evlavie
 

Ieroschimonahul Paisie, apărătorul Ortodoxiei în Bucovina de Nord

Sfintele sale moaşte sunt galbene şi binemirositoare, cu o putere harică deosebită, şi se păstrează în altarul bisericii reînnoite în întregime în ultimii ani, fiind sfinţită la 29 septembrie 1996.

Puterea unei soţii credincioase

Sfântul Ioan Gură de Aur insistă asupra puterii unei soţii credincioase de a îndrepta un soţ necredincios, aducându-l pe calea cea bună şi îngrijindu-se şi de slava acestuia şi de bunul lui nume: „O femeie cuminte şi înţeleaptă va scoate pe bărbatul ei de pe căile pline de păcate şi va fi pentru el ceea ce e frâul pentru mânz.” (Comentariu la Evanghelia după Matei, Omilia LIX, p. 370) „Soţiile să-şi aducă soţii pe calea cea bună prin propriul lor exemplu şi să-i îndemne să aibă o purtare evlavioasă.”

Arhimandritul Serafim Popescu – Să mulţumim Domnului!

Dumnezeu rămâne cu noi cât timp facem voia Lui. Când nu-L ascultăm, ne mai lasă şi singuri, ca să vedem cât este de greu fără El!

Despre buna-mireasmă răspândită de Sfânta Mâna Dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul

La „Laude”, când se săruta Sfânta Dreaptă a Înaintemergătorului, iar preotul miruia, am intrat şi eu în rând şi mergeam cu multă evlavie, dragoste şi dorire ca să sărut Sfintele Moaşte. Când am făcut metanii până la pământ şi am sărutat preacinstita Dreaptă, am simţit o mireasmă atât de minunată, care m-a înmiresmat şi m-a îndulcit până în adâncurile fiinţei mele. 

Ieromonahul Macarie Protopsaltul, înnoitorul muzicii psaltice româneşti

La porunca mitropolitului Dionisie, ieromonahul Macarie a început opera de traducere din limba greacă a cântărilor bisericeşti în grai curat românesc, acomodându-le cu sufletul şi cântarea poporului nostru. Renunţând la „sistema veche” şi greoaie, el transcrie muzica psaltică pe notaţie nouă, în graiul patriei, uşor de învăţat pentru toţi.

Soția să-și facă datoria cu toată inima, iar Dumnezeu va ajuta familia

Femeile evlavioase trebuie să se roage cu lacrimi pentru mântuirea sufletelor soților.

Sfântul Mucenic Nichita Romanul, ars de viu în fața altarului

Văzând mai-marii goţilor credinţa şi biruinţa lui asupra păgânilor şi pornindu-se marea persecuţie a lui Athanaric împotriva creştinilor, din anul 372, Fericitul Nichita a fost prins de ostaşi în biserică, pe când slujea, şi ars de viu în faţa sfântului altar, după obiceiul goţilor, în ziua de 15 septembrie. Vina lui era că îi îndemna pe creştini să nu jertfească unui idol al goţilor, pe care îl purtau într-o căruţă, prin sate.

Sfântul Ioan de la Prislop – sihastrul martir ucis în peștera care i-a fost chilie

Văzând diavolul că este mereu biruit prin rugăciunile Cuviosului Ioan, a reuşit să-l ucidă într-un chip ca acesta. Pe când Cuviosul Ioan îşi săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei, un om înarmat de pe malul celălalt al pârâului, fiind la vânătoare, l-a împuşcat cu îngăduinţa lui Dumnezeu, crezând că este o fiară. Astfel şi-a dat duhul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca un mare sihastru martir şi rugător neadormit al neamului nostru.

Ultima bătrână din Carpaţi

Bătrâna aceea avea un cojocel pe dânsa, cu smocuri de lână. S-a oprit în faţa casei, s-a uitat la soare şi s-a închinat cu evlavie de trei ori. A atins cu mâna pământul şi s-a ridicat, şi iar s-a închinat şi iar s-a ridicat şi a spus o rugăciune de vreo cinci minute. După aceea a intrat din nou în colibă. Şi am zis: Atâta vreme cât în Munţii Carpaţi va fi o bătrână care se va închina aplecându-se până la pământ, atingând pământul cu mâna, ceea ce înseamnă „ţărână sunt şi în ţărână voi merge”, până atunci neamul nostru va sta drept în faţa lui Dumnezeu.

Sfântul Chiriac de la Tazlău, mare dascăl al liniştii

Cinstitele sale moaşte s-au aşezat de ucenici într-o peşteră pe Măgura Tazlăului şi multe minuni de vindecare se făceau prin ele. Pe acest cuvios l-a cunoscut încă din viaţă şi smeritul Mitropolit Dosoftei şi i-a sărutat moaştele, precum însuşi mărturiseşte: „Apucat-am în zilele noastre părinţi înalţi la podvig (nevoinţă) şi plecaţi la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani şi pe Chiriac de la Tazlău”.

Pagini