Când în casă arde o făclie sau intră lumina zilei, atunci pe toate le vezi desluşit şi le osebeşti pe unele de altele, pe cele bune de cele vătămătoare. Asemeni se întâmplă şi cu cel căruia făclia legii lui Dumnezeu îi străluceşte mereu şi îi luminează ochii minţii, aşa precum spune Psalmistul: „Făclie picioarelor mele este Legea Ta şi lumină cărărilor mele” (Psalmul 118, 105).

Dacă această făclie Dumnezeiască va străluci neîncetat înaintea noastră şi ne va lumina pe noi zi şi noapte, atunci vom umbla mereu ca şi cum ar fi ziuă şi vom osebi binele de rău, folosul de pagubă, virtutea de patimă şi în acest chip, cu ajutorul Domnului, nu ne vom vătăma.

Prin aceasta eşti povăţuit, creştine, „în Legea Domnului să cugeţi ziua şi noaptea” (Psalmul 1, 2) şi „în inima ta să ascunzi cuvintele” Domnului, „pentru a nu greşi” înaintea Lui (Psalmul 118, 11).

Spre acestea ne îndeamnă Dumnezeu: „Să nu lipsească cartea Legii acesteia din gura ta, ci să cugeţi întru ea ziua şi noaptea, ca să pricepi a face toate cele scrise; atunci vei păşi drept şi-ţi vei face căile uşoare şi atunci vei fi înţelept” (Iosua Navi 1, 8).

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 96)