Exemplul supusului smerit

Cuvinte duhovnicești

Exemplul supusului smerit

Ia aminte, creştine, cum omul cere milostenie altui om!

Când omul stă înaintea împăratului său şi cere milostivire, atunci priveşte la acela cu smerenie şi evlavie, îngenunchează şi cade înaintea lui, se străduieşte să-şi adune mintea şi gândurile pentru a-l îndupleca pe împărat să se milostivească şi pentru a primi cele dorite. Ia aminte, creştine, cum omul cere milostenie altui om! Câtă atenţie, smerenie şi evlavie îi arată, dorind să primească cele cerute! Din acest exemplu învăţăm cum trebuie şi noi să stăm la rugăciune înaintea Domnului Dumnezeului şi Împăratului nostru, cum să privim cu umilinţă la preasfânta Lui Faţă, să îngenunchem cu smerenie, să cădem înaintea slavei Sale şi să-I cerem cele dorite.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008, p. 47)

Citește despre: