„Fericiți sunt cei milostivi, spune Scriptura, căci aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Nu este pusă la urmă între fericiri mila. Și: „Fericit este cel care ia aminte la cel sărac și nevoiaș” (Psalmul 40, 1) și: „Bun este bărbatul îndurător și care dă cu împrumut” (Psalmul 111, 5), și: „Toată ziua face milostenie și dă cu împrumut omul drept” (Psalmul 36, 26).

Să răpim fericirea, să ne chemăm înțelepți, să ne facem buni. Să nu-ți întrerupă mila nici noaptea. Să nu spui: „Du-te și vino iarăși și mâine îți voi da” (Pilde 3, 28), să nu cumva să se așeze ceva între pornirea gândului tău și între binefacerea ta; singur acest lucru, iubirea de oameni adică, nu îngăduie amânare. „Frânge celui înfometat pâinea ta și adu în casa ta pe săracii lipsiți de adăpost” (Isaia 58, 7) și acestea să le faci cu toată râvna sufletului. „Căci cel care face milostenie, spune Scriptura, s-o facă cu voioșie” (Romani 12, 8) și îndoit îți va fi binele prin grabă cu care ești gata să-I faci. Căci binele făcut cu mâhnire, sau din constrângere, este fără de har și fără de podoabă, că binefacerea trebuie făcută cu tresăltare de bucurie, nu cu lacrimi în ochi.

(Sfântul Grigorie Teologul, Despre iubirea de săraci, editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava 2006, p. 42)