Fugi pe cât îţi este în putere de vor­bele bărbaţilor care nu au niciun folos, şi a celor ce-şi împodobesc în chip necuviincios pielea, chiar şi monahi de vor fi, necum mi­reni, a celor ce vatămă cu făţărnicia pe cei cu care se întâlnesc, măcar de se vor părea că sunt întru cărunteţea capului şi întru zbârciturile obrazului şi trăiesc mulţi ani, că, mă­car că cu inimic nu te vei vătăma de la dânşii pentru nobilitatea năravurilor tale, aceea (vorba, sminteala etc.) însă ce se pare [acum] prea mică te va vătă­ma pe tine; şi, slăbănogindu-te la cuget din pricina lor, te vei înălţa, luându-i în râs pe aceştia; care lucru îţi va fi ţie vătămare, întru mândrie căzând tu.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 116)