evlavie
 

De ce au creștinii mare evlavie la Maica Domnului?

Nici îngerii, nici oamenii n-o vor putea ajunge în sfinţenie pe Maica Domnului. Oare v-ați întrebat vreodată de ce toţi călugării şi călugăriţele, şi chiar creştinii, pare că au mai mare evlavie faţă de Maica Domnului, decât faţă de Iisus?

Minunea Maicii Domnului pentru copilul pe care nu l-a ars focul

Însă, căutându-l, l-a aflat viu, şi mai mult s-au înspăimântat, pentru că nici un lemn n-a rămas nears sau haină din casă. Şi toţi au slăvit pe Dumnezeu, mulţumind pururea Fecioarei Maria, Maica sărmanilor, care îi acoperă şi îi păzeşte pe dânşii şi îi izbăveşte din multe primejdii.

Când îi pot vorbi copilului meu despre Dumnezeu?

Grăbiţi-vă să semănaţi sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu în pământul inimii, care a fost adăpat cu apa vie a Sfântului Botez şi încă nu a fost înţelenită de neghinele păcatelor celor de voie şi de mărăcinii gândurilor mincinoase şi deşarte.

Maica Domnului a ajuns la culmea îndumnezeirii, născându-L pe lisus Hristos

Fiecare creştin evlavios are o simţire sfântă faţă de aceea care L-a născut pe lisus Hristos, ea fiind o făptură dintre noi, oamenii, care a ajuns la culmea îndumnezeirii, născându-L pe lisus Hristos, Dumnezeul nostru.

Cuviosul Iosif de la Bisericani – cel dintâi sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume

Văzând că se înmulţesc ucenicii lui pe munte, Cuviosul Iosif a înălţat o mică biserică de lemn cu hramul Buna Vestire, a făcut chilii de jur-împrejur şi a adunat aici o parte dintre călugări. Schitul acesta s-a numit multă vreme „Schitul lui Iosif” şi era una dintre cele mai vestite sihăstrii din Moldova. Mai târziu, Schitul lui Iosif s-a numit de către credincioşi Schitul Bisericani, adică „al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau neîncetat cu post şi lacrimi, şi mulţi se vindecau de boli cu binecuvântarea cuviosului.

Părintele Cleopa Ilie dăruia zilele credincioșilor care-l căutau, iar nopțile le închina rugăciunii

În ultimii 20 de ani, Părintele Cleopa n-a mai plecat nicăieri. Iubea mai mult liniştea, tăcerea şi singurătatea. Mai ales noaptea, după ce rămânea singur, se ducea în marginea pădurii şi se ruga lui Dumnezeu până după miezul nopţii, vărsând multe lacrimi. Apoi se întorcea la chilie, fără să ştie nimeni nevoinţa sa de taină. Astfel, ziua o dăruia credincioşilor care veneau la el, iar noaptea o dăruia numai lui Hristos în taina inimii sale! Dintre toate faptele sale bune, pe lângă rugăciune, post şi linişte, Părintele Cleopa iubea cel mai mult milostenia şi cuvântul duhovnicesc.

Când îți crești copiii, pui bazele creșterii nepoților și strănepoților tăi

Dacă tu îl crești bine pe copilul tău, la fel și acesta îl va crește pe fiul său, și acela pe al lui, și ca un lanț neîntrerupt al modului de viață înalt, lucrul va înainta până la sfârșit, primind începutul și rădăcina de la tine și aducând roadele grijii tale urmașilor tăi.

Ultima bătrână din Carpaţi

Bătrâna aceea avea un cojocel pe dânsa, cu smocuri de lână. S-a oprit în faţa casei, s-a uitat la soare şi s-a închinat cu evlavie de trei ori. A atins cu mâna pământul şi s-a ridicat, şi iar s-a închinat şi iar s-a ridicat şi a spus o rugăciune de vreo cinci minute. După aceea a intrat din nou în colibă. Şi am zis: Atâta vreme cât în Munţii Carpaţi va fi o bătrână care se va închina aplecându-se până la pământ, atingând pământul cu mâna, ceea ce înseamnă „ţărână sunt şi în ţărână voi merge”, până atunci neamul nostru va sta drept în faţa lui Dumnezeu.

Sciţia Mică (Dobrogea de astăzi) ‒ ţara martirilor din primele trei secole după Hristos

Când focul persecuţiilor străine se stingea şi se făcea iarăşi pace în Imperiu, creştinii scoteau din păduri şi din morminte moaştele ascunse ale sfinţilor mucenici şi le aşezau cu cinste în cripte, anume zidite de ei, numite „martirioane”, peste care zideau biserici (bazilici) de piatră şi cărămidă, ale căror numeroase ruine se văd şi astăzi în toată Dobrogea.

Mitropolitul Iosif Muşat, primul ierarh al Moldovei

Cea dintâi grijă a Mitropolitului Iosif Muşat a fost să sfătuiască pe Alexandru cel Bun, nepotul său, să aducă de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou, ca protector al ţării şi mângâiere a poporului binecredincios. Apoi, însuşi mitropolitul a mers cu mare alai, cu preoţi şi cu mult popor, în frunte cu însuşi voievodul, de au întâmpinat sfintele moaşte mai jos de Iaşi, la locul numit „Poiana Vlădicăi” şi le-au aşezat cu mare cinste în biserica Mirăuţilor din capitala Moldovei.

Pagini