(Foto) Pelerin pe urmele Sfântului Apostol Pavel – Baptisteriul Sfintei Lidia din Filipi, Grecia
Baptisteriul Sfintei Lidia de pe malul râului Angitis amintește de locul în care a fost botezată prima creștină din Europa, de către Sfântul Apostol Pavel.
„Pornind cu corabia de la Troa, am mers drept la Samotracia, iar a doua zi la Neapoli, și de acolo la Filipi, care este cea dintâi cetate a acestei părți a Macedoniei și colonie romană. Iar în această cetate am rămas câteva zile. Și în ziua sâmbetei am ieșit în afara porții, lângă râu, unde credeam că este loc de rugăciune și, șezând, vorbeam femeilor care se adunaseră. Și o femeie, cu numele Lidia, vânzătoare de porfiră, din cetatea Tiatirelor, temătoare de Dumnezeu, asculta. Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele grăite de Pavel. Iar după ce s-a botezat și ea și casa ei, ne-a rugat, zicând: De m-ați socotit că sunt credincioasă Domnului, intrând în casa mea, rămâneți. Și ne-a făcut să rămânem.” (Fapte 16, 11-15)