Dimineața devreme când păcatele dor mai tare ca oasele
și te ridici din pat ținându-te de Dumnezeu
Când mergi la bucătărie pe apele dintre lumină și întuneric
cu pasul ezitând o clipă între lumi
înainte de a o nimeri pe aceasta

Dimineața devreme când doar veșnicia e trează
și conștiința e un amestec tulbure de rugăciune și cafea
Te apropii de fereastră cu ochii închiși
până ploaia de dincolo te sărută pe frunte 
cu buze de sticlă 
și lumea

explodează din zațul memoriei

ca strigătul unui copil ce se naște
plângând
din durerea oaselor și a păcatelor tale...