Slujbă arhierească cu ocazia hramului, la Schitul Bogâltin din județul Caraș-Severin
În Duminica a 3-a după Rusalii, când Biserica i-a sărbătorit pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit Sfânta Liturghie la Schitul Bogâltin din județul Caraș-Severin.
Slujba a fost oficiată în altarul de vară al așezământului monahal, împreună cu un sobor numeros de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La hram au fost prezenți credincioși din localitățile învecinate, pelerini din alte zone ale țării, precum și reprezentanți ai autorităților locale.
La finalul Sfintei Liturghii, au fost binecuvântate prinoasele aduse în cinstea sfinților ocrotitori, iar părintele stareț Filotei i-a dăruit Preasfințitului Lucian o cruce de binecuvântare, sculptată manual în lemn.
Îi cinstim astăzi cu mare bucurie pe corifeii Apostolilor, pe Sfinții Petru și Pavel, cei care L-au urmat pe Domnul, cei care au înțeles cuvântul Evangheliei: «Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă». Atât Sfântul Apostol Petru, cât și Sfântul Apostol Pavel, dar și ceilalți apostoli și ucenici ai Domnului au înțeles că mai întâi trebuie să caute fiecare partea spirituală, să-l urmeze pe Mântuitorul Iisus Hristos și toate celelalte materiale, hrană, îmbrăcăminte și toate cele necesare traiului de zi cu zi se vor adăuga, dacă suntem preocupați în mod special de partea spirituală, de iubirea pentru Dumnezeu și pentru biserica Lui. Sfinții apostoli au fost chemați de Mântuitorul, a afirmat Preasfințitul Părinte la final.
Prin cuvintele: «Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni», Petru, Andrei Iacov și Ioan au înțeles că vor fi pescari de oameni și au abandonat absolut tot, au părăsit preocupările pe care le aveau până atunci și L-a urmat pe Iisus Hristos, nepunând vreo întrebare sau condiție. De asemenea, Sfântul Apostol Pavel, după ce a fost un mare prigonitor al creștinilor, un zelos apărător al legii lui Moise, pe drumul Damascului s-a convertit și a devenit cel mai mare misionar creștin al tuturor timpurilor. A călătorit foarte mult și din Orientul Mijlociu, din Arabia și până în Peninsula Iberică, L-a propovăduit pe Iisus Hristos, cel Răstignit și Înviat și a spus, cuvântul pe care ar trebui să-l înțelegem și noi și să ni-l însușim: «De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine». Așa a zis Pavel, așa ar trebui să spunem și noi, preocupându-ne în mod special de viața spirituală, de rugăciune, de tot ce înseamnă urcuș duhovnicesc, preocupându-ne în mod special de partea Mariei, care nu se va lua de la noi niciodată, a mai spus Părintele Episcop.
Schitul Bogâltin a luat fiinţă din dorinţa credincioşilor de a avea un locaş monahal în preajma munţilor Cornerevei, unde călugării să se roage neîncetat pentru lume. Piatra de temelie a bisericii s-a pus în anul 1949, construcţia schitului fiind dirijată şi executată de ctitorul Ioan Rădulescu cu sprijinul credincioşilor din Bogâltin, Cornereva şi de pe Valea Almăjului. Târnosirea bisericii s-a făcut în ziua de 8 iulie 1959 de către Mitropolitul Banatului Vasile Lăzărescu.
Starețul acestui așezământ monahal este Filotei Gherman, care derulează mai multe lucrări de renovare şi înfrumuseţare a ansamblului monahal.