Românul are un hobby. Privitul la televizor. Sportul și mișcarea nu mai sunt practicate, ci doar privite pe sticlă, alpinismul se poate face de pe canapea, pelerinajul la mănăstiri se realizează fără să miști un deget, poate doar cel de pe telecomandă, îi auzim și îi vedem pe cei dragi de la mii de kilometri distanță prin internet. Totul s-a concentrat pe sticlă. Până aici nimic nou. Dar atunci când televizorul se transformă într-o fiară flămândă de răpit viața și veșnicia oamenilor care se declară creștin ortodocși, cineva trebuie să spună ceva.
Scandalul, șantajul, întinsul rufelor murdare la televizor contra a sume mari de bani, denigrarea, calomnia, violența și ostilitatea, anormalul, malformația morală, prezicătorii halucinanți, politica absurdă, ciondăneala, minoritățile aberante, subumanul, sexualitatea fără rușine, toate acestea fac rating la tv.
Televiziunea s-a transformat într-un balaur visceralist în care omul este chemat să-și consume propriile complexe văzându-le pe ale altora, un leviathan diabolic în care umanitatea se autodevorează prin ceea ce o descalifică, o animalizează sau o diabolizează.

Astfel că o tragedie ca moartea Mădălinei Manole, în loc să fie un avertisment pentru mulți dintre noi, este un nou prilej de adunare în fața televizoarelor pentru a asculta persoane dubioase care dau vina pe criză, pe sistem, pe Boc, pe medici, pe manele, pe familie, pentru moartea ei, doar pentru ca printre aberații să ni se bage pe gât publicitate la produse proaste, iluzorii și inutile.

De fapt singurătatea omului fără Dumnezeu este singura caută a durerii și morții noastre. Când suntem cu Dumnezeu, moartea nu este decât un pridvor lin și o trecere senină spre cele mai bune și veșnice, iar când suntem fără El, înstrăinați de noi înșine, oricâte obiecte și materii lucitoare am avea împrejur, suntem singuri și viața însăși este o moarte înceată, ca o tortură ce nu mai are sfârșit.

Revenind, din păcate, știrea verticală, documentarul interesant, dezbaterile oneste, emisiunile care răspund la întrebări, sunt o minoritate la televiziune. Peste tot fiara flămândă de audiență a șocantului și în spatele acesteia, dresorul de suflete care rânjește înțelegător, numărând ca pe metanii, păcatele oamenilor și notându-le satisfăcut într-un carnet întunecat.