Cu toții auzim mereu anunțuri înspăimântătoare despre extensia și gravitatea crizei în Europa și la noi. Toate canalele media scot în evidență, analizează, aprofundează, ghicesc, pun diagnostice despre nenorocirea crizei și despre consecințele ei devastatoare pentru societatea românească.
Majoritatea posturilor taie firul în patru si diseacă, cu ajutorul unor așa-ziși specialiști, cauzele, efectele, mijloacele și limitele crizei globale. Economiști, bancheri, analiști, jurnaliști, oameni de afaceri, psihologi, într-un cortegiu impresionant, își aduc aportul în definirea acestui flagel.
În același timp, lumea politică reacționează la aceste semne îngrijorătoare. Parcă pentru prima dată, guvernanții se uită peste cifrele economice și realizează că statul are hemoragie internă, sângerează prin toți porii și că trebuie luate urgent „măsuri de austeritate“ menite să diminueze consecințele acestei crize.
La aceasta se adaugă milioanele de oameni revoltați sau îndurerați de aceste măsuri, zecile de mii de șomeri care-și caută în zadar de muncă, mamele cu copiii în brațe care cu greu reușesc să-i hrănească din ajutorul de la stat, pensionarii care-și drămuiesc cu grijă cele câteva sute de lei pentru întreținere, utilități, medicamente (era să uit... și hrană).
Este un cortegiu al durerii și al neputinței, al revoltei mute sau strigate în piață, neliniștea și zbaterea unei întregi societăți.
În aceste momente, recursul la sfinți este necesar pentru un adevărat creștin. Sfinții – pe care-i prăznuim în fiecare an în Biserică – erau apostoli, sau prooroci, sau mucenici, sau pustnici, sau drepți sau doctori fără de arginți, sau ierarhi, sau simpli oameni credincioși iubitori de Dumnezeu și de oameni. Apostolii au lăsat case și averi și familii pentru a-L mărturisi pe Hristos până la moarte. Proorocii au vestit fără teama de a fi uciși Cuvântul lui Dumnezeu. Mucenicii au vestit iubirea lui Hristos și credința în El în durerile morții și și-au dat viața pe altarul iubiri lui Dumnezeu. Cuvioșii s-au sălășluit prin peșteri și prin văgăunile pământului unde s-au rugat toată viața lor pentru umanitate. Ierarhii au luptat pentru credință cu împărați și domni și mulți dintre ei au fost prigoniți pentru Hristos.
Și toți aceștia au iubit pe Dumnezeu mai mult decât orice, s-au mulțumit cu puțin, au răbdat frig și foame și goliciune și durere și moarte pentru dragostea lui Hristos. Pentru ei hrana cea adevărată era Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu „Nu numai cu pâine se va hrăni omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“, veșmântul lor de lumină era Hristos „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat“, căldura lor era Duhul cel Sfânt, Focul cel dumnezeiesc și de mântuire lumii, iar dulceața lor era Dumnezeu.
Gândul la ei, încercarea de a simți cum au simțit ei, de-a gândi cum gândeau ei, de-a plânge ca ei și de ne bucura ca ei, ne va încredința că de fapt criza cea adevărată este cea spirituală, este lipsa acută de Hristos, este înstrăinarea omului de Dumnezeu, este penuria de Duh Sfânt, alungat de noi prin păcate, este foamea nepotolită de cer și setea de rai.
Criza cea adevărată este măsura vulnerabilității noastre față de acestă lume și față de Dumnezeu. Este prilejul pentru un nou realism, pentru o reconsiderare a lucrurilor de care într-adevăr avem nevoie, pentru o pătrundere cu gândul în taina vieții noastre parazitate de mulțime mare de lucruri inutile, pentru o cugetare adâncă la milioanele de morți ai istoriei și la miliardul de oameni care înfometează chiar în acest moment într-un sistem socio-politic bolnav și omorâtor de oameni. Este stimulul pentru o metanoia adică pentru o întoarcere interioară la realitățile cu adevărat necesare, care vin din ceruri și ne ridică și pe noi acolo.
Și dacă vom înțelege că bogat cu adevărat nu este cel care are multe, ci cel care are nevoie de puține, vom putea să privim cu ochii înseninați de rugăciune și de lacrimi, durerile și nevoile ce se abat peste noi și vom vedea că avem nevoie într-adevăr doar de Dumnezeu, Dătătorul tuturor darurilor acestei lumi și Iubitorul de oameni pentru veșnicie.