Întemeiată imediat după război, în 1945, de către Maica Teodora Voloșincu (devenită apoi și stareța așezământului) a fost la început închinată memoriei eroilor neamului. Fondurile au provenit aproape integral din colectă publică. Decretul 410/1959 a avut și în acest caz urmări nefaste în existența mănăstirii, astfel încât, treptat, viețuitoarele au fost alungate, iar mănăstirea distrusă complet. După Revoluția din 1989, aceeași Maică Teodora, tot cu fonduri din colectă, a reușit să ridice din nou mănăstirea, construind în timp record mai întâi biserica (sfințită în 1991) și un ansamblu de modeste chilii cu un singur nivel, în formă de patrulater, care împrejmuiesc biserica. În anul 2012 a fost nevoie ca această biserică să fie demolată din temelie și, din iunie același an, au început lucrările de rezidire a unei alte biserici, pe același amplasament, tot din cărămidă și cu pridvor deschis, dar mult mai trainică și mai frumos proporționată, în stil moldovenesc, cu acoperiș cu șarpantă largă și turlă pe naos. În prezent își duc viața de obște un număr de 15 viețuitoare, având în fruntea lor ca stareță, din 2007, pe Stavrofora Gabriela Turicianu. Trei dintre monahii fac parte dintre viețuitoarele de la prima mănăstire, revenite în obște după Revoluție.