evlavie

Cuviosul Dometian Arhimandritul, mare egumen al Mănăstirilor Neamţ şi Bistriţa

Fiind călugăr învăţat şi iubit, atât de soborul părinţilor, cât şi de marele domn Alexandru cel Bun, arhimandritul Dometian a fost numit, la 7 ianuarie 1407, stareţ al Mănăstirilor Neamţ şi Bistriţa, „ca să fie aceste mănăstiri nedespărţite una de alta”. Din acest moment au fost unite ambele mănăstiri sub aceeaşi conducere mai bine de 20 de ani.

De ce ne închinăm şi sărutăm Sfânta Evanghelie?

Credincioşii se închină şi sărută Sfânta Evanghelie în semn de deosebită evlavie şi râvnă duhovnicească, întrucât se întâlnesc cu Domnul Hristos, prezent în mijlocul lor.

Despre buna-mireasmă răspândită de Sfânta Mâna Dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul

La „Laude”, când se săruta Sfânta Dreaptă a Înaintemergătorului, iar preotul miruia, am intrat şi eu în rând şi mergeam cu multă evlavie, dragoste şi dorire ca să sărut Sfintele Moaşte. Când am făcut metanii până la pământ şi am sărutat preacinstita Dreaptă, am simţit o mireasmă atât de minunată, care m-a înmiresmat şi m-a îndulcit până în adâncurile fiinţei mele. 

Să ne uităm la Sfântul Ioan Botezătorul, prietenul Lui Hristos, și să ne minunăm de smerenia lui!

Smerenia este maica virtuții, nu te lasă să te socoți mai bun decât aproapele tău. Dacă Sfântul Ioan Botezătorul, cel sfințit din pântecele maicii sale, atât de mult a postit și s-a smerit, cum trebuie să fie smerenia și nevoințele și postul nostru, a celor ce suntem plini de păcate!

„Când mi-am apropiat buzele de sfintele moaște să le sărut, am simțit o căldură puternică” – din minunile Sfântului Nichifor Leprosul

„Când mi-am apropiat buzele de sfintele moaște să le sărut, am simțit o căldură puternică, ca și cum m-ar fi ars, de aceea m-am speriat și am sărit înapoi.”

Arhimandritul Calist Gheorghiu – un părinte al dragostei

Arhimandritul Calist era un părinte al dragostei. Două mari fapte bune se vedeau la el: blândeţea şi milostenia. Primea pe toţi cu aceeaşi dragoste, îi spovedea după pravilă, îi îmbărbăta şi îi sfătuia pe calea mântuirii. Nimeni nu pleca de la chilia lui nemângâiat.

Cum să ne rugăm în biserică?

Când vreun credincios începe să glumească sau să vorbească cu alții despre cele trupești, îngerii care îl vad, lasă cântarea și se întristează amar pentru starea lui, zicând: „O, în ce grea ticăloșie a căzut sufletul acestui om! Cu câtă nesimțire stă el în biserică, fără frica de Dumnezeu și fără de rușine”.

Învăţaţi-l pe copilul vostru să se roage

Oricât de mic este copilul, el poate încet-încet, să înveţe să se roage. Din momentul în care ştie să ceară părinţilor săi ceva ce îşi doreşte, va putea să înveţe să ceară şi de la Părintele ceresc cele cuvenite. Învăţaţi-l deci pe copilul vostru să se roage. Dacă va învăţa de mic să se roage, cu timpul rugăciunea îi va deveni încet-încet obişnuinţă şi apoi chiar o necesitate!

Moştenirea duhovnicească lăsată de marii stareţi de la Sihăstria

De la părintele Ioanichie Moroi, stareţul nostru al tuturor, a rămas în Sihăstria viaţa de obşte întemeiată de sfinţia sa, după exemplul său personal. La aceasta a ajutat foarte mult viaţa sa curată, de ascet, plină de dragoste pentru tot soborul. De la părintele Cleopa Ilie a rămas citirea neîntreruptă a Psaltirii în biserică, cuvântul său înţelept cu care ne învăţa pe toţi calea mântuirii şi dragostea sfinţiei sale, care a cucerit toate sufletele.

Fericitul Mitropolit Dosoftei avea mare evlavie la sfinţii români

Cel mai de preţ odor al Moldovei, la care Mitropolitul Dosoftei ţinea foarte mult, erau moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Pe acestea mutându-le în catedrala de la Iaşi, bunul păstor le păzea cu mare sfinţenie şi la vreme de primejdie făcea cu ele litanie prin ţară şi multe minuni şi semne se făceau spre mângâierea poporului binecredincios. În anii 1686-1687, fiind mare tulburare şi neaşezare în ţară, mitropolitul a luat sicriul cu sfintele moaşte şi s-a dus cu ele în Polonia, la Zolkiev.

Pagini