Fiecare om are darurile sale date de la Dumnezeu. Fiecare om îşi are un loc în această lume, în acest univers, şi acest loc al lui este un loc de intersecţie al altor destine. Fiecare dintre noi, desigur, se poate retrage din acest loc al său, şi atunci poate să rupă legătura dintre alţi oameni care s-ar fi legat prin el la un moment dat al vieţii sale, dacă el s-ar fi aflat acolo unde Dumnezeu i-a rânduit să se afle.

Aşadar monahismul nu trebuie văzut ca o sumă de nevoinţe, ci ca dor dumnezeiesc. Atunci când acest dor se aprinde în sufletul omului, nimic nu-l mai poate opri. Din această cauză călugării plecau din sate, din oraşe, de unde erau, se as­cundeau în pustietăţi. Din această cauză oamenii rezistă în mulţimea ispitelor pe care le vedem şi astăzi.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 67-68)