Festival de poezie în grai bănățean

Episcopia Caransebeşului

Festival de poezie în grai bănățean

Graiul, cântecele, tradițiile, obiceiurile și portul popular din Banat au fost promovate și conservate prin cea de-a 13-a ediție a Festivalului de poezie în grai bănățean intitulat „Credință și Lumină”, organizat de către Episcopia Caransebeșului în cadrul Zilelor Credinței și Culturii, prilejuite de hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului”.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 29 aprilie, și a debutat cu secțiunea științifică care a inclus comunicări ale cercetătorilor etnografi. În continuare, manifestarea culturală a cuprins secțiunea artistică, desfășurată în curtea Reședinței Episcopale, dar și în sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu”, în cadrul căreia copii și tineri iubitori ai graiului și portului bănățean au interpretat poezii și cântece dialectale, iar tinerii muzicieni din cadrul Ansamblului „Timișul” din Timișoara, dirijat de Nicolae Baniciu, au bucurat auditoriul cu un recital de muzică populară bănățeană.

La acest festival au luat parte Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, preoți, elevi seminariști, precum și foarte mulți iubitori de folclor care s-au bucurat de creațiile literare în versuri, împletite cu cântece populare bănățene.

„Ne-am înălțat cu toții pentru că am admirat atât portul popular tradițional din Banat, cât și graiul cel dulce și cântecele populare pe care tinerii noștri le-au interpretat cu foarte multă dragoste și cu mult patos, multă prezență scenică și dezinvoltură. Le mulțumim celor care i-au format, i-au educat și, bineînțeles, i-au crescut frumos în tradițiile moșilor și strămoșilor noștri. Îi felicităm pe preoții care i-au însoțit, pe profesorii de religie, cadrele didactice, dar și părinții și bunicii care au venit în număr mare în această frumoasă zi de primăvară la Centrul Eparhial din Caransebeș. Suntem încântați și mulțumiți că acest festival a ajuns la ediția a 13-a. Din anul 2010 organizăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, acest festival de promovare și conservare a tradițiilor populare, a graiului și portului din Țara Banatului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Toți participanții au fost răsplătiți cu diplome, medalii și alte daruri din partea Episcopiei Caransebeșului. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Caransebeșului cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, în colaborare cu Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean, Ansamblul „Timișul” din Timișoara și Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș.

Sursa: Episcopia Caransebeșului

Citește despre: