Cât de bucuroşi suntem când copilul spune pentru prima oară „mama”! Dar dacă primele cuvinte le articulăm spontan, nu acelaşi lucru putem să-l spunem despre limbaj. Acesta se formează treptat, pe parcursul anilor. De aceea este important să le spunem copiilor cât mai multe cuvinte, să le pronunţăm cât mai clar, pentru ca ei să ne copieze şi să le articuleze cât mai bine.

Atunci când vorbesc cu bebeluşii, unii adulţi au tendinţa să traducă mesajul în limbajul copiilor, stâlcind cuvintele: „Ute te tutu mumos!”, cu gând că în felul acesta îi vor ajuta să vorbească mai bine, mai uşor. Însă, pentru dezvoltarea optimă a copilului ar fi mai indicat să spună: „Uite ce maşină frumoasă!” Pentru copil e nevoie de acelaşi efort pentru a învăţa cuvântul „mumos” şi „frumos”. E adevărat că s-ar putea exprima mai uşor reproducând acele cuvinte deformate, dar e privat de a stâlci aşa cum poate el. Auzind cuvântul „frumos”, probabil că nu-l va reda întocmai. Dar va şti la ce cuvânt să ajungă, atunci când va pronunţa după cum va putea. Cuvântul „mumos”, pe care-l va pronunţa pentru că aşa poate (şi nu pentru că aşa e sugerat de părinte), ştiind că semnifică „frumos”, va fi mai important decât achiziţia unui „mumos”, pe care apoi va trebui să-l înlocuiască. Pentru părinţi, ar fi mai indicat chiar să repete propoziţia de mai multe ori, în limbile pe care le cunosc: engleză, franceză etc. Creierul avid al copilului va absorbi aceste cuvinte şi multe, multe altele! Este recomandat ca părinţii să se adreseze atât bebeluşilor băieţi, cât şi fetiţelor, în limbajul obişnuit pe care îl folosesc în comunicarea dintre ei! Aceasta nu înseamnă că la un an un copil va recita din Scrisoarea III, ci că va avea un avantaj în folosirea limbajului.

Dezvoltarea vorbirii influenţează dezvoltarea gândirii copilului

Vorbirea nu apare în mod spontan sau întâmplător. Ea este un rezultat al educării copilului şi al unei dezvoltări normale a organismului acestuia. Până când vorbirea să servească drept mijloc de comunicare cu cei din jur, este nevoie de un lung proces de învăţare, de asimilare, care durează de la naştere până la un an şi jumătate, un an şi opt luni.

Trebuie subliniat, de asemenea, faptul că dezvoltarea vorbirii influenţează dezvoltarea gândirii copilului. Vorbirea este indisolubil legată de gândire, formând cu aceasta o unitate. Vorbirea este învelişul material sonor al ideilor, al gândurilor, înveliş fără de care nu există gândire. De aceea, apariţia mai târzie a vorbirii sau tulburarea ei are urmări şi asupra dezvoltării gândirii, producând fie întârzieri, fie o anumită sărăcie a acesteia. La naştere, copilul nu posedă vorbirea articulată, nu poate înţelege vorbirea celor din jur, el îşi însuşeşte vorbirea de la adult. Învăţarea limbii se face treptat şi, odată cu învăţarea ei, se dezvoltă şi nevoia de a comunica verbal cu cei din jur.

Vorbeşte ca şi cum ar înţelege tot ceea ce-i spui

Dezvoltarea limbajului la copii depinde, într-o mare măsură, de implicarea părinţilor în acest proces. Părinţii sunt figurile cele mai importante pentru copil. Căldura lor îl linişteşte, vocea lor îl adoarme, joaca lor îl face să râdă. De aceea copilul atinge culmea vorbăriei atunci când se află lângă părinţi. Felul în care te comporţi cu el şi felul în care îi vorbeşti îi vor influenţa dezvoltarea limbajului în primii doi ani de viaţă. Vorbeşte-i cât mai mult copilului tău. Comunică cu el întocmai ca şi când ar fi adult. Vorbeşte ca şi cum acesta ar înţelege tot ceea ce-i spui, ascultă-i gângurelile şi răspunde-i. În acest fel, copilul înţelege că îi eşti aproape şi că îl asculţi. Arată-i părţile corpului, foloseşte cărţi colorate (cu animăluţe şi alimente), citeşte-i poveşti şi comentează imaginile din carte. În acest fel, îi stimulezi inteligenţa şi dezvoltarea limbajului, într-o manieră amuzantă.

Există la copil, ca de altfel la toţi oamenii, un limbaj activ şi unul pasiv. Prin limbajul pasiv copilul mic începe să înţeleagă ceea ce îi spun alţii, iar prin limbajul activ percepe şi exprimă dorinţele lui. Există şi un limbaj interior prin care copilul începe să gândească fără să exprime ceea ce ar voi sau ar putea să comunice altora.

Vorbitul în limba copilului – frecvent şi normal

Mulţi copii pot folosi doar limbajul pasiv până în jurul vârstei de doi ani. Mai exact, ei pot aduce obiecte, pot executa ceea ce îi roagă părinţii, dar nu folosesc şi vorbirea. Unii copii au pur şi simplu un ritm interior mai lent de adaptare şi la fel se întâmplă şi cu abilitatea de a comunica prin vorbe. Dacă nu există niciun diagnostic care să justifice întârzierile de vorbire, copiii care nu vorbesc recuperează rapid, în general, după ce împlinesc trei ani. Etapa premergătoare limbajului este aceea când copilul vorbeşte pe limba lui cuvinte inexistente, dar acesta este un antrenament pentru limbaj. Potrivit logopedului, acest „vorbit în limba copilului” este frecvent şi perfect normal. Logopezii îi sfătuiesc pe părinţi să-şi ajute copiii în deprinderea limbajului, vorbind cu ei şi ajutându-i să îşi dezvolte musculatura, pentru a putea vorbi. Diferitele jocuri în care copiii vor învăţa suflatul: în fluier, în baloane de săpun, în confetti şi să umfle baloane vor deveni adevărate lecţii ce îl pregătesc să vorbească.

Totuşi, specialiştii atrag atenţia asupra unei forme de disponibilitate a părinţilor, care poate împiedica sau întârzia apariţia vorbirii: atunci când aceştia sunt exagerat de atenţi în întâmpinarea nevoilor şi dorinţelor copilului, împlinindu-le înainte de a cere. Astfel, cercetările au arătat că există situaţii când chiar dacă se dezvoltă corect şi sunt îngrijiţi corespunzător de părinţi, unii copii, care nu au fost nevoiţi să se exprime pentru a li se face pe plac, pot vorbi abia în jurul vârstei de trei ani.

Dezvoltarea limbajului la copii este un proces complex, ce se realizează treptat. Unii micuţi învaţă să vorbească cu uşurinţă, alţii însă au nevoie de sprijin şi răbdare în dobândirea abilităţilor verbale, aşa că, dragi părinţi, dăruiţi-le cuvinte copiilor voştri!

Vă mai recomandăm și: Limbajele iubirii la copii, premise ale dezvoltării sănătoase