(Video) Deschiderea Oficială a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași

Știri

(Video) Deschiderea Oficială a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași

Deschiderea oficială a Primei ediții a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, ce are loc zilele acestea în capitala Moldovei, s-a desfășurat miercuri, 27 septembrie 2017, în Sala „Justin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan din Iași.

În cadrul întâlnirii, moderate de Arhim. Hrisostom Rădășanu, Președintele Festivalului, au luat cuvântul, pe rând, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Prof. univ. dr. Atena - Elena Simionescu, Rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” – Iași, Conf. univ. dr. Maria Alexandru, președintele Comitetului Științific al Festivalului.

În cadrul Deschiderii Oficiale s-a acordat, de asemenea, distincția de vrednicie „Crucea Moldavă”, din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Domniei Sale, prof. univ. dr. Gregorios Stathis (din Atena, Grecia) pentru întreaga sa activitate științifică, didactică și interpretativă.

Evenimentul s-a încheiat prin Conferința inaugurală susținută de Domnul Gregorios Stathis, cu titlul „Suflările decapentasilabice ale maieştrilor”. Prima zi a festivalului se va încheia la Catedrala Mitropolitană cu Concertul de deschidere, în cadrul căruia vor interpreta: Corul „Sfântul Ioan Damaschin” din Novi Sad, Serbia și Grupul psaltic „Nectarie Protopsaltul” din București.

Citește despre: