Evitaţi săturarea - acea stare în care inima vicleană spune în sinea ei: destul, nimic mai mult nu-mi trebuie; v-aţi ostenit, v-aţi pus în ordine, acum vă puteţi acorda şi privilegii. Despre Israel se spune: îngrăşatu-s-a, îngroşatu-s-a şi s-a umplut de grăsime (Deut. 32, 15). La ce i-a trebuit mai multă îndestulare? La ce bun? A părăsit pe Dumnezeu. Acestea se referă la săturarea trupească şi la bunăstarea exterioară. Dar pot fi pe deplin aplicate şi la săturarea duhovnicească şi la bunăstarea lăuntrică. Şi urmarea este aceeaşi - părăsirea lui Dumnezeu.

Când ai totul din belşug, pentru ce să te mai rogi lui Dumnezeu şi să te mai gândeşti la El? Chiar dacă cei mulţumiţi de sine nu ajung dintr-o dată la acestea, totuşi ele sunt la început. Lucrarea nemijlocită a săturării este slăbirea atenţiei şi îngăduirea privilegiilor. Cine îngăduie aceste lucruri alunecă în jos ca şi cum ar aluneca pe panta unui munte lunecos. Şi iată nenorocirea.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, p. 272)