lugdunum, Împotriva ereziilor, 4.33.14, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 39) Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.

De ce a hotărât Domnul Iisus Hristos să nu dăruiască Duhul Sfânt decât după ce a fost preaslăvit? Trebuie în primul rând să ne întrebăm în ce mod Sfântul Duh nu era încă în oamenii sfinţi, atât de bine cât vom putea, înainte de a vorbi mai departe, în cazul în care cineva se va tulbura de aceasta. Citim în Evanghelie despre Domnul Însuşi nou născut, că Simeon prin Duhul Sfânt L-a recunoscut pe El; că Ana văduva, o profetesă, de asemenea L-a recunoscut pe El (Luca 2, 25-38); că Ioan, care L-a botezat, L-a recunoscut (Ioan 1, 26-34); că Zaharia, fiind plin de Duhul Sfânt, a spus multe lucruri; că Maria însăşi a primit Duhul Sfânt pentru a-L concepe pe Domnul (Luca 1, 35-79).

Avem deci multe dovezi anterioare ale Duhului Sfânt înainte ca Domnul să fie preaslăvit prin Învierea Trupului Lui. Nu era alt Duh decât Cel pe care l-au avut profeţii, care au proclamat înainte venirea lui Hristos.

(Fericitul Augustin, Tratat despre Evanghelia după Ioan, 32.6, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 39) Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.

Cum trebuie să fie înţeles acesta, decât că dăruirea specială sau trimiterea Duhului Sfânt după preaslăvirea lui Hristos va fi aşa cum nu a mai fost niciodată înainte? Căci nu a fost cum s-a întâmplat înainte, ci aceasta nu a fost cunoscută niciodată într-un asemenea mod. Căci dacă Sfântul Duh nu fusese dat mai înainte, cum deci profeţii, fiind plini de Duhul, au grăit? Ce înseamnă că Duhul nu fusese dat, căci Hristos nu fusese încă preaslăvit, decât că dăruirea sau misiunea Sfântului Duh va avea un asemenea caracter în venirea Sa cum nu s-a mai întâmplat înainte? Căci nu citim nicăieri înainte că oamenii au vorbit în limbi pe care nu le cunoşteau prin Duhul Sfânt care a venit peste ei. Dar acest lucru s-a întâmplat (în Faptele Apostolilor) când a fost necesar ca venirea Lui să fie făcută văzută prin semne vizibile, pentru a arăta că întreaga lume şi toate neamurile constituite din diferite limbi trebuie să creadă în Hristos prin darul Duhului Sfânt, pentru a plini ceea ce este cântat în Psalmi: Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă. În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii răsună cuvintele lor (Psalm 18, 4-5).

Sfântul Duh, fie prin chipul unui porumbel sau prin limbi de foc, prin mişcarea în timp şi prin variate forme, se manifestă pe Sine co-etern şi neschimbător cu Tatăl şi cu Duhul.

(Fericitul Augustin, Despre Treime, 4.20.29–21.30, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 39) Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.

Hristos aminteşte de ceea ce s-a spus mai înainte de către profet (Isaia 43, 18-21; 48, 21) şi spune: Dacă cineva este însetat, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

Dar prin Botez, Sfântul Duh este primit, şi tot aşa, cei ce sunt botezaţi şi au primit Duhul Sfânt merg să bea Potirul Domnului. Nimeni să nu fie tulburat când Dumnezeiasca Scriptură vorbeşte despre Botez, spunând că noi însetăm şi bem, de vreme ce Domnul Însuşi spune asta în Evanghelie (Matei 5,6). Aceasta este pentru că ceea ce este primit cu dor şi cu dorinţă însetată curge mai deplin şi complet. 

(Sfântul Ciprian al Cartaginei, Scrisori, 62.8, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 39) Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.

 Dar în cazul profeţilor, toţi sunt de acord că darul a fost cel al Duhului Sfânt. Dar acest har profetic a fost limitat şi a plecat şi a dispărut de pe pământ din ziua din care s-a spus: Casa ta va fi lăsată pustie (Matei 23, 38).

Chiar înainte de acea zi a început rărirea lui, căci nu a mai fost vreun profet dintre ei, şi nici harul nu le-a mai vizitat locurile lor sfinte. De atunci, Duhul Sfânt a fost ascuns. Însă, era plănuit să fie dăruit abundent în viitor.

Începutul acestei dăruiri a fost după Răstignire, nu numai ca abundenţă, ci şi ca măreţie crescută a darurilor. Căci darul a fost mai minunat… şi oamenii din vechime aveau Duhul ei înşişi, dar nu-l dăruiau altora, pe când Apostolii au umplut zeci de mii de oameni cu El.

De atunci, spun eu, că ei trebuiau să primească acest Dar, dar El nu era încă dat. Din această pricină, El adaugă Duhul nu fusese dat. Dar pentru că Domnul a vorbit apoi despre acest har, Evanghelistul spune: Căci Duhul Sfânt nu era încă, adică nu fusese dat pentru că Iisus nu fusese încă preaslăvit.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 51.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 39) Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.

Duhul a venit în prooroci pentru ca ei să proorocească, şi acum Duhul se sălăşluieşte în credincioşi prin Hristos, sălăşluindu-se prima oară în Hristos când Acesta S-a făcut Om. Căci, ca Dumnezeu, Hristos are Duhul neîncetat, pentru că Duhul este în mod esenţial în firea lui Hristos: Duhul este al Său. Hristos este uns şi s-a spus că a primit Duhul ca un om, nu pentru ca să participe la dumnezeieştile bunătăţi, ci de dragul nostru şi pentru firea noastră omenească, aşa cum am fost învăţaţi.

Când Evanghelistul ne spune: Căci Duhul nu fusese dat, căci Iisus nu fusese încă preaslăvit, să înţelegem că vrea să spună deplina şi totala sălăşluire a Sfântului Duh în umanitate.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 5.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 40-41) Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos?

Ei erau atât de uimiţi de încrederea lui dumnezeiască văzând că cuvintele Lui nu mai puteau fi măsurate în termeni omeneşti, încât s-au întors la amintirea legii, la ceea ce aceasta vestise deja despre Hristos, spunând că un profet trebuie să fie crescut în mod similar prea-înţeleptului Moise, care trebuie să interpreteze lui Israel cuvintele lui Dumnezeu (Deuteronom 18, 18).

Căci după calitatea cuvintelor şi superioritatea spuselor Lui, ei spun că El deja se arată a fi Cel vestit de Lege.

Ei gândeau că Hristos va fi altul decât Profetul Legii… În timp ce doi erau aşteptaţi să vină, adică, Profetul Legii, care este Hristos, şi Ilie – ei căutau trei, crezând că profetul era altul decât Iisus… dar trebuie să observăm că aceștia erau deja pe deplin pregătiţi să creadă. Ei sunt convinşi prin cuvintele Mântuitorului să se minuneze de El. Şi totuşi, fără o călăuzire de la conducătorii lor, sunt purtaţi de-a lungul a unei căi cu multe ramificații de idei. Unii Îl numesc şi cred că El este Hristosul, alţii spun că este Profetul.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 5.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 42-44) N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El.  Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El.

Iudeii nu acţionează întâmplător în cercetarea lor despre Hristos. Ei pot fi găsiţi examinând fiecare idee pentru a ajunge la percepţia adevărului. Căci, după ce s-au minunat de cuvintele lui, apoi s-au întors la dumnezeiasca Scriptură, gândind că vor găsi acolo cea mai adevărată concepţie despre El, căci aceasta este firea ei. Credeau că El trebuie să fie din sămânţa de trei ori binecuvântatului David şi că va fi descoperit în Betleemul Iudeii, convinşi de profeţiile care vorbesc despre asta (Miheia 5, 2)… Dar mintea neajutorată a iudeilor s-a rătăcit şi nu a reuşit să-L găsească pe Hristos pur şi simplu în Nazaret, care era situat în Galileea. Era o informaţie obişnuită că Domnul era de acolo. Dar ei nu ştiau că El fusese născut în Betleemul Iudeii din Sfânta Fecioară, că era din sămânţa lui David (căci El era din tribul lui Iuda ca descendenţă). Pur şi simplu, ştiind că Domnul s-a născut în Nazaret, au căzut din adevăr şi le-a lipsit gândirea sănătoasă.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 5.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 45) Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus?

Dar cei care au fost trimişi să îl aresteze s-au întors nevinovaţi de nelegiuire şi plini de admiraţie.

Căci ei, chiar au dat mărturie despre dumnezeiasca învățătură, când cei care i-au trimis au întrebat: De ce nu l-aţi adus? Ei au răspuns că niciodată nu au auzit un om vorbind aşa. Dar El vorbea aşa pentru că era Dumnezeu şi Om.

(Fericitul Augustin, Tratat despre Evanghelia după Ioan, 33.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 46) Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om.

 Mai-marii preoţilor şi fariseilor, temându-se că poporul iudeilor ar putea fi convins de cuvintele Mântuitorului, au trimis slujitori să-L aresteze. Ei gândeau că dacă Hristos ar dispărea din faţa lor, nu ar mai trebui să îşi facă griji despre El. Dar de ceea ce se temeau că s-ar putea întâmpla, de fapt s-a şi întâmplat chiar celor care au fost trimişi să îl aresteze pe Iisus. Mai mult, mai-marii preoţilor şi fariseilor s-au cutremurat să audă un raport de la slujitorii lor care i-a tulburat: nici un om nu a vorbit ca acest om. În esenţă, slujitorii spun: Este iraţional pentru voi să ne acuzaţi că nu am putut să îl arestăm pe Iisus, căci cum ar putea cineva să îl aresteze pe un om care prin cuvintele Lui are firea dumnezeiască?

Căci El vorbea nu numai ca un om, nici cuvintele lui nu se potriveau cu cele ale unui om, căci ele, fără îndoială, aparţin Celui care este Dumnezeu prin fire.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 5.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 46) Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om.

Ei au perceput faptul că El nu era doar Om ca ei înşişi, ci că acesta era Cel care a dat apă sfinţilor şi care a fost anunţat de Proorocul Isaia. Căci El era într-adevăr Strălucirea Luminii (Evrei 1, 3) şi Cuvântul lui Dumnezeu, Râul care a curs din izvoare şi a adăpat Raiul de demult.

Dar acum, tuturor, El le dă acelaşi Dar al Duhului şi spune: Dacă cineva este însetat, să vină la mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Aceasta nu putea fi spusă de un om, ci de Dumnezeul cel Viu, care cu adevărat făgăduieşte viaţă şi dăruieşte Duhul Sfânt. 

(Sfântul Atanasie cel Mare, Scrisoare festivă, 44, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 47-49) Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei?  Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată!

Cei ce nu ştiau Legea au crezut în Cel care a trimis Legea şi acei oameni care învăţau Legea L-au dispreţuit (Ioan 9, 39). Căci fariseii, învăţătorii Legii, au orbit, iar poporul care nu ştia Legea şi totuşi, care a crezut în Creatorul Legii, s-a luminat.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan, 33.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 50-52) A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.

El arată că ei nici nu ştiau legea și nici nu îndeplineau legea, căci dacă legea porunceşte să nu ucizi un om înainte de a-l asculta, şi ei înainte de a asculta erau nerăbdători să facă aceasta, ei erau călcători ai legii. Şi pentru că ei au spus: Nimeni dintre căpetenii nu a crezut în El, de aceea Evanghelistul ne informează că Nicodim era unul dintre ei pentru a arăta că chiar conducătorii au crezut în El. Căci, deşi nu erau toţi atât de îndrăzneţi, totuşi ei erau ataşaţi de Hristos.

(Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 52.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 50-52) A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.

Nicodim într-adevăr ştia, sau mai degrabă credea că, dacă ei doar vor voi să îl asculte cu răbdare, probabil vor deveni ca cei care au fost trimişi să-L aresteze, dar au preferat să creadă. Ei au răspuns, din răutatea inimii lor, ceea ce au răspuns şi slujitorilor: Şi tu eşti galileean?, adică unul sedus de Galileean. 

(Fericitul Augustin, Tratat despre Evanghelia după Ioan, 33.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 50-52) A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.

Nicodim, care era numărat printre cei care aveau autoritate… este el însuşi indignat că fariseii condamnau poporul, doar pentru simplul fapt că se minunau de Iisus. Este clar că el este de acord cu cei care cred. Totuşi, el este încă bolnav de ruşinea dăunătoare şi, neîmpletind încă îndrăzneala cu zelul, el nu permite credinţei sale să fie pe deplin descoperită. Ci îşi ascunde credinţa ca şi cu un văl negru şi tăinuieşte că este de partea lui Hristos. Nicodim este bolnav de o boală cumplită, pentru că noi trebuie să credem fără frică, slăvind, nu fiind ruşinaţi, practicând o deschidere transparentă şi respingând ipocrizia demnă de sclavi. De aceea, se cădea înţeleptului Pavel să declare: Nu mă ruşinez de Evanghelie. Ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor care cred (Romani 1, 16).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 5.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(Ioan 7, 50-52) A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.

Nicodim, fie din slăbiciune fie din frica de învăţători, nu a răspuns lor când aceștia voiau să micşoreze cuvintele lui Hristos, menţionând Galileea.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan, 3.7.52, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)