Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași (Ev. Luca 7, 36-50)

(Lc. 7, 36) Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă.

Înțelegeți că Hristos a venit la masa fariseului nu ca să-și sature trupul cu mâncare, ci pentru a săvârși în continuare lucrarea cerului cât timp se mai afla cu trupul pe acest pământ.

(Fericitul Augustin,Predica 93,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 7, 36) Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă.

Matei înfățișează această femeie turnând mir pe capul lui Hristos (Mt. 26, 13) și poate că de aceea a ezitat să o numească păcătoasă. După Luca, o păcătoasă a uns cu mir picioarele lui Hristos. Ea nu poate fi una și aceeași femeie, decât dacă evangheliștii par să se contrazică… dacă înțelegeți această deosebire, veți vedea pe această femeie ca fiind fericită oriunde va fi propovăduită evanghelia. Ea va fi pomenită pentru totdeauna, pentru că a turnat mireasma dreptelor lucrări și mirul faptelor bune pe capul lui Hristos (Mt. 26, 13).

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 6, 14-15, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 7, 37) Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.

Şi iată – se spune – era în cetate o femeie păcătoasă. Cine este această femeie? Fără îndoială că este Biserica… .

Ea auzit că Hristos a venit în casa fariseului, adică la sinagogă. A auzit că acolo, la paștele iudeilor, Hristos a așezat taina pătimirilor Sale, a împărtășit din taina Trupului și a Sângelui Său și a descoperit taina mântuirii noastre. Ea a socotit pe cărturari ca fiind doar niște simpli păzitori ai ușilor. Vai vouă, învăţătorilor de Lege! (Lc. 11, 52). Ea sfărâmat ușile certurilor și a nesocotit chiar și superioritatea fariseilor. Arzând, alergând și asudând, și-a croit calea în marea cameră din mijlocul ospățului legii. Acolo, a aflat de pătimirile lui Hristos ce vor urma și că fost vândut la un ospăț al iubirii, printre pahare dulci.

(Petru Hrisologul, Predica 95, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Lc. 7, 38)Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.

Fericit cel ce poate unge picioarele lui Hristos, chiar și cu untdelemn. Simon încă nu-L unsese, dar mai fericită este ea, cea care unge cu mir. Harul mai multor flori strânse într-un buchet împrăștie o altă dulceață a miresmei. Doar Biserica mai face această ungere. Ea are nenumărate flori, cu felurite miresme. Ea a trebuit să-și asume asemănarea unei păcătoase, pentru că și Hristos și-a luat asemănare de păcătos.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 6, 21, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Lc. 7, 38)Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.

Femeia aceea nu intrase în comuniune cu Cuvântul, pentru că era încă păcătoasă. Ea a arătat cinstea cuvenită Stăpânului cu cel mai de preț lucru al ei, adică cu buna mireasmă, și a șters ceea ce a rămas din parfum cu podoaba capului, cu părul. Apoi, a turnat lacrimi de pocăință și astfel, păcatele sale au fost iertate.

Acesta este un simbol al învățăturii Domnului și al suferințelor Sale. Ungerea picioarelor cu mir cu bună mireasmă sugerează învățătura dumnezeiască, al cărei bun miros și nume s-a răspândit până la marginile pământului: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor (Ps. 18, 4). Mai mult decât atât, picioarele unse ale Domnului îi simbolizează pe apostoli, iar dulcea mireasmă a mirului prefigurează pogorârea Sfântului Duh peste ei. Vreau să spun că imaginea picioarelor Mântuitorului trebuie să fie atribuită apostolilor, care au mers în toată lumea pentru a propovădui evanghelia.

(Clement Alexandrinul, Hristos Învățătorul 2, 8, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Lc. 7, 38)Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.

Cu mâinile faptelor bune, Biserica ține picioarele celor ce predică Împărăția Mântuitorului. Ea le spală cu lacrimile milosteniei, le sărută cu buzele rugăciunii și varsă întregul mir al milei, până când Hristos se va întoarce la ea. Aceasta înseamnă că El va veni înapoi la ea și-i va spune lui Simon, fariseilor, celor care-L resping, și evreilor: am intrat în casa ta şi apă de spălat pe picioare nu Mi-ai dat.

Când va rosti aceste cuvinte? Le va rosti atunci când va veni în slava Tatălui și va despărți pe cei drepți de cei nedrepți, precum desparte un păstor oile de capre. Va spune: căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau, Străin am fost şi nu M-aţi primit (Mt. 25, 42). Este același lucru cu a spune: Dar această femeie, în timp ce îmi spăla picioarele, mi le unge și le săruta, a făcut slujitorilor ceea ce tu nu ai făcut Stăpânului. Ea a făcut picioarelor ceea ce tu ai refuzat să faci Capului. Ea a cheltuit pe cele mai de jos mădulare ceea ce tu ai refuzat Creatorului tău. Atunci, Hristos va spune Bisericii: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit.

(Petru Hrisologul, Predica 95, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Lc. 7, 39)Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.

Observați a cui era această casă. Femeia păcătoasă este slăvită în casa fariseului și mai departe, Biserica este îndreptățită în casa Legii și a proorocilor și nu în cea a fariseilor. Fariseul a fost necredincios, iar femeia a fost credincioasă. Fariseul a spus: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Iudeea este casa legii care nu este scrisă pe piatră, ci pe tablele de carne ale inimii. Biserica este desăvârşită, fiind mai mare decât Legea, pentru că Legea nu cunoaşte iertarea păcatelor, iar Biserica o cunoaște. Legea nu deţine taina prin care păcatele ascunse sunt curăţite; de aceea, ce lipseşte din Lege se află în Evanghelie.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 6, 23, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 7, 39)Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.

Ea nu se va gândi că, dacă i-a fost iertat puțin, să iubească la fel de puțin și, ignorând dreptatea lui Dumnezeu și căutând-o pe a sa, să nu se supună dreptății lui Dumnezeu (Rom. 10, 3). Simon era prins în mrejele păcatelor sale, iar femeia, căreia multe păcate i s-au iertat pentru că mult iubise, l-a întrecut. Ea mai cu putere și mai cu adevărat va socoti că toate păcatele de la care a oprit-o Dumnezeu vor fi numărate ca unele iertate.

(Fericitul Augustin, Sfânta feciorie 41, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Lc. 7, 39)Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.

Domnul nostru a săvârșit minuni asupra lucrurilor obișnuite ca să știm că cei ce nesocotesc minunile sunt lipsiți de cunoașterea lor. Dacă o vindecare ca aceasta a fost câștigată în taină, cu atât mai mult, Hristos ar fi fost capabil de acelea pe care le-a săvârșit cu cuvântul Său de față cu ceilalți. Dacă au devenit sfinte niște buze necurate doar sărutându-I picioarele, oare cu cât mai mult nu vor deveni sfinte buzele prin sărutarea gurii Sale? Prin sărutările ei, femeia păcătoasă a primit un dar de la binecuvântatele Sale picioare, care i-au adus iertarea păcatelor. Ea ungea cu grijă picioarele Doctorului său, Care cu grijă a adus și El comoara vindecării pentru suferințele ei. Cel care satură pe cei flămânzi nu a fost invitat, dar Cel ce iartă pe păcătoși S-a invitat singur, datorită pocăinței femeii celei păcătoase.

(Sfântul Efrem Sirul, Omilii despre Domnul nostru 13-19, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Lc. 7, 41) Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.

Cine să fie cei doi datornici dacă nu cele două popoare, cel al evreilor și celălalt al neamurilor, datornici către Creditorul comorilor cerești? Acestui Creditor nu-I datorăm bogății materiale, ci Îi suntem datori cu fapte bune și nenumărate virtuți. Greutatea ascultării, asemănarea dreptății și sunetul mărturisirii măsoară valoarea acestei bogății. Vai mie, dacă nu am păstrat ceea ce mi s-a dat, căci cu greu poate plăti cineva întreaga datorie acestui Creditor. Vai mie, dacă nu cer:iartă-mi datoria! Domnul nu ne-ar fi învățat să ne rugăm pentru iertarea păcatelor (vezi Mt. 6, 12) dacă nu ar fi știut că unii nu-și vor putea plăti datoria decât cu mare greutate (Lc. 11, 4). Nu putem plăti cu nimic care să fie pe măsura durerilor trupului pe care Și l-a asumat, pentru loviturile, crucea, moartea și îngropare Sa. Vai mie, dacă nu am iubit! Îndrăznesc să spun că Petru nu a plătit înapoi datoria, dar știm prin aceasta că mult a iubit. Nici Pavel nu și-a plătit-o. Cu siguranță, a plătit moartea cu moarte, dar nu și-a plătit alte datorii, pentru că datora mult. Îl ascult spunând aceasta, pentru că nu plătise înapoi: sau cine mai înainte I-a dat Lui un dar şi va lua înapoi de la El? (Rom. 11, 35). Chiar dacă am fi plătit crucea cu cruce, moartea cu moarte, am putea plăti noi, oare, cele de la El, prin El și în El? (Rom. 11, 36). Să ne plătim datoriile iubind, darurile fiind milostivi și lăudând pe Dumnezeu pentru bogățiile primite. Celui care i se dă mult, mult va iubi.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 6. 24, 26, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

(Lc. 7, 41-43) Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.

Domnul a spus un cuvânt care a fost precum o săgeată. A așezat drept câștig împăcarea și a uns-o cu dragoste pentru a alina mădularele trupului. Fără pregetare a tras-o spre cel păcătos, ca păcatul să fie schimbat în virtute. Imediat după ce Domnul se smerise spunând:Simone, am să-ţi spun ceva,el, care se lepădase, a răspuns:Învăţătorule, spune! Un cuvânt dulce a pătruns o minte împietrită și a scos la iveală o roadă înmiresmată. El, cel care era un clevetitor înainte de cuvântul Mântuitorului, a adus laudă publică după el. Smerenia cu un grai dulce biruiește până și pe dușmanii Săi ca să aducă și ei laudă. Smerenia nu cearcă celelalte virtuți, ci pe cei care urăsc manifestarea roadelor sale.

(Sfântul Efrem Sirul, Omilii despre Domnul nostru 24, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 7, 44) Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.

Vindecarea bolnavului este slava doctorului. Domnul a săvârșit aceasta pentru a mări și mai mult necinstirea fariseului, care defăima slava Doctorului nostru. Hristos săvârșise minuni pe străzi și avea să săvârșească minuni și mai mari îndată ce avea să intre în casa fariseului, decât cele săvârșite afară. Pe stradă vindecase trupuri bolnave, însă în casă a vindecat suflete bolnave. Afară, a dat viață adormitului Lazăr, înăuntru, a dat viață femeii păcătoase care era adormită. A redat sufletul viu trupului mort din care plecase și a îndepărtat păcatul de moarte de la femeia păcătoasă în care sălășluise. Acel fariseu orb, pentru care minunile nu fuseseră de ajuns, a nesocotit lucrurile de rând pe care le-a văzut din cauza lucrurilor minunate pe care nu reușit să le vadă.

(Sfântul Efrem Sirul, Omilii despre Domnul nostru 42, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 7, 45) Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

Sărutul este semnul iubirii… .

Sărută cu adevărat picioarele lui Hristos cel care, citind Evanghelia, recunoaște faptele Domnului nostru Iisus și le cinstește cu o sfântă dragoste. Cu un smerit sărut, mângâie urmele pașilor lui Hristos. Sărutăm pe Hristos, în sărutul Sfintei Împărtășanii: cine citeşte să înţeleagă (Mt. 24, 15).

Biserica nu încetează să sărute picioarele lui Hristos și cere nu una, ci mulțime de sărutări în Cântarea Cântărilor (Cânt. 1, 2). Precum Preasfânta Maria Îi ascultă fiecare cuvânt, primește în inima sa fiecare cuvânt al Său când sunt citite Evanghelia și profețiile și ține toate aceste cuvinte în inima sa (Lc. 2, 51). Numai Biserica are și primește aceste sărutări, precum o mireasă, căci sărutul este garanția nunții și darul căsătoriei.

(Sfântul Ambrozie, Scrisoarea 62, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 7, 46) Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.

Biserica spală picioarele lui Hristos, le șterge cu părul ei, le unge cu untdelemn și toarnă mir pe ele. Nu numai că se îngrijește de cei răniți și alină pe cei osteniți, dar îi și îmbălsămează cu dulcea mireasmă a harului. Ea varsă acest har nu numai peste cei bogați și puternici, ci și peste cei neputincioși, cântărește totul în egală măsură. La același sân îi strânge pe toți și pe toți îi alintă cu aceeași îmbrățișare.

O singură dată a murit Hristos. O dată a fost îngropat. Însă asta nu însemnă că nu vrea ca în fiecare zi să fie unse cu mir picioarele Sale. Cine sunt picioarele pe care le mirungem? Picioarele lui Hristos sunt cei despre care El însuși a spus: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Mt. 25, 40). Femeia din Evanghelie spală aceste picioare, le udă cu lacrimile ei atunci când păcatul celor mai josnice persoane este iertat, când greșeala lor este ștearsă și le este oferită iertarea. Sărută aceste picioare cei care iubesc chiar și pe cei mai din urmă oameni ai lui Dumnezeu. Cel care este milostiv cu cei neputincioși unge cu mir picioarele lui Iisus, căci Însuși Domnul Iisus spune că I se aduce cinstire prin acești mucenici și apostoli.

(Sfântul Ambrozie, Scrisoarea 62, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 7, 46) Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.

Ea, prin dragostea sa, a adus fățiș lacrimile ce zăceau ascunse în străfundul ochilor săi, iar Domnul, pentru curajul său, a adus fățiș gândurile care erau ascunse în fariseu… . Domnul nostru, stând în mijlocul lor, a rostit o pildă despre aceștia doi, ca femeia să fie întărită prin aceasta, iar fariseul să fie descoperit prin tâlcuirea ei.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 7.18, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 7, 49)De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte”.

Hristos a venit să ierte datornicilor și mult și puțin, și ca să arate milă față de cel mic și de cel mare și ca să nu mai rămână nimeni care să nu se fi împărtășit din bunătatea Sa. Ca o chezășie și exemplu al harului Său, a eliberat pe această femeie desfrânată din multele sale păcate, spunând: Iertate sunt păcatele tale! Un cuvânt ca acesta este cu adevărat vrednic numai de Dumnezeu! Este un cuvânt împletit cu o autoritate supremă. Dacă Legea condamna pe cei aflați în păcat, cine, mă-ntreb eu, ar fi putut spune lucruri mai presus de Lege, decât Cel care le-a poruncit? El de-ndată a eliberat pe femeie și a îndreptat atenția fariseului și a celor care cinau împreună cu el către lucruri mai mărețe și mai înalte. Ei au aflat că Cuvântul, fiind Dumnezeu, nu era precum unul dintre proroci, ci era cu mult mai înalt decât oamenii, chiar dacă se făcuse Om.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 40, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 7, 49)De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte”.

O primă iertare este cea prin care suntem botezați pentru iertarea păcatelor (Lc. 11, 41). O a doua iertare este la primirea muceniciei. O a treia este cea dată atunci când săvârșim milostenie, căci Însuși Mântuitorul spune: Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru şi, iată, toate vă vor fi curate (Lc. 11, 41). O a patra iertare a păcatelor ne este dată prin faptul că iertăm și noi greșelile fraților noștri. Domnul și Mântuitorul spune: Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre (Mt. 6, 14-15). El ne-a învățat să ne rugăm, spunând: și ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Mt. 6, 12). O cincea iertare este atunci când cineva va converti un păcătos de pe calea greșelii sale. Sfânta Scriptură spune: să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate (Iac. 5, 20). O a șasea iertare vine din mulțimea dragostei; Însuși Domnul a spus:Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit,iar Sfântul Apostol Petru spune:Dragostea acoperă mulţime de păcate (1 Pt. 4, 8). Există și o a șaptea iertare a păcatelor, cea prin penitență, deși este fără îndoială grea și ostenitoare. Păcătosul spală în lacrimi așternutul său (Ps. 6, 6) iar lacrimile sale îi devin pâine ziua şi noaptea (Ps. 41, 4).

(Origen, Omilii la Levitic 2.4.5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 7, 49)De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte”.

Se întâmplă ca omul, fie el în orice stadiu al vieții sale, să poată uneori să aducă rugăciune curată și fierbinte. Chiar și din locul cel mai de jos, când un om se pocăiește de teama pedepsei și a judecății ce va să vină, cererile sale îl pot îmbogăți cu aceeași râvnă a duhului precum cea a omului care a atins curăția inimii, care privește la binecuvântările lui Dumnezeu și care este umplut de o covârșitoare bucurie. Precum și Domnul a spus: Cel care știe că i s-a iertat mult începe să iubească mult.

(Sfântul Ioan Casian,Dialoguri 2.9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 7, 49) De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte”.

Hristos este dragostea noastră. Dragostea este folositoare pentru că s-a jertfit pe sine în fața morții pentru păcatele noastre. Dragostea este bună pentru că a iertat păcatele. Sufletul nostru să se înveșmânteze cu dragostea care e mai tare decât moartea (Cânt. 8, 6). Precum moartea este sfârșirea păcatelor, la fel este și dragostea sfârșitul lor, pentru că cel care iubește pe Domnul încetează să mai păcătuiască. Căci dragostea nu gândește răul și nu se bucură de nedreptate, ci toate le suferă (1 Cor. 13, 5-7). Iar dacă cineva nu caută binele său, cum îl va putea el căuta pe cel al aproapelui? (1 Cor. 13, 5). Acea moarte prin baia botezului, prin care fiecare păcat este îngropat, este atât de puternică încât iartă fiecare greșeală. Cu o asemenea dragoste a venit la Hristos femeia din Evanghelie, iar El spune că: Multele sale păcate i-au fost iertate pentru că mult a iubit. Moartea mucenicilor este și ea de o aceeași tărie, căci șterge greșelile de dinainte. Pentru că cere o dragoste la fel ca cea a mucenicilor, moartea suferită după chinuri asemenea celor îndurate de ei este la fel de puternică pentru a opri pedeapsa păcatelor.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Isaac sau sufletul 8. 75-76, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)