evlavie

Să ne uităm la Sfântul Ioan Botezătorul, prietenul Lui Hristos, și să ne minunăm de smerenia lui!

Smerenia este maica virtuții, nu te lasă să te socoți mai bun decât aproapele tău. Dacă Sfântul Ioan Botezătorul, cel sfințit din pântecele maicii sale, atât de mult a postit și s-a smerit, cum trebuie să fie smerenia și nevoințele și postul nostru, a celor ce suntem plini de păcate!

Cărţi rânduite să fie date în dar – toată averea Mitropolitului Grigorie Dascălul

„Cât avem vreme, să lucrăm cele bune. Să vieţuim după cum zice Apostolul, cu înfrânare, cu dreptate şi cu bună-credinţă. Că după ce ne vom duce de aici, nici un cuvânt de îndreptare nu ne va fi nouă către Cel Care ne va lua seama. Precum nici cârmaciului, după ce se va îneca corabia, nici doctorului, după ce va muri bolnavul.”

Dacă nu avem evlavie, nimic nu avem

Înlăuntrul nostru există evlavia firească, dar dacă omul nu o cultivă, aghiuță îl aruncă, prin uitare, în nesimțire și neevlavie.

Sfântul Luca – medicul care rămânea mai tot timpul flămând

Munca lui intensă nu-i lăsa timp să se îngrijească de hrană. Nu avea vreme să-şi ia raţia de alimente, nici nu avea bani să cumpere alimente din afara spitalului. De aceea rămânea aproape mereu flămând. Doar câtorva infirmiere li se facea milă de el. Intrau pe ascuns în curtea şi în camera lui şi, luându-şi toate măsurile de precauţie, îi lăsau pe masă o farfurie de mâncare. Pentru încă o dată se minunează cineva de măreţia sufletului său şi de marea lui credinţă.

Sciţia Mică (Dobrogea de astăzi) ‒ ţara martirilor din primele trei secole după Hristos

Când focul persecuţiilor străine se stingea şi se făcea iarăşi pace în Imperiu, creştinii scoteau din păduri şi din morminte moaştele ascunse ale sfinţilor mucenici şi le aşezau cu cinste în cripte, anume zidite de ei, numite „martirioane”, peste care zideau biserici (bazilici) de piatră şi cărămidă, ale căror numeroase ruine se văd şi astăzi în toată Dobrogea.

Ţineţi minte că Domnul vede tot!

„Lucrarea harului nu duce niciodată pe nimeni la deznădejde, ci aduce înduioşare, bucurie, îndelungă răbdare şi pace sufletească.” (Sfântul Lev)

Frica de Dumnezeu a fost preschimbată în dragoste atunci când Hristos S-a făcut Om

Sfântul Clement ne înfățișează următoarele: „În poporul vechi – evreu – exista Vechiul Testament, iar legea învăța poporul prin frică... Însă poporului celui nou – creștin – i s-a dăruit de la Dumnezeu un Nou Testament… și frica a fost schimbată în dragoste”. Așa că noi nu mai avem astfel de frică-groază față de Dumnezeul nostru. Avem frica-respect, cinstire, dragoste, evlavie.

Fericitul Mitropolit Dosoftei avea mare evlavie la sfinţii români

Cel mai de preţ odor al Moldovei, la care Mitropolitul Dosoftei ţinea foarte mult, erau moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Pe acestea mutându-le în catedrala de la Iaşi, bunul păstor le păzea cu mare sfinţenie şi la vreme de primejdie făcea cu ele litanie prin ţară şi multe minuni şi semne se făceau spre mângâierea poporului binecredincios. În anii 1686-1687, fiind mare tulburare şi neaşezare în ţară, mitropolitul a luat sicriul cu sfintele moaşte şi s-a dus cu ele în Polonia, la Zolkiev.

Mitropolitul Iosif Muşat, primul ierarh al Moldovei

Cea dintâi grijă a Mitropolitului Iosif Muşat a fost să sfătuiască pe Alexandru cel Bun, nepotul său, să aducă de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou, ca protector al ţării şi mângâiere a poporului binecredincios. Apoi, însuşi mitropolitul a mers cu mare alai, cu preoţi şi cu mult popor, în frunte cu însuşi voievodul, de au întâmpinat sfintele moaşte mai jos de Iaşi, la locul numit „Poiana Vlădicăi” şi le-au aşezat cu mare cinste în biserica Mirăuţilor din capitala Moldovei.

Cât de mare fericire este pentru copii să aibă o mamă cucernică

De la mamă – nu de la profesorii de religie – trebuie să capete copilul primele îndrumări religioase; pe lângă mama sa – nu la școală – trebuie să învețe el în fiecare zi rugăciunile creștinului ortodox. Cel puțin așa a fost dintotdeauna în familiile cu adevărat cucernice.

Pagini