(In. 17, 1) Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.

Hristos nu spune că ziua sau timpul a venit, ci că ceasul a venit. Un ceas conţine o parte a unei zile. Ce a însemnat acest ceas?…El avea acum să fie scuipat în faţă, biciuit, răstignit. Dar Tatăl preaslăveşte pe Fiul. Soarele, în loc să apună, dispare şi toate celelalte corpuri au simţit acelaşi şoc, al morţii lui Iisus. Stelele în orbita lor, pentru a evita complicitatea la crimă, au scăpat prin stingerea proprie de la privirea scenei. Pământul s-a cutremurat sub greutatea Domnului nostru aşezat pe cruce şi a arătat că nu avea putere să-L ţină pe Acesta care murea, iar sutașul a strigat: cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! (Mt. 27, 54). Creaţia este eliberată prin meditarea la această jertfă pentru păcat. Chiar şi pietrele şi-au pierdut din tărie şi putere, iar cei care L-au bătut în cuie pe cruce, mărturisesc cu adevărat că Acesta este Fiul lui Dumnezeu. Sfârșitul demonstrează presupunerea. Domnul nostru a spus: preaslăveşte pe Fiul Tău (In. 17, 1), demonstrând că nu era Fiu doar cu numele, ci Fiul întocmai. Fiul Tău, spune El. Mulţi dintre noi suntem fiii (copiii) lui Dumnezeu. Dar El este Fiul lui Dumnezeu într-un alt sens. El este adevăratul Fiu prin natură, nu prin adopție; în adevăr, nu cu numele; prin naştere, nu prin creare. După ce L-a preaslăvit, mărturisirea sutașului s-a bazat pe adevăr. Şi astfel, când soldatul Îl mărturiseşte pe El ca fiind adevăratul Fiu al Domnului, nimeni dintre credincioşii Săi nu se mai poate îndoi de ceea ce unul din persecutorii Lui nu a putut nega.

(Ilarie de Poitiers, La Sfânta Treime 3, 10, 11, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)