Căci cel ce respinge necazurile şi greutăţile de bunăvoie, e silit să iubească păcatele. Pentru că fără necazuri nu ne putem despărţi de îndem­nurile linguşitoare ale cugetului. Căci pe cât se înmulţesc ostenelile, pe atâta se împuţinează păcatele, dat fiind că necazurile şi primejdiile omoară dulcea împătimire a patimilor, iar tihna le hrăneşte şi le face să crească.

Deci s-a văzut limpede că Dumnezeu şi îngerii se bucură de strâmto­rările în care ajungem. Iar diavolii şi argaţii lui, de tihna noastră .

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, cuvântul XXVII, în Filocalia, vol. X, p. 153)