A fi asemenea sfinţilor
Însă nu te aştepta să poţi albi sufletul tău fără o trudă îndelungată şi grea, prin care se albesc sufletele oamenilor, după experienţa lucrătoare a Bisericii.
Nu este uşor să fii asemenea lui Hristos dintr-o dată.
Fii mai întâi asemenea oamenilor buni din satul tău. Aceasta să-ţi fie cea dintâi treaptă!
Fii apoi asemenea oamenilor sfinţi ai naţiunii tale. Aceasta să-ţi fie treapta a doua!
Fii apoi asemenea celor mai mari sfinţi ai Bisericii. Aceasta să-ţi fie treapta a treia!
În cele din urmă să fii asemenea lui Hristos! Aceasta este culmea unde nu se poate ajunge cu un singur salt făcut tocmai de jos.
Munceşte neîntrerupt în jurul sufletului tău ca şi în jurul grădinii celei mai rodnice care, tocmai pentru că este cea mai rodnică, mai uşor pot creşte în ea spinul şi ciulinul.
Toate străduinţele tale, din afară şi dinăuntru, să fie închinate sufletului. Căci numai pe el îl poţi scăpa de potopul morţii.
Însă nu te aştepta să poţi albi sufletul tău fără o trudă îndelungată şi grea, prin care se albesc sufletele oamenilor, după experienţa lucrătoare a Bisericii.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, traducere de Pr. Teofil Petrescu, Editura Sophia, București, 2006, pp. 197-198)
Maica Domnului, însăși Sfântă a sfinților
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro