- Cum se poate combate acest cumplit păcat al uciderii de fii, care bântuie astăzi în toată lumea?

- Cred că această datorie, de a învăţa pe oameni să nu-şi ucidă copiii, este mai mult a preoţilor şi a păstorilor de suflete. Ei trebuie să arate credincioşilor, cu dovezi din Sfânta Scriptură, din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi din dumnezeieştile Canoane, cât de greu este păcatul uciderii şi cât de mare pedeapsă primeşte ucigaşul de la Dumnezeu.

Adam şi Eva, după ce au fost scoşi din raiul pământesc pentru păcatul neascultării de Dumnezeu, s-au însoţit şi născând Eva primul copil, anume Cain, a zis lui Adam: „Am dobândit om prin ajutorul lui Dumnezeu” (Fac. 4, 1). Deci, naşterea de prunci, de orice gen, se face „prin ajutorul lui Dumnezeu”, fie că este bun creştin, fie că este păgân, şi fiecare nou-născut are în sine, afară de trupul pământesc, şi scânteia dumnezeirii, adică sufletul nemuritor. Căci spune Sfânta Scriptură: „Domnul Dumnezeu a făcut om din ţărâna pământului şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul suflet viu” (Fac. 2, 7). Suflet viu, adică nemuritor.

Astfel, la zămislirea fiecărui prunc în pântecele maicii sale, Dumnezeu pune încă de la început suflet nemuritor în fiecare om. De aceea şi proorocul David, insuflat de Duhul Sfânt, zice: „Că Tu ai zidit rărunchii mei, sprijinitu-m-ai din pântecele maicii mele... Minunate-s lucrurile Tale, Doamne şi sufletul meu le cunoaşte foarte”... (Ps. 138, 13-16). Sufletul pruncului se zămisleşte în pântecele maicii sale numai prin lucrarea Domnului şi chiar şi zilele lui îi sunt socotite de Dumnezeu cât să trăiască pe pământ, încă înainte de a se zămisli.

Deci, să înţeleagă femeile care îşi ucid copiii, că sunt ucigaşe ale zidirii lui Dumnezeu şi vinovate de gheena focului. Căci dacă numai a urî pe cineva se socoteşte ucidere de oameni, după cuvântul lui Hristos, Care zice: „Cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş de oameni este” (I Ioan 3, 15) – şi orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică –, oare ce urgie a lui Dumnezeu va ajunge pe acea mamă care-şi ucide propriul său copil, chiar de ar fi el zămislit, prin puterea lui Dumnezeu, numai de o clipă?

Deci, să ştie orice femeie care şi-a ucis copiii, ori în ce chip, că nu va scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu. Să nu spună că era zămislit numai de o zi sau de un ceas, că Dumnezeu nu caută la timp, ci la intenția gândului. Dacă cineva ar semăna în ţarina sa grâu, porumb sau altceva şi altul, venind, ar distruge semănătura sa, apoi nu l-ar da în judecată şi nu i-ar cere despăgubire? Dar Dumnezeu va lăsa nepedepsiţi pe cei ce distrug sămânţa şi ţarina unde se zămislesc prunci? Să-şi aducă aminte femeile ucigaşe de copii, de Cain, care a făcut o singură ucidere şi s-a pedepsit încă din viaţă cu şapte feluri de pedepse. Întâi a fost blestemat de Dumnezeu să trăiască pe pământ. A doua pedeapsă, să lucreze pământul. A treia, că nu-i dădea lui pământul tăria şi roadele sale. A patra pedeapsă i-a fost suspinarea. A cincea, tremurarea. A şasea pedeapsă a lui Cain, era semnul ce i l-a pus Dumnezeu ca să nu-l ucidă nimeni din cei ce îl vor afla pe el (Fac. 4, 9-14).

Deci, cum vor scăpa de pedepsele vremelnice şi veşnice, acele mame care îşi ucid copiii lor? Care dintre fiarele pământului şi-au ucis cândva puii lor? Şi cum se va arăta înaintea lui Dumnezeu femeia ucigaşă de prunci, fiind mai rea decât toate fiarele pământului? Aceleaşi pedepse vor primi şi acei soţi care se păzesc prin diferite mijloace de a nu naşte copii, deoarece intenţia lor este aceeaşi, de a omorî pruncii şi de a opri zămislirea zidirii lui Dumnezeu.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 33-35)