Sfinții Apostoli Petru și Pavel (Ev. Matei 16, 13-19)

(Mt. 16, 13) Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?

De ce menționează Evanghelistul pe Filip, întemeietorul cetății? O face pentru că mai exista o cetate cu numele de Cezarea, Cezarea Stratonis (de fapt mai mult de două cetăți purtau numele de Cezarea – n.tr). Hristos nu merge în aceasta, ci departe de Iudeea, pentru ca, fiind eliberați de orice frică, ucenicii Săi să vorbească cu curaj ceea ce gândesc.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 54.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 16, 13) Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?

Cezareea lui Filip se află în afara Iudeii, în patria neamurilor. Oare de ce n-a încercat Iisus pe ucenicii săi între hotarele Iudeii? Oare de ce a trebuit să meargă atât de departe în Nord, în pământul neamurilor? Dar cum lipsa noastră de importanță (neamuri fiind) lucrează împotriva noastră, El i-a întrebat pe ucenici în pământul neamurilor. Rezultatul a fost veșnica și adevărata credință a Sfântului Apostol Petru, nedescoperită de trup și sânge, ci de Tatăl cel din ceruri, căci prin credință, neamurile vor ajunge mai degrabă la cunoștința Fiului lui Dumnezeu decât evreii. Acestea s-au petrecut în cetatea Cezareii, unde Corneliu, care era printre cei mai de seamă oameni dintre neamuri, a crezut, împreună cu familia sa, în ceea ce le propovăduise Sfântul Apostol Petru. Domnul n-a vrut să-i întrebe în Iudeea, acolo unde evreii nu credeau că El este Fiul lui Dumnezeu, văzându-L doar ca pe fiul lui Iosif.

(Epifanie Latinul, Interpretări la evanghelii 28, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 16, 13) Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?

Iisus adresează această întrebare ca să afle ce se credea despre El printre evrei. Dar mai întreabă și pentru ca noi să învățăm cum să întrebăm pe oameni ceea ce se spune despre El, și dacă răspunsul este unul rău, să ștergem pricina, iar dacă e de bine, să îl înmulțim. Hristos a spus despre Sine că este Fiul Omului ca să arate că nu este numai aparent, ci cu adevărat este om, și la fel, Dumnezeu adevărat. Nu e ca și cum ar fi fost despărțit în două specii, o parte Dumnezeu și o parte om, ci ne putem adresa Lui ca Fiu al Omului, fiind fără nici un dubiu și Fiu al lui Dumnezeu (Teodor observă că persoana lui Hristos fiind doar una, Dumnezeu și om la un loc, amândouă numele, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, îi definesc în același timp și divinitatea și umanitatea – n.tr.).

(Teodor din Heraclea, Fragmentul 101, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 16, 14) Iar ei au răspuns: „Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre proroci”.

Luați seama că nu-i întreabă care este părerea lor personală, ci îi întreabă ce cred oamenii despre El. De ce? Pentru a pune față în față ceea ce credeau oamenii și răspunsul lor la întrebarea dar voi cine ziceți că sunt? Ca prin acest fel, prin întrebarea adresată, să fie aduși câte puțin la o cunoștință mai sublimă și să nu cadă în același fel de a gândi ca al oamenilor.

Luați seama că Hristos nu adresează această întrebare la începutul misiunii Sale de propovăduire, ci după ce a săvârșit minuni, după ce a dezbătut multe și înalte învățături cu ei și după ce le-a dat dovezi clare ale divinității Sale și ale legăturii de unitate dintre El și Tatăl. Numai după acestea le adresează această întrebare.

Nu a întrebat : Cine spun fariseii și cărturarii că sunt? Deși de multe ori au venit și au discutat cu El, ci îi întreabă: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? – ca și cum ar face-o despre o credință comună. Chiar dacă părerea comună a fost și așa departe de adevăr, măcar a fost mai lipsită de răutate decât cea a conducătorilor religioși care clocoteau de răutate.

Atunci când întreabă cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? vrea să arate cât de mult dorește ca rânduiala divină să fie mărturisită, arătând voința divină care vorbește din El, lucru pe care-l face și-n alte locuri.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 54.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 16, 14) Iar ei au răspuns: „Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre proroci”.

În același fel în care au presupus că Hristos este Ieremia poate că au știut și că Domnul a avut înțelepciune de la nașterea Sa, și era fără pereche în învățătura Lui. Ceva asemănător s-a crezut și despre Ieremia, căci de mic s-a deosebit cu învățătura sa și fără nici un fel de pregătire a fost proorocul unui mai mare Prooroc, Unul care avea să vină (după cum aflăm din Ier. 1, 5, Ieremia a fost ales de către Dumnezeu ca profet încă din pântecele maicii sale – n.tr.).

(Teodor de Mopsuestia, Fragmentul 91, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 16, 14) Iar ei au răspuns: „Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre proroci”.

Priviți doar la diferența de părere dintre evrei despre Iisus. Unii, urmând o rațiune greșită, spuneau că este Ioan Botezătorul (de exemplu, Irod Tetrarhul, care a întrebat pe slujitori săi: Nu cumva este Ioan Botezătorul înviat din moți cu putere de a face minuni?). Alții spun că este Ilie, care acum este numit Iisus, care fie s-a născut a doua oară, fie a fost viu pe undeva și acum s-a întors. Unii spuneau că Ieremia a fost de fapt Iisus, și nu o prefigurare a Sa. Aceasta poate izvorî dintr-o interpretare greșită a versetului din începutul cărții lui Ieremia despre profeția neîmplinită a lui Hristos din timpul proorocului și începută a se împlini în Iisus, pe care Dumnezeu L-a pus peste neamuri și împărății ca să smulgă și să arunce la pământ, să piardă şi să dărâme, să zidească şi să sădească! (Ier. 1, 10). În viziunea lui Ieremia, aceste cuvinte pe care i le-a spus Domnul depășesc misiunea încredințată proorocului și se referă la Hristos, pentru care Ieremia a fost o prefigurare profetică.

(Origen, Comentariu la Matei 12.9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 16, 15) Şi le-a zis: „Dar voi cine ziceţi că sunt?”

După ce aceștia i-au enumerat diferite origini umane, i-a întrebat: ei Cine spun că este? Iar Petru a răspuns: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Însă Petru a cântărit natura întrebării, căci Domnul a zis: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Trupul Său omenesc arăta că El este Fiul Omului, însă adăugând dar voi cine ziceți că sunt, Iisus le arată că ar trebui să ia în considerare ceva pe lângă ceea ce El arăta că este, pentru că era un Fiu al Omului. Așadar, ce dorea Hristos ca oamenii să creadă despre El? Era o taină despre care întreba Iisus, o taină în care trebuie să dezvolte credința următorilor Săi.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 16.6, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 16, 15) Şi le-a zis: „Dar voi cine ziceţi că sunt?”

Pentru că ei au spus: unii, Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul dintre prooroci, vădindu-și credința rătăcită, El a adăugat:Dar voi cine ziceţi că sunt? Îi cheamă prin această a doua întrebare la o înțelegere mai înaltă, arătând că judecata poporului este cu mult prea jos față de cinstea în care se află El, de aceea îi încearcă cu o altă întrebare. Le adresează o a doua ca să-i împiedice să creadă aceleași lucruri ca cei care, deși au văzut minunile Sale mai presus de orice om, au crezut că este dintre oameni, precum a crezut și Irod că este Ioan înviat din morți. Îi întreabă: Dar voi cine ziceţi că sunt?,pentru că voi totdeauna sunteți cu Mine, Mă vedeți săvârșind minuni și săvârșiți și voi minuni cu Mine. Aceasta pentru ca să-i îndepărteze de la o asemenea judecată ca a poporului.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 54.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 16, 16)Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.

Oare Domnul nu știa cine spuneau oamenii că este El? Știa, dar întrebându-i, a scos afară credința Apostolului Petru și ne-a lăsat prin aceasta o puternică mărturisire de credință. Căci Domnul nu l-a întrebat doar pe Petru când a spus dar voi cine ziceţi că sunt?, însă unul a răspuns, în numele tuturor, Regelui care la vremea cuvenită va judecata întreaga lume. Hristos este Dumnezeu, și Dumnezeu și om. Cât de nenorociți vor ajunge pentru aceasta cei care sunt falși învățători și străini de Domnul. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, bineînțeles că este și Dumnezeu, iar dacă nu este Dumnezeu, nu este nici Fiul lui Dumnezeu. Însă pentru că El este Fiul și pentru că Fiul pe toate le are de la Tatăl, să nu lăsăm niciodată din inima noastră această învățătură pentru că nu este niciunul care să scape de mâna Sa.

(Epifanie Latinul, Interpretări la evanghelii 28, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 16, 16)Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.

Petru nu a spus ești un Hristos sau un Fiul al lui Dumnezeu, ci Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, pentru că există mulți hristoși după har, care au dobândit vrednicia înfierii ca fii, însă numai Unul este Cel care este Fiul lui Dumnezeu după natură (Hristos înseamnă uns, iar în Vechiul Testament, mulți erau hristoși: împărați, preoți și prooroci. Deci, demnitatea Domnului este definită prin asocierea numelui Hristos cu termenul Fiul lui Dumnezeu – n.tr.). Așadar, folosind forma articulată, Petru a spus: Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, iar numindu-L Fiul lui Dumnezeu Celui viu arată că Hristos este viața, iar moartea nu are nici o putere asupra Sa. Deși carnea a dat semne de slăbiciune și pentru un timp a murit, ea va învia pentru că Cuvântul care a sălășluit în ea nu poate fi cuprins de legăturile morții.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 190, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 16, 17-18) Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.

Această mărturie nu este doar a lui Petru, ci a venit din partea tuturor oamenilor. După ce a zis despre mărturia credinței lui Petru că este ca o piatră, Hristos a spus că pe această piatră Își va zidi Biserica Sa, adică pe aceeași mărturisire și credință. De aceea, adresându-Se lui Petru, primului care L-a numit cu acest nume, datorită mărturisirii sale i-a dăruit și lui această putere însemnând atât bogăția comună, cât și cea specială a Bisericii ca fiind doar a sa. Pentru această mărturisire, care va deveni comună tuturor credincioșilor, a fost învrednicit cu acest nume – Petru – și pentru același motiv, Hristos îi atribuie caracterul special al Bisericii (preoția – n.tr.). Astfel, Hristos arată că aceasta este bogăția comună a Bisericii, la fel cum credința a apărut prima dată la Petru și apoi a trecut la toți oamenii. De aceea, spune mai apoi că Biserica va fi cheia împărăției cerurilor pentru că cel care are cheia Bisericii, în același fel are și cheia pentru cele cerești. Cel care aparține Bisericii și este un mădular al său este și părtaș și moștenitor al cerului, la fel cum cel care este străin Bisericii, indiferent ce cinste ar fi avut pe acest pământ, nu va avea parte de nimic din cele cerești. În această zi, preoții Bisericii au alungat pe cei nevrednici prin această mărturisire și au primit înăuntru pe cei care s-au făcut vrednici prin pocăință.

(Teodor de Mopsuestia, Fragmentul 92, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 16, 19) Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.

Pentru că Însuși Hristos este o piatră Care niciodată nu va putea fi răsturnată sau clintită, Petru își primește numele de la El, nume care înseamnă neclintita credință a Bisericii. Diavolul este ușa de intrare a morții, care tot timpul se grăbește să ațâțe necazuri, ispite și prigoniri împotriva Bisericii. Însă credința apostolilor, așezată pe piatra Hristos, rămâne necucerită și neclintită. Iar cheile împărăției au fost înmânate mai departe pentru ca tot cel ce este legat pe pământ să fie legat și în cer, iar tot cel care este dezlegat pe pământ să fie dezlegat și în cer.

(Epifanie Latinul, Interpretări la evanghelii 28, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)