Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a doua ediții a Concursului național de recitare „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni”
Ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, „zugravul Maicii Domnului”, medicul cunoscut a fi cel dintâi care a pictat icoana Preasfintei Fecioare, a fost prilej de aleasă bucurie pentru participanții la cea de-a doua ediție a Concursului național de recitare „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni”.
Emoționați și nerăbdători, dar cu zâmbet și lumină pe chip, copiii, tinerii și îndrumătorii acestora au luat parte, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, la ceremonia de premiere a concursului organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și Comunicare, respectiv Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Concursul de recitare, desfășurat cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și-a propus să aducă în prim-plan literatura religioasă închinată Născătoarei de Dumnezeu, dar și să-i sensibilizeze pe toți participanții iubitori de poezie cu privire la tema abordată, să stimuleze creativitatea privind interpretarea, să contribuie la dezvoltarea capacității de exprimare, precum și la creșterea gradului de implicare în activitățile culturale ale eparhiei.
La eveniment au luat parte reprezentanți ai instituțiilor organizatoare, între care îi amintim pe Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pr. Ștefan Mihalcea, consilier eparhial la Sectorul Media și Comunicare, Bianca Gabriela Roman, referent la Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, precum și prof. Daniela Luminița Ceredeev, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Județean Suceava.
„S-a încheiat astăzi cea de-a doua ediție a Concursului Național „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni” organizat cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Dacă anul trecut, în perioadă de pandemie, festivitatea de premiere a avut loc într-un cadru restrâns la Mănăstirea Putna, astăzi, la Centrul Eparhial Suceava, ne-am bucurat de o prezență numeroasă formată din elevi, părinți, profesori, slujitori ai Sfintelor Altare, atât din Suceava, cât și din alte județe participante la acest proiect. În mijlocul nostru s-a aflat și anul acesta Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al eparhiei noastre, care ne-a transmis gândul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic și a înmânat tinerilor diplomele și premiile pregătite de organizatori. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea și buna desfășurare a acestui concurs, membrilor comisiei de jurizare, profesorilor îndrumători, părinților și tuturor elevilor care ne-au transmis, prin intermediul poeziilor recitate, gândul lor de iubire și recunoștință față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Nădăjduim ca anul viitor să organizăm cea de-a treia ediție a acestei frumoase inițiative.” (pr. Ștefan Mihalcea, consilier eparhial la Sectorul Media și Comunicare)
În cadrul festivității au fost acordate 7 categorii de premii și distincții, respectiv: Premiul „Theotokos”, Premiile I, II și III, Mențiuni, Premiul special pentru autenticitate și Premiul special pentru originalitate. Tuturor copiilor și tinerilor participanți le-au fost oferite daruri constând în cărți, icoane, produse cultural-eclesiale și diferite obiecte cu caracter religios. Atât cei mai mici, cât și cei mai mari, au fost răsplătiți cu cărți specifice vârstei, cu tematici potrivite pentru folosul lor duhovnicesc.
Premiile oferite de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au fost înmânate de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, care i-a felicitat și binecuvântat pe elevii și tinerii participanți. Totodată, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre unul dintre cele mai de preț daruri pe care Dumnezeu Tatăl le-a oferit oamenilor, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria:
Dacă este un concurs în care vorbim despre Maica Domnului, ca dar al lui Dumnezeu pentru noi, despre dar sau despre daruri este vorba astăzi. Despre daruri a fost vorba de când a început concursul și până astăzi, pentru că eu sunt sigur că atât doamna inspector, cât și ceilalți membri ai comitetului de jurizare au primit poeziile voastre nu ca pe un subiect de lucrare făcută acolo bine și care trebuie evaluat, ci ca un dar de suflet, un dar al vostru, al copiilor pe care voi l-ați adus lui Dumnezeu. Și acum Dumnezeu vine să vă dăruiască și El ceva pe lângă dăruirea frumoasă pe care v-a dat-o atunci când ați împlinit sarcina aceasta, adică atunci când ați recitat frumos respectiva poezie. Eu sunt sigur că Dumnezeu a fost alături de voi, la fel și Maica Domnului, și darul de a recita frumos v-a fost dăruit de către Dumnezeu. Pentru că așa este Dumnezeul nostru, e un Dumnezeu cu inimă largă, e un Dumnezeu dăruitor, e un Dumnezeu care nu ține nimic, nimic pentru El. Și toată viața noastră ar fi minunat dacă ar fi un schimb de daruri. Pentru că dacă s-a vorbit despre Maica Domnului că fiind darul lui Dumnezeu pentru noi oamenii, știți de ce Maica Domnului este darul lui Dumnezeu pentru noi? Pentru că mai întâi ea, Fecioara Maria, a fost darul umanității pentru Dumnezeu. (…) Vă felicit din toată inima pe toți pentru darul pe care ni l-ați făcut, vă felicit pentru osteneala pe care ați depus-o. Vă transmit gând de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, care, în cea mai mare parte, a contribuit la aceste daruri, pentru că sunt din partea noastră, a Arhiepiscopiei, dar Înaltpreasfințitul le-a binecuvântat cu toată inima. Să simțiți aceste daruri ca simboluri ale unei dragoste pe care noi, cei maturi, cei mari, profesori, preoți încercăm să vi le transmitem fiecăruia dintre dumneavoastră.
Competiția, la care au trimis materiale video 122 de copii și tineri din 10 județe (Bihor, Bistrița-Năsăud, Buzău, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Suceava, Vaslui) și din Municipiul București, s-a desfășurat pe trei categorii de vârstă: preșcolar, primar și gimnazial-liceal.
Comisia de jurizare a fost formată din specialiști în domeniul literaturii și culturii, între care prof. univ. dr. Mircea Diaconu, critic literar, eseist, filolog, membru al Uniunii Scriitorilor din România, prorector cu activitatea didactică și asigurarea calității – Universitatea „Ștefan cel Mare”; prof. Daniela-Luminița Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie la Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Membrii juriului au punctat fidelitatea față de învățătura de credință, calitatea interpretării, originalitatea, adecvarea poeziei la vârstă, creativitatea și sensibilitatea momentului artistic.
„A fost o nouă ediție reușită, o parte dintre participanții de la ediția anterioară revenind în competiție și-n acest an. Copiii și tinerii noștri o preacinstesc pe Maica Domnului, dovedesc cunoașterea și trăirea adevărului de credință, manifestă preocupare pentru viața liturgică a bisericii. Am remarcat cu toții, deopotrivă, calitatea actului artistic, predilecția pentru texte literare complexe, de amplitudine, concepția și designul interpretărilor proprii, atenția la expresivitatea limbii și la detaliile conceptuale. Și corolar: iubirea fiască față de Sfânta Fecioară.” (Daniela Ceredeev, evaluator)
Din programul evenimentului, care poate fi considerat un premiu în sine pentru copii, sunt de reținut și închinarea la racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, în Catedrala Arhiepiscopală a Sucevei, și vernisarea expoziției itinerante „Muzeul Scrisului de Mână”, proiect național de exersare a valorilor culturale și patrimoniale păstrate în școală, familii, instituții locale și biserici.
Poeziile interpretate de câștigătorii premiilor „Thetokos” pot fi vizionate pe canalul de YouTube al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Organizatorii amintesc faptul că premiile și diplomele de participare ale celor care nu au reușit să participe la această festivitate vor putea fi ridicate de la sediul Inspectoratului Județean Suceava de către părinții elevilor, de cadrele didactice coordonatoare sau de preoții din parohiile din care participanții fac parte.
În cazul concurenților din alte județe, premiile oferite vor fi trimise prin poștă pe adresa inspectorului pentru disciplina religie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean de care aparțin.
La final, atât concurenții cât și organizatorii și-au exprimat dorința de a se implica și în cea de-a treia ediție a concursului de recitare, precum și la alte manifestări cultural-artistice.
Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro