(Fotoreportaj) Bogdănești – darul lui Dumnezeu pentru o sută de bătrâneți liniștite
Mântuitorul Iisus Hristos a săvârșit neîncetat minuni. A vindecat și a înviat oameni și suflete. A mângâiat pe cei aflați în nevoie. A înmulțit pâinile și peștii și a hrănit pe cei sărmani. Pe Mântuitorul Iisus Hristos Îl avem exemplu și Iubire. Iubire de Dumnezeu și iubire de aproapele. Ascultare. Conectare. Liniște. Împlinire. Singura Cale care duce spre mântuire.
A face bine aproapelui, a iubi pe aproapele, a ne păsa de starea lui, de nevoia lui, de suferința lui, de bucuria lui… toate sunt omenești și dumnezeiești, deopotrivă. Omenești, pentru că ar trebui să ne fie la îndemână. Dumnezeiești, pentru că nu sunt ușoare. Pentru că, de multe ori, picăm testul iubirii. Însă o luăm de la capăt, mereu și mereu, cu gândul că avem de iubit pe Domnul Dumnezeul nostru cu toată inima, din tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea. Și pentru că avem de iubit pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Iar dacă nouă ne dorim să ne fie bine – nu avem cum să nu ne propunem să răspândim binele în jur.
Starea de bine, sentimentul de liniște, pacea sufletească și pacea din aer, rugăciunea și munca – îmbinate cu iubire și cu păsare de aproapele… pe toate le întâlnești când ajungi la Mănăstirea Bogdănești din județul Suceava. Aparent, departe de lume. În realitate, atât de aproape de lume! Cu rădăcini adânci înfipte în istorie – și atât de ancorată în realitatea zilelor noastre!
În zonă, Voievodul Bogdan I al Moldovei a construit o biserică în jurul anului 1363. Distrusă din temelie de către tătari, obștea monahală a fost strămutată în 1542 la ceea ce știm a fi astăzi Mănăstirea Râșca. Din 1994, pe un nou amplasament, dar destul de aproape de locul inițial, s-a reînceput construcția Mănăstirii Bogdănești. Și tot de atunci, planul de a-i urma întru totul lui Hristos a făcut ca locul să nu fie doar unul de rugăciune – ci de totală implicare pentru aproapele. Pentru suflet, dar și pentru trup. Așa a luat ființă Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Bogdănești.
Se știe că doar „Dăruind, vei dobândi”. Prin urmare, această vorbă a părintelui Nicolae Steinhardt este un motto potrivit pentru locul în care ajungi. Și ți se amintește ție, binefăcătorului, că sunt „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Există, de asemenea, cuvânt de încurajare pentru orice om care pășește în curtea Mănăstirii Bogdănești și, cu atât mai mult, pentru beneficiarii Centrului: „Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întărește” (Filipeni 4, 13), dar și rugăciunea: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ție!”.
Printre cuvinte frumos scrise în piatră și pe suflete, printre rugăciunile din biserică și cele din toată vremea, printre oameni în vârstă dintre cei care încă mai reușesc să se deplaseze și să se bucure de scurte plimbări, alături de câțiva monahi și de personalul de la Centru, mereu sunt trei persoane care se ocupă de buna funcționare a lucrurilor. Cel dintâi veghetor este Protosinghelul Pamvo Dima, starețul de la Bogdănești, care face să se împletească atât de bine viața de mănăstire cu activitățile social-filantropice. Sprijin de nădejde, mai ales pentru munca de la Centru, îi sunt părintele Vasile Cruț, director social al Sectorului de Asistență Socială și Medicală din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, și părintele Gheorghe Loghinoaia, cel care a pus piatra de temelie a Mănăstirii și a Centrului – și care a făcut din acest loc un punct de sprijin pentru vârstnicii cu probleme de sănătate și fără posibilități financiare. Astfel, îmbinând experiența celui care a fost aici de la bun început, din 1994, cu a celui care a venit să împlinească lucrarea în 2022, a celor doi – care sunt de pe loc –, cu a celui ce face constant naveta pentru a fi prezent și a lucra la temelia acestui proiect, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic și cu multa milostivire a lui Dumnezeu, o sută de bunici primesc atenție și dragoste, tratament și hrană pentru trup și pentru suflet. Iar dorința este ca bine și mai bine să le fie, Centrul să fie restaurat, condițiile de găzduire ale vârstnicilor să fie mai moderne, mai adaptate nevoilor, mai primitoare. Totul să fie mai… Acasă.
„În momentul în care vizitez vârstnicii, și aceasta o fac frecvent, mă uit pe chipul lor, mă uit în ochii lor și atunci văd că se înseninează. Văd că se bucură și îi întreb: Ce mai faceți? Cum sunteți, bunică sau bunicule? Ce mai spuneți, cum ați dormit? Cum vă simțiți? Și atunci ei încep să povestească. De la o simplă întrebare, ajung să povestească foarte multe amintiri, să le dezvolte și să le prezinte. Chiar văd așa, o încântare a sufletului. Cineva se interesează, cineva petrece timp cu ei. Și nu oricine, ci un preot. Un om îmbrăcat în haine preoțești vine și stă cu ei de vorbă și îi cercetează”, spune părintele stareț Pamvo.
Dintre cei o sută de beneficiari ai Centrului, 40 sunt complet la pat. 30 pot să se miște cât de cât și-și petrec timpul la marginea patului, iar alți 30 se pot deplasa. Primele două categorii primesc mâncarea în cameră, ceilalți coboară să mănânce în sala de mese. E un privilegiu să ai micul-dejun, prânzul și cina la pat – dar e un privilegiu și să te poți deplasa pe picioarele tale! Recunoștința capătă, în acest sens, diferite forme și valențe. Iar în funcție de felul în care s-au învățat să privească viața, bunicii sunt mai veseli sau mai îngândurați și vârsta lor variază. Da, vârsta lor e diferită, de multe ori, de cea din buletin. „Sunt vârstnici care, fiind mai în putere, participă la slujbe, participă la activități prin curte, ne vedem, interacționăm mai mult. Sunt și o parte destul de neputincioși, iar situația aceasta le dă un sentiment de îmbătrânire, de perimare… Știu că au fost activi, iar la vârsta bătrâneții au ajuns așa, într-un centru de bătrâni. Dar noi ne dorim ca ei să nu aibă tristețea asta a omului părăsit, a omului marginalizat – ci să simtă că fac parte dintr-o familie mai mare”, explică plin de empatie și de dragoste de nepot starețul Mănăstirii Bogdănești.
Pe holuri e deja zarvă. Doamnele de la bucătărie aduc mâncarea. Și, cum am fost deja preveniți, 40 de bunici care-și primesc hrana la pat așteaptă cuminți în camerele lor. Dintre cei 30 puțin deplasabili, mulți ies curioși, veseli, dornici de socializare, în ușa dormitorului. Se glumește, se râde, se povestește – parcă e ziua cuiva și parcă toți sunt chemați la petrecere. „Sunt foarte bune, foarte de treabă și fetele astea, și fetele de serviciu. Ne hrănesc, ne îngrijesc, ne schimbă, ne spală, ne fac baie… ne împăcăm bine cu toate. Aici suntem printre străini, adunătură din toate părțile, care de-un fel, care de-un fel, care nu vede, care nu aude, da’ noi trebuie să ne înțelegem unul cu altul, ce să facem”, povestește, sprijinindu-se în cadru, doamna Lucreția de 78 de ani.
Într-un dormitor, bunica Ilinca își ține la loc de cinste prietenul, un ursuleț de pluș: „O nepoată mi l-a adus din Italia, a spus să nu fiu singurică”. De patru ani sunt la Centru și bunica, și ursulețul – iar cineva din familie îi vizitează lunar.
În alt dormitor, la 88 de ani, pe bunica Mărioara am găsit-o împletind ciorapi. Ea n-a avut niciodată copii, dar asta nu a împiedicat-o să iubească pe toți copiii și să facă lucrușoare pe care să le dăruiască lor cu mult drag! „Nu pot să stau degeaba. Nu mă mai ascultă picioarele și de doi ani am venit aici, la Centru, că sunt mai bine îngrijită și supravegheată. Dar îmi caut de treabă și, dacă nu e sărbătoare, mereu lucrez câte ceva. Lucrez și mă rog. Eu am făcut religie în școală și am învățat de atunci să mă rog pentru toată lumea și, la urmă, și pentru mine, păcătoasa”, povestește bunica. Întrebată de un sfat de viață pentru cei tineri, răspunde fără să clipească: „Viața are trei feluri de dulceață: dulce, acră și amară. Și trebuie să le privim pe toate cu plăcere și cu mult curaj. Să ducem crucea alături de Domnul Iisus. Eu n-am cârtit niciodată, ce mi-a venit, toate le-am primit cu bucurie, pentru că așa e viața. Așa e viața pe pământ, ne mai încercă, că altfel le uităm pe toate – așa că trebuie să mânăm înainte!”. Și-am mai vorbi. Dar a ajuns mâncarea și la bunica Mărioara. Și-i caldă. Și arată bine. Și miroase atât de bine! Așa că-i urăm poftă bună și ne retragem – cu chipul ei cald în minte și cu gândul la cipicii lucrați și la tălpițele acelea mai mici decât foarfecele care vor ajunge, cândva, să-i încalțe.
Nu toți au fost ca bunica Mărioara, să fi făcut religie în școală sau să fi învățat credința de acasă. „Mulți dintre cei pe care i-am avut aici, la Centru, de-a lungul vremii, nici n-au văzut ușa bisericii foarte mult. Adică majoritatea n-au fost oamenii bisericii, ca obișnuință, dar au fost oameni. Și noi trebuie să îl iubim pe om…”, a spus părintele Gheorghe Loghinoaia. Vorbește cu emoție despre câtă suferință, câtă boală, câtă sărăcie și câtă durere a văzut, de-a lungul timpului, la cei care au ajuns la poarta sa. Așa că nu e de mirare că, atunci când e întrebat cu ce ochi se uită spre cei din Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Bogdănești, oftează și răspunde scurt: „Cu ochii lui Iisus Hristos, Mântuitorul”. Știe că, mai presus de mâncare și de cazare, oamenii au nevoie de milă și de dragoste – și de asta le rămâne alături și acum, când el însuși a ajuns la o vârstă respectabilă și a ieșit la pensie.
Iar bunicii de la Centru au înțeles că nu poate fi vorba vreodată despre „credință cu forța”, așa că fiecare a înaintat pe drumul său, în ritmul său, după puterile sale, bucurându-se de ajutor, de iubire necondiționată, de înțelegere și de rugăciunea celor care îi au neîncetat în minte, în suflet, pe pomelnic. „Când ești tânăr, mai faci greșeli. Și, dacă poți să te împaci cu Dumnezeu măcar pe ultima sută de metri, e minunat!”, explică doamna Tatiana, așteptând să intre în sala de mese. Face parte dintre privilegiații care coboară pe picioarele lor și iau masa la comun – ca la restaurant sau ca în tabără, ca la o întâlnire cu prietenii sau… ca la mănăstire!
Doamnele de la bucătărie nu stau o clipă! Roiesc în jurul meselor, le aranjează, le umplu de bunătăți. Aud că deja pe hol s-au adunat oamenii și nu vor să-i lase să aștepte prea mult. Părintele stareț Pamvo Dima vine și el, dar nu ca să mănânce. Vine să facă rugăciunea de dinaintea mesei, să le dea binecuvântare bunicilor și să le ureze poftă bună. Îi privește cu drag. La rândul nostru, îi privim chipul senin și ne minunăm. Știm că, deși totul pare ușor, numai ușoară nu poate fi numită activitatea de la Centru.
Clădirea Centrului Rezidențial pentru Persoane Vârstnice trebuie să intre într-un proces de renovare și de reorganizare, pentru a oferi beneficiarilor condiții și mai bune, în concordanță cu standardele impuse de autorități în ultimii ani. Iar aici vorbim despre sume uriașe, pe lângă ceea ce deja se cheltuiește aici zi de zi, lună de lună, pentru întreținerea locului și a oamenilor. Doar dacă ne referim la factura la curent, de exemplu, suma cheltuită de Mănăstirea Bogdănești este una dintre cele mai mari din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. „Am făcut așa, un cost estimativ pentru un beneficiar, și acest cost ajunge la peste 5.000 de lei lunar. O parte dintre beneficiari primesc pensii și contribuie cu un procent din pensia lor, puțin. E și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, e și ajutor din partea oamenilor de bine care mai ajung în acest loc. Restul banilor îi acoperă Mănăstirea, Arhiepiscopia prin Mănăstire”, explică părintele Vasile Cruț, director social al Sectorului de Asistență Socială și Medicală.
Masa s-a încheiat. Părintele stareț rostește rugăciunea de mulțumire. Bunicii se închină. Noi ne facem cruce cu gândul la sumele care ni se împleticesc prin minte și la efortul uriaș prin care acest Centru supraviețuiește și oferă bătrâneți liniștite pentru o sută de persoane.
După zece ani în care a avut o activitate socială remarcabilă pentru copii și tineret, părintele Vasile Cruț vede o adevărată provocare în munca și naveta zilnică la Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice de la Bogdănești. E implicat, e dornic să ajute, să fie lângă angajați, să vadă cum se schimbă lucrurile din bine în și mai bine. „Într-un asemenea loc, dacă nu lucrezi și cu sufletul, nu prea ai ce căuta sau nu reziști. Și atunci este foarte important ca acești oameni care lucrează aici să fie apropiați de biserică – și slavă Domnului că sunt – în felul acesta desfășurându-și activitatea cu simț de răspundere”, spune părintele.
În timpul acesta, o zărim pe doamna asistentă Maria Onișoru cu… lădițele de medicamente! E pregătită să împartă pastilele de după-amiază, cunoscând ca pe-o rugăciune și respectând schema de tratament pentru fiecare pacient. Și nu împarte doar pastile – căci are o energie atât de bună, că nici dacă ar avea bomboane nu s-ar bucura bunicii atât de tare la vederea ei. „Marea majoritate a celor de aici au nevoie de un zâmbet mai mult decât orice alt tratament. Eu le ofer zâmbetul. Iar când îmi zâmbesc înapoi, îmi simt sufletul plin de bucurie și de satisfacție!”, mărturisește cadrul medical.
E o bucurie să fie împlinită grija de suflet, dar și din punct de vedere al sănătății fizice se observă îmbunătățiri pentru cei ajunși la Centru. „Este o evoluție considerabilă. Adică se vede faptul că este cineva care se ocupă de ei, își iau tratamentul la timp. Sunt situații când chiar au nevoie să le iau o tensiune sau glicemia. Când este cazul, mergem mai departe la medicul de familie cu care suntem în colaborare sau chemăm serviciul de ambulanță”, a mai completat doamna asistentă.
E uimitoare desfășurarea de forțe! E uimitor cât de simplu pare totul și câtă muncă se ascunde în spate. Nouă ne e greu, poate, acasă, să îngrijim de un copil, doi, trei… sau de un părinte mai lipsit de putere. Dar aici e o familie cu o sută de oameni, și fiecare om contează în întregul său! Cu tot ce ține de suflet, trup, vârstă, boli, nevoi, dorințe, împliniri și neîmpliniri.
Într-o lume în care un centru pentru persoane vârstnice poate fi un cămin al groazei, sub protecția Bisericii Ortodoxe Române, bunicii noștri au bătrâneți liniștite. Iar bunicii de la Mănăstirea Bogdănești, din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, chiar așa își duc bătrânețile: îngrijiți, liniștiți, iubiți, apreciați. Din punct de vedere uman, condițiile sunt desăvârșite. Din punct de vedere material, condițiile sunt mai mult decât decente. Dar și acestea trebuie să se îmbunătățească și să respecte niște standarde. Iar cheltuielile sunt la orice pas, peste măsură de mari. Prin urmare, orice ajutor al oamenilor cu inimă bună contează. Orice parastas pentru cei adormiți pe care unii aleg să-l facă la Bogdănești contează. Orice timp de cazare la Mănăstirea Bogdănești – care oferă și această facilitate pentru pelerini – contează. Orice donație contează.
Orice bănuț contează. Pentru că unde dă omul, Dumnezeu sporește – și unde e iubire de aproapele, Dumnezeu nu rămâne vreodată nepăsător.
***
Date bancare pentru cei care vor să sprijine Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Bogdănești
Titular: Manastirea Bogdanesti
IBAN: RO18RZBR0000060001261360
Valuta: Lei
Nume banca: Raiffeisen Bank
Cod Swift banca: RZBRROBU
